Washington Post: Pentagonul pregăteşte un program secret de spionaj economic împotriva Chinei

T.B.
Internaţional / 22 octombrie, 11:28

Washington Post: Pentagonul pregăteşte un program secret de spionaj economic împotriva Chinei

Pentagonul intenţionează să dezvolte un program secret de spionaj mai amplu decât cel actual, menit să susţină războiul economic al Statelor Unite împotriva Chinei şi a altor competitori, potrivit publicaţiei The Washington Post, citată joi de agenţia EFE.

Noul program ar urma să utilizeze agenţi americani care operează sub identităţi false, prezentându-se drept antreprenori sau angajaţi din sectorul privat, fără legături aparente cu guvernul SUA, potrivit The Washington Post, citat de EFE.

Iniţiativa presupune folosirea agenţilor care lucrează fără acoperire oficială, cunoscuţi în jargonul serviciilor de informaţii drept NOC (Non-Official Cover), sub supravegherea lui Tom Rakusan, relatează publicaţia americană, citată de agenţia EFE.

Rakusan are o carieră de 39 de ani în cadrul CIA şi ocupă în prezent funcţia de consilier principal al subsecretarului apărării, Steve Feinberg, potrivit surselor anonime citate de The Washington Post şi preluate de EFE.

Retras din CIA în 2021, Rakusan a devenit în 2017 director adjunct pentru operaţiuni, funcţie care presupune responsabilitatea pentru activităţile de spionaj ale agenţiei, iar ulterior a coordonat răspunsul CIA la ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează The Washington Post, citat de EFE.

La iniţiativă participă experţi din diferite ramuri ale forţelor armate, reprezentanţi ai biroului subsecretarului apărării pentru informaţii şi securitate, precum şi foşti angajaţi ai CIA, potrivit persoanelor familiarizate cu programul, citate de publicaţia americană şi de agenţia EFE.

Programul se află încă în faza de planificare şi nu este operaţional, au precizat sursele citate de The Washington Post, potrivit EFE.

Administraţia Trump a transformat războiul economic într-un instrument central al strategiei sale de stat. Printre măsurile adoptate se numără impunerea de taxe vamale şi controale la export, investiţiile în resurse şi tehnologii americane esenţiale şi colaborarea cu sectorul privat pentru consolidarea componentelor-cheie ale bazei industriale de apărare, aminteşte The Washington Post, citat de EFE.

Administraţia a acordat, de asemenea, prioritate informaţiilor sensibile din domeniul economic, potrivit publicaţiei americane, citată de agenţia EFE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb