Wolt: Comenzile de cozonac au crescut cu peste 2600% de Paşte; evoluţie pozitivă în T1 2026

A.G.
Companii / 16 aprilie, 16:10

Alexandru Ştefan - Wolt România

Alexandru Ştefan - Wolt România

Wolt a anunţat că, în perioada Paştelui, comenzile de cozonac de pe platformă au crescut cu peste 2600%. În acelaşi interval, atât segmentul de restaurante, cât şi cel de retail au înregistrat creşteri de două cifre, comparativ cu o perioadă obişnuită de la finalul lunii martie, potrivit unui comunicat al companiei remis redacţiei.

Conform sursei citate, datele analizate pentru Săptămâna Mare şi zilele de 12 şi 13 aprilie indică o intensificare a activităţii în aplicaţie, utilizatorii apelând atât la comenzile de produse alimentare gata preparate, cât şi la achiziţia de ingrediente de bază. Cele mai active oraşe în această perioadă au fost Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Constanţa, potrivit Wolt.

Potrivit companiei, cea mai mare creştere a fost înregistrată în cazul cozonacului, Bucureştiul fiind oraşul cu cele mai multe comenzi, urmat de Constanţa şi Braşov. În paralel, pe segmentul de retail s-au consemnat creşteri semnificative pentru produse specifice perioadei: carne de miel şi produse derivate (+360%), miez de nucă (+310%), maioneză (+200%), ouă şi decoraţiuni pascale (+160%), murături (+130%), smântână (peste 90%) şi făină (peste 80%), conform comunicatului.

În ceea ce priveşte comenzile din restaurante, preferinţele utilizatorilor s-au orientat preponderent către preparate de tip fast-food, în detrimentul celor tradiţionale, conform Wolt. Cele mai comandate produse au fost burgerii (şi meniurile pe bază de burgeri), sosurile - în special cele de usturoi şi smântână - şi cartofii prăjiţi, potrivit aceleiaşi surse.

Compania a mai precizat că ziua cu cel mai mare volum de comenzi, atât pe segmentul de restaurante, cât şi pe cel de retail, a fost Joia Mare.

Referitor la evoluţia din primul trimestru al anului 2026, Wolt arată că a fost înregistrată o creştere a activităţii, în special pe segmentul de retail, comparativ cu trimestrul al patrulea din 2025. Deşi comenzile din restaurante rămân dominante, diferenţa dintre cele două segmente s-a redus, de la un raport de aproximativ 10 la 1 în T4 2025, la circa 8 la 1 în T1 2026, conform datelor companiei.

În segmentul de retail, utilizatorii au preferat în principal produse proaspete, precum fructe şi legume, dar şi produse precum carnea tocată şi articolele de panificaţie, conform Wolt. În ceea ce priveşte comenzile din restaurante, preferinţele au rămas similare celor din perioada Paştelui, fiind dominate de burgeri, sosuri şi cartofi prăjiţi, potrivit comunicatului.

Alexandru Ştefan, responsabil de managementul conturilor şi coordonarea operaţiunilor Wolt în România, a declarat că rezultatele din primul trimestru indică o utilizare tot mai frecventă a platformei atât pentru livrări de la restaurante, cât şi pentru cumpărături zilnice, iar perioada Paştelui a evidenţiat o combinaţie între menţinerea tradiţiilor şi utilizarea soluţiilor digitale, potrivit comunicatului transmis redacţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0918
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.6095

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb