Un sfert dintre vârstnicii din România sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială

L.B.
Miscellanea / 1 iulie, 13:13

Un sfert dintre vârstnicii din România sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială

Aproape unul din patru români cu vârsta de peste 65 de ani se află în risc de sărăcie şi de excluziune socială. Cu un procent de 24,8%, România se situează peste media UE, de 18,3%, şi se află în partea superioară a clasamentului european, alături de mai multe state din Europa de Sud şi de Est, arată cifrele Eurostat din 2025, analizate de Monitorul Social, proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie şi excluziune socială în rândul vârstnicilor se înregistrează în Lituania (38,5%), Croaţia (37,9%) şi Letonia (34,8%), iar la polul opus se află Cehia (8,1%) şi Danemarca (8,4%).

Situaţia este şi mai dificilă pentru categoria de vârstă 55-64 de ani. În România, 27% dintre persoanele din această grupă sunt expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, ceea ce plasează ţara pe locul al patrulea în Uniunea Europeană, după Lituania (33,4%), Letonia (28,5%) şi Grecia (27,5%).

România, pe ultimele locuri la ocuparea forţei de muncă în rândul celor peste 55 de ani

Datele Eurostat indică şi o participare redusă pe piaţa muncii a persoanelor vârstnice din România. În 2025, doar 57% dintre românii cu vârsta de peste 55 de ani erau ocupaţi, unul dintre cele mai scăzute procente din UE, în ciuda unei creşteri de şase puncte procentuale faţă de perioada 2023-2025.

În clasamentul european, România este depăşită doar de Luxemburg (49,5%) şi Croaţia (54,9%). La celălalt capăt al clasamentului se află Suedia ( 78,3%), Estonia (77%) şi Olanda (75,8%).

Pensionarea duce la ieşirea aproape completă de pe piaţa muncii

La nivel european, rata de ocupare scade după vârsta de 60 de ani, iar mulţi angajaţi aleg să se retragă din activitate înainte sau imediat după atingerea vârstei legale de pensionare. În România, fenomenul este şi mai pronunţat.

Potrivit datelor Eurostat pentru 2023, doar 0,8% dintre românii care au atins vârsta de pensionare au ales să continue să lucreze fără schimbări majore ale condiţiilor de muncă. Este cel mai mic procent din Uniunea Europeană. România este urmată de Croaţia (1,2%), Grecia (1,7%) şi Spania (1,9%). În schimb, cele mai ridicate rate ale continuării activităţii profesionale după pensionare sunt înregistrate în Estonia (45,4%), Letonia (40,7%) şi Lituania (32,9%).

Menţinerea în activitate a lucrătorilor vârstnici, o soluţie pentru reducerea riscului de sărăcie

Promovarea oportunităţilor de angajare pentru persoanele de peste 55 de ani este esenţială pentru reducerea riscului de sărăcie atât la momentul pensionării, cât şi după retragerea din activitate. Acest obiectiv poate fi susţinut prin politici care descurajează pensionarea timpurie şi încurajează prelungirea vieţii profesionale. În acelaşi timp, politicile de ocupare trebuie să continue să sprijine angajarea şi menţinerea în activitate a lucrătorilor aflaţi la mijlocul şi spre finalul carierei. În acest context, rămân prioritare promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi îmbunătăţirea calităţii locurilor de muncă destinate persoanelor vârstnice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2409
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6023
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6790
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0966
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.5791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb