Turcia: „O intervenţie SUA în Iran va conduce la crize şi mai mari”

S.E.
Internaţional / 12 ianuarie, 19:55

Omer Celik/Sursa foto: X

Omer Celik/Sursa foto: X

Turcia a prevenit luni că orice intervenţie străină în Iran riscă să conducă la crize şi mai mari în această ţară şi în regiune, şi a îndemnat la negocieri între SUA şi Iran pentru soluţionarea problemelor existente, conform Reuters.

Potrivit sursei citate, Iranul se confruntă cu cele mai mari demonstraţii de după 2022, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că se va implica dacă împotriva protestatarilor se foloseşte forţa.

Turcia, stat membru NATO, nu doreşte să vadă haos în Iran, „în pofida anumitor probleme din societatea şi guvernul iraniene”, a declarat Omer Celik, purtător de cuvânt al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea aflată la guvernare, a relatat Reuters.

„Aşa cum a spus preşedintele (iranian Masoud) Pezeshkian, problemele trebuie rezolvate prin intermediul dinamicii interne a societăţii iraniene şi al voinţei naţionale a Iranului. Noi considerăm că o intervenţie străină va conduce la consecinţe şi mai grave, şi că acea intervenţie, provocată de Israel în special, va conduce la crize şi mai mari”, a afirmat purtătorul de cuvânt, într-o conferinţă de presă după o reuniune a AKP, potrivit sursei menţionate.

Şeful diplomaţiei turce, Hakan Fidan, a afirmat că protestele, care s-au transformat din plângeri cauzate de dificultăţile economice în apeluri sfidătoare la prăbuşurea instituţiilor clericale profund înrădăcinate, au trimis un mesaj foarte puternic Teheranului, a mai transmis Reuters.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Incep sa tremure si turcii

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Cat e curentul? Dar gazul? Impozitele la casa unde stai? Așa..nu contează! Vin rușii, ne f.te grija de turci...ESTI ROMAN, DECI FARA PRETENTIE.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3564
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8643
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3615

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb