ZIUA NAŢIONALA A ITALIEI"Principala provocare pentru investitorii în regenerabile rămâne capacitatea de preluare şi transport a sistemului electric naţional"

A consemnat Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Companii / 2 iunie

Lucian Cumpănaşu

Lucian Cumpănaşu

(Interviu cu Lucian Cumpănaşu, Managing Partner Cumpănaşu şi Asociaţii SCA)

"Asistăm la un nou «val» al interesului pentru investiţiile în regenerabile, după cel din 2010-2013" "Investitorii urmăresc în special proiecte de peste 50 de MW care au dată de punere sub tensiune până în 2025, confirmată prin avizele de racordare eliberate de operatorul de transport şi sistem" "Dacă în paralel cu investiţiile în centrale noi nu se vor demara rapid lucrări de creştere a capacităţii de preluare a reţelelor de distribuţie şi transport, vom vedea din nou foarte multe proiecte amânate pe termen nedefinit sau chiar abandonate" "Preţul energiei a urcat la maximul ultimului an cu mult înainte de declanşarea conflictului militar din Ucraina, însă nu va reveni în viitorul apropiat la nivelurile anterioare momentului martie-aprilie 2021"

Principala provocare pentru investitorii în regenerabile din România rămâne capacitatea de preluare şi trans­port a sistemului electroenergetic naţional, consideră Lucian Cumpănaşu, managing partner la casa de avocatură Cumpănaşu şi Asociaţii, care a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

Acesta avertizează că dacă, în paralel cu investiţiile în centrale noi, nu se vor demara rapid lucrări de creştere a capacităţii de preluare a reţelelor de distribuţie şi transport, vom vedea, din nou, foarte multe proiecte amânate pe termen nedefinit sau chiar abandonate.

Potrivit lui Lucian Cumpănaşu, investitorii urmăresc în special proiecte de peste 50 de MW care au dată de punere sub tensiune până în 2025, confirmată prin avizele de racordare eliberate de Transelectrica, operatorul de transport şi sistem.

"Proiectele operaţionale disponibile pe piaţă nu sunt în masură sa absoarbă cantitatea de MW instalaţi pe care investitorii l-au bugetat până în 2030", ne-a spus Cumpănaşu.

Conform acestuia, piaţa fotovoltaică europeană depinde încă în mare masură de tehnologia produsă în China, care tocmai a anunţat că peste 40% din producţia de celule fotovoltaice va fi destinată nevoilor interne.

"Un astfel de anunţ, mai ales dacă va fi urmat de o punere efectivă în practică, va conduce automat la o creştere a preţului panourilor fotovoltaice, iar preţul energiei, chiar dacă incomparabil mai mare decât cel de acum un an, s-ar putea dovedi din nou insuficient pentru a susţine business-plan-urile investitorului", a spus Cumpănaşu.

În ultimii doi ani, casa de avocatură Cumpănaşu şi Asociaţii a acordat asistenţă în proiecte care însumează peste 200 MW, iar "cererea este în continuă creştere".

Reporter: Care este pulsul pieţei de proiecte de energie regenerabilă? Se înregistrează o creştere a interesului investitorilor pentru proiecte de capacităţi noi în energie regenerabilă? Se caută în general proiecte Greenfield sau vorbim şi despre proiecte operaţionale? De asemenea, spuneţi-ne dacă se găsesc uşor sau greu proiecte în domeniu?

Lucian Cumpănaşu: De aproape doi ani ne aflăm pe o curbă ascendentă a interesului pentru proiecte de energie electrică din surse regenerabile. Făcând apel la un termen cu care ne obişnuim tot mai mult, asistăm la un nou "val" al interesului pentru investiţiile în regenerabile, după cel anterior din 2010-2013. Ne aşteptăm, însă, ca de această dată interesul să rămână la cote înalte pentru o perioadă mai mare de timp, contextul fiind unul complet diferit faţă de cel anterior. Interesul există pentru ambele categorii de proiecte, insă proiectele operaţionale disponibile pe piaţă nu sunt în masură sa absoarbă cantitatea de MW instalaţi pe care investitorii l-au bugetat până în 2030.

Sunt urmărite în special proiecte de mari dimensiuni (peste 50MW) care au dată de punere sub tensiune până în 2025, confirmată prin avizele de racordare eliberate de operatorul de transport şi sistem. În mod secundar, proiectele cu puteri instalate mai mici (sub 50 MW) rămân de interes mai ales pentru jucătorii care sunt deja activi pe piaţa de profil şi doresc să îşi sporească portofoliul de proiecte operaţionale. Primim solicitări variate, atât din partea celor interesaţi să identifice şi achiziţioneze proiecte operaţionale sau dezvoltate până la stadiul ready-to-build, precum şi din partea celor care îşi propun să dezvolte proiecte proprii sau în parteneriat cu investitori finali. În ultimii 2 ani am acordat asistenţă în proiecte care însumează peste 200 MW, iar cererea este în continuă creştere.

Reporter: Consideraţi că preţurile ridicate ale produselor energetice ajută în materie de atractivitate a unei potenţiale investiţii?

Lucian Cumpănaşu: Putem spune că drive-ul pentru investiţiile în energie regenerabilă îl constituie în acest moment perspectiva unei lumi bazate pe electricitate, care să substituie într-o pondere cât mai importantă în viitorul apropiat combustibilul fosil. Desigur, un preţ în creştere al MWh de electricitate pe pieţele de profil nu poate decât să încurajeze investiţiile în această zonă, atâta timp cât şi costul de construire al unei centrale generatoare de energie din surse regenerabile va rămâne controlabil şi constant. Piaţa fotovoltaică europeană depinde încă în mare masură de tehnologia produsă în China, care tocmai a anunţat că peste 40% din producţia de celule fotovoltaice va fi destinată nevoilor interne. Un astfel de anunţ, mai ales dacă va fi urmat de o punere efectivă în practică, va conduce automat la o creştere a preţului panourilor fotovoltaice, iar preţul energiei, chiar dacă incomparabil mai mare decât cel de acum un an, s-ar putea dovedi din nou insuficient pentru a susţine business-plan-urile investitorului. Aici intervine rolul determinant al fondurilor nerambursabile care au fost alocate în cadrul PNRR pentru investiţiile în regenerabile.

Reporter: Care sunt obstacolele sau părţile dificile în ceea ce priveşte inves­tiţiile noi în fotovoltaic şi eolian? De asemenea, care este în prezent capacitatea medie a proiectelor în fotovoltaic? Din câte înţelegem au început să apară şi mai multe proiecte care depăşesc 100 de MW în fotovoltaic, dar problema aici este terenul şi scoaterea terenului din circuitul agricol...

Lucian Cumpănaşu: Nu aş spune chiar obstacole, dar există evident elemente esenţiale pentru un proiect de succes: locaţie, proces de autorizare - implicând uneori şi elaborări de documentaţii de urbanism complexe -, dis­tanţa faţă de punctul de racordare la reţea, capacitatea de preluare a reţelei de distribuţie/transport. Principala provocare rămâne însă capacitatea de preluare şi transport a sistemului electroenergetic naţional. Proiectele noi aflate în prezent în diverse stadii de autorizare depăşesc de câteva ori capacitatea actuală de preluare a sistemului, iar dacă în paralel cu investiţiile în centrale noi nu se vor demara rapid lucrări de creştere a capacităţii de preluare a reţelelor de distribuţie şi transport, vom vedea din nou foarte multe proiecte amânate pe termen nedefinit sau chiar abandonate. Din păcate, nici legislaţia, atât principală, cât şi cea secundară, nu oferă în prezent soluţii practice şi predictibile pentru situaţiile în care soluţiile de racordare prevăd necesitatea realizării unor lucrări de întărire în reţeaua aparţinând operatorilor reţelelor de dis­tribuţie şi transport. În ceea ce priveşte aspectul scoaterii din circuitul agricol al terenurilor pe care urmează să fie amplasate centrale noi, au fost făcuţi anumiţi paşi în privinţa înlesnirii acestor proceduri şi reducerii costului pe care investitorul ar fi nevoit să îl suporte în acest scop, fiind în curs de adoptare un act normativ care să ofere cadrul legis­lativ necesar.

Reporter: Cum vedeţi piaţa de energie în acest moment, în care preţurile ridicate ţin un pic în offsaid marii consumatori industriali, iar furnizorii nu îşi primesc încă complet banii pentru compensare/plafonare de la stat?

Lucian Cumpănaşu: A fost şi este încă un moment dificil, atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru cei indus­triali. Traderii şi furnizorii chiar au dificultăţi în a formula şi a se angaja pe termen lung în oferte de vânzare a energiei electrice şi a gazului către consumatorii industriali, expunerea în timp nefiind predictibilă. Fenomenul a determinat ca o parte dintre consumatorii industriali energofagi să se orienteze către realizarea propriilor facilităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Din nou, lipsa de predictibilitate legis­lativă poate cauza distorsiuni ireversibile ale pieţei, cu impact pe termen lung. Măsuri asemănătoare au fost luate şi cu câţiva ani în urmă în privinţa certificatelor verzi - reducerea intempestivă a numărului de certificate acordate unor tehnologii, amânarea de la tranzacţionare -, iar în prezent România figurează ca parte pârâtă în câteva arbitraje internaţionale în faţa ICSID (Centrul internaţional de soluţionare a litigiilor de investiţii - n.r.) iniţiate de investitori.

Reporter: Cam cât estimaţi că se va instala în capacităţi noi în următorii ani, să zicem până în 2026, când se încheie perioada de atragere de fonduri din PNRR şi implementare a proiectelor din acest program de investiţii? Se vorbeşte despre 9-10 GW doar în regenerabile, până în 2030...

Lucian Cumpănaşu: Aşa cum am menţionat şi anterior, totul depinde de maniera în care va fi rezolvată problema capacităţii de preluare şi transport a sistemului electroenergetic. 9-10 GW mi se pare o estimare mult optimistă, chiar dacă în prezent există proiecte noi autorizate sau aproape de autorizare care ating această capacitate.

Capacităţile mari de producţie se instalează în special în centrale eoliene, însă acestea sunt concentrate geografic tocmai în zone care suferă în privinţa capacităţii retelelor electrice, deşi lu­crări de modernizare au mai fost efectuate între timp, însă limitate la capacităţile deja instalate sau în curs de construire şi mai deloc pentru a acoperi capacităţi în perspectivă. În plus, infrastructura de transport rutier face anevoios accesul la site-uri cu maşini agabaritice, fără de care transportul componentelor turbinelor eoliene este de neconceput.

Reporter: În final, cum vedeţi impactul războiului Rusia-Ucraina asupra investiţiilor noi în energie regenerabilă şi când estimaţi că se vor calma preţurile la energie?

Lucian Cumpănaşu: Ar trebui să avem în vedere, în primul rând, că preţul energiei a urcat la maximul ultimului an cu mult înainte de declanşarea conflictului militar din Ucraina. Acesta nu a făcut decât să potenţeze accelerarea unor procese care erau deja în curs de desfăşurare. Pot fi avute în vedere mai multe scenarii care să fi condus la această creştere bruscă, însă nu este aici cadrul potrivit pentru a le disemina. Cert este că preţul energiei electrice şi gazului nu vor mai reveni în viitorul apropiat la nivelurile anterioare momentului martie-aprilie 2021. Suntem şi în acest domeniu martorii unui «reset», impactul urmând să se propage asupra tuturor domeniilor economiei, nu numai locale, ci şi globale.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro