Ucraina: Opoziţia a ocupat clădiri publice în mai multe regiuni din vestul ţării

G.S.
Internaţional / 24 ianuarie 2014

Manifestanţi ai opoziţiei ucrainene au ocupat, astăzi, clădiri ale administraţiei în mai multe regiuni din vestul ţării, luate cu asalt joi, relatează AFP.

La Liov, 200 de manifestanţi au petrecut noaptea în clădirea administraţiei regionale pe care au ocupat-o joi forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de către preşedinte, să-şi dea demisia. Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este valabilă.

Manifestanţii au blocat, de asemenea, o autostradă care duce spre frontiera poloneză, ''în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev.

În plus, au fost ocupate administraţiile şi din regiunile Rivne, Ternopil şi Hmelniţki (vest).

În Cerkasî (centru), poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care luaseră cu asalt administraţia joi seara şi a interpelat circa cincizeci de persoane.

În această dimineaţă, manifestanţii au luat cu asalt administraţia regională din Cernăuţi (vest), în apropiere de frontiera cu România. Poliţia a intervenit pentru a-i dispersa utilizând gaze lacrimogene, potrivit martorilor, dar confruntările continuau în cursul zilei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb