Partidul de opoziţie de centru-dreapta Tisza a păstrat un avans de zece puncte procentuale în faţa formaţiunii premierului Viktor Orban, Fidesz, în ianuarie, arată un sondaj de opinie dat publicităţii luni seară, relatează Reuters.
Potrivit sondajului, Fidesz păstrează un sprijin mai puternic doar în rândul votanţilor de peste 59 de ani şi al celor care trăiesc în sate şi oraşe mici.
Naţionalistul Viktor Orban, aflat la putere din 2010, se confruntă pentru prima dată în 16 ani cu o provocare serioasă în alegerile programate pentru 12 aprilie. Partidul Tisza este condus de fostul apropiat al guvernului, Peter Magyar.
Votul ar putea avea implicaţii majore pentru Europa şi forţele sale de extremă dreaptă. Orban, un aliat al preşedintelui Donald Trump, a avut ciocniri frecvente cu Uniunea Europeană în privinţa erodării constante a valorilor democratice în Ungaria, aspect pe care el îl neagă.
Sondajul, efectuat între 19 şi 24 ianuarie de Zavecz Research şi publicat de site-ul de ştiri Telex, arată că în rândul votanţilor decişi, Tisza are un sprijin de 49%, în creştere faţă de 47% în noiembrie. Fidesz este creditat cu 39% din opţiunile de vot, faţă de 38% în noiembrie.
Partidul de extremă dreapta Mi Hazank (Patria noastră) se bucură de susţinerea a 5% dintre votanţii decişi.
Conform sondajului, Tisza are un sprijin puternic în rândul celor cu vârsta sub 39 de ani, 41% faţă de 22% în cazul Fidesz. În schimb, Fidesz conduce cu 38% la 35% în rândul votanţilor de peste 59 de ani. La nivelul persoanelor cu educaţie primară, Fidesz se bucură de 38% susţinere, iar Tisza de 27%.
Majoritatea sondajelor arată că Fidesz se află în urma Tisza, în ciuda măsurilor menite să atragă votanţi după trei ani de stagnare economică. Totuşi, institutele de sondare pro-guvernamentale indică un avans al Fidesz.
Orban prezintă alegerile din 2026 ca pe o alegere între război şi pace, afirmând că Ucraina nu merită să fie sprijinită şi că guvernul său reprezintă singura alegere sigură.
Tisza, activă în politică din 2024, susţine că va combate corupţia, va debloca miliarde de euro îngheţate din fonduri UE pentru stimularea economiei şi va ancora ferm Ungaria în Uniunea Europeană.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2026, 11:25)
Excelent. Adio Orban, sa ne scrii din Rusia...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.01.2026, 11:44)
și în Rumunia era Lasconii cu 68% în sondaje, iar în Duminica adevărului, CîCîRî oprește votul că se știa Calinik vinea tare din urmă cu peste 88% vot în diasporă ! Concluzie: sondaje = nulități !
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2026, 11:52)
Ce buni sunt liderii cu 30 de ani vechime la putere?!?
Maghiarii știu prea bine că nu mai dau de alt agent kaghebe, ar fi păcat să-l rateze pe Orban.
Kremlin Georgescu venea tare cu texte din Lord of the Ring, bune pentru giboni de net. :