Europarlamentarii Dan Barna şi Vlad Voiculescu au primit un răspuns oficial din partea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitor la solicitarea lor privind riscurile de interferenţă în procesul electoral din România, conform Agerpres.
"Deşi Comisia confirmă că investigaţiile împotriva platformelor online rămân deschise, cei doi europarlamentari atrag atenţia asupra lentorii procedurilor europene, care vin să constate fapte la mult timp după ce procesele electorale au fost deja afectate. În răspunsul adresat europarlamentarilor, preşedinta Comisiei a subliniat că instituţia rămâne pe deplin angajată în aplicarea riguroasă a obligaţiilor Actului privind serviciile digitale (DSA). Totodată, documentul confirmă explicit faptul că investigaţiile sunt încă în desfăşurare, Comisia colectând în prezent fapte şi date de la toate părţile implicate şi revizuind dovezile disponibile”, au transmis reprezentanţii USR, potrivit Agerpres.
Răspunsul Comisiei Europene aduce „clarificări importante” privind măsurile luate împotriva TikTok în contextul alegerilor româneşti. Comisia a extins ordinul de păstrare a datelor emis către TikTok, acesta acoperind acum şi alegerile din 4 şi 18 mai 2025, iar ordinul rămâne în vigoare în prezent, asigurând disponibilitatea datelor necesare pentru a verifica conformitatea platformei cu cadrul de gestionare a riscurilor DSA, relatează Agerpres.
Dan Barna şi Vlad Voiculescu salută faptul că dosarul nu a fost închis, dar critică „ritmul în care instituţiile europene gestionează aceste ameninţări iminente”, potrivit Agerpres.
"Faptul că Ursula von der Leyen ne confirmă astăzi, în 2026, că investigaţiile sunt deschise şi că se „adună date” despre alegerile din 2024 şi 2025 arată o falie sistemică. Deşi TikTok a anunţat măsuri specifice, inclusiv o echipă de 120 de experţi pentru alegerile din România, efectele dezinformării s-au produs deja. Avem nevoie de mecanisme de reacţie rapidă, nu de constatări post-factum”, a declarat Dan Barna, conform Agrepres.
La rândul său, Vlad Voiculescu a subliniat „discrepanţa” dintre promisiunile platformelor şi realitatea din teren, arătând că, deşi Comisia susţine că a monitorizat îndeaproape schimbările promise de TikTok în timpul alegerilor din mai 2025, abia acum se analizează probele. „Această lentoare birocratică în faţa unor algoritmi care acţionează în timp real este inacceptabilă. Democraţia nu poate fi apărată cu viteza corespondenţei administrative”, a precizat Voiculescu, potrivit Agerpres.
Cei doi europarlamentari vor continua să solicite Comisiei Europene nu doar monitorizare, ci şi „sancţiuni rapide şi măsuri preventive concrete” pentru a proteja integritatea viitoarelor procese electorale, a relatat Agerpres.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.01.2026, 17:31)
Dan Barna = comediantul cu laptop tastatura ! cum muncea el la laptop așa ocărește și la Parlamentul LGBTQ+++M (M de la migranți)
iar Vlad, ONGistul perturbator, o ajuns pe post călduț pe banii fraeerilor care ocăresc 8luni pe an pentru povățuirea „democrației” !