ZIUA UNIVERSALĂ A IEI "IA inspiră, fascinează, se reactualizează, marcând periodic şi definitiv trendurile şi moda”

Reporter: Ce loc ocupa IA în viaţa dumneavoastră?

Iulia Gorneanu: Pornind de la o expoziţie de cămăşi ţărăneşti, într-o instalaţie de artă ce sugera zborul, trecând prin re-imaginarea universului ornamenticii ţărăneşti prin videomapping sau realitate augmentată şi ajungând la generarea infinită de motive tradiţionale prin soluţiile algoritmice ale unui laborator de „meşteşuguri digitale” desprins din viitor, Galeria Galateca a fost locul în care IA a primit aripi. Pentru mine va rămâne întotdeauna un spaţiu nostalgic, spiritual, unde am realizat primele două expoziţii prin care am poziţionat-o, pentru prima dată, ca obiect de artă şi vehicul de comunicare simbolică, estetică, identitară, într-o galerie de artă contemporană. Acesta a fost momentul în care fetiţa din Viştea de Sus, îmbrăcată în port făgărăşean, m-a privit mulţumită dintr-o fotografie uşor deteriorată. Au urmat zeci de expoziţii în galerii de artă, spaţii culturale, castele şi muzee, în România în afara ei. Apoi, un capitol într-o teză de doctorat.

Reporter: Cum caracterizaţi drumul bluzei româneşti din sânul tradiţiei noastre în afara ţării?

Iulia Gorneanu: Cămaşa tradiţională românească este o construcţie culturală a identităţii manifestată pe corp, funcţionând în afara graniţelor ca un punct de informare asupra locului din care vine persoana ce o poartă, privitorul având ulterior posibilitatea de a descoperi similitudini etnografice, artistice sau istorice. Standardizarea ei (provocată de producerea în masă a unor bluze ce mimează cămaşa tradiţională românească) sau dispariţia meşteşugului vor duce negreşit la apariţia unei identităţi generice cu putere de comunicare extrem de limitată. Din acest motiv, este esenţială protejarea UNESCO a meşteşugului, prin includerea pe Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii a artei cămăşii cu altiţă, ca element de identitate culturală în România şi Republica Moldova, începând cu 1 decembrie 2022. Cămaşa cu altiţă, chiar dacă se înscrie în dinamica procesului de înnoire, trebuie să rămână în tiparul iniţial pentru a asigura proiecţia unei identităţi colective specifice. În afara contextului existent în vechime, lipsită de cadrul semiotic ce informează asupra loculului de origine şi asupra „datelor” femeii care o poartă (sau care a confecţionat-o), această cămaşă rămâne doar o bluză frumoasă.

Pornind de la conştientizarea dimensiunii antropologice, etnologice şi culturale a cămăşii ţărăneşti, trecând la cea a ornamenticii care o situează în zona discursului simbolic, trebuie subliniat faptul că era folosită în diferite acte profilactice, apotropaice şi magice precum îndepărtarea/alungarea bolilor din comunitate, împiedicarea transformării mortului în strigoi, fertilitate, naştere uşoară, integrare în neam pe lumea cealaltă, protecţie etc. Acest veşmânt, atât de iubit azi, apare în colinde şi descântece (texte care, prin funcţia lor ritualică prezintă stabilitate), legende, basme, poveşti.

În prezent, nu doar studiul în bibliotecă, ci şi o documentare on-line ne permite o abordarea istorică a cămăşii ţărăneşti din perspectiva mărturiilor literare şi imagistice sau cunoaşterea tipologiilor regionale prin accesarea unor cataloage sau pagini de FB precum „Semne Cusute”. Însă, e important să ştim că ceea ce vedem în magazinele de tip artizanat nu are nicio legătură cu acele cămăşi ţărăneşti parte a costumului - „templu la purtător”, despre care vorbea ca nimeni altul profesorul Sorin Apan.

Reporter: Puteţi descrie legătura între cămaşa tradiţională şi femeia de altă dată?

Iulia Gorneanu: Împrumutată de veşmântul aulic, boieresc şi regal, cămaşa din vechime reprezenta axul întregului ansamblu vestimentar, determinând atât alegerea semnelor-simbol generatoare de informaţie, cât şi cromatica acestuia. Iniţial a fost croită din cânepă, ca o rochie cu mâneci lungi, protecţie pentru suflet şi trup, zonele obligatoriu marcate de ornamentica simbolică fiind cele vulnerabile, de deschidere înspre exterior: gura cămăşii, bordura mânecilor, poalele. Importanţa cămăşii ţărăneşti este demonstrată de varietatea de forme în care se regăsea în casa fiecărei femei (de lucru, de duminică, de sărbătoare, de mare sărbătoare; de fată, de mireasă, de tânără nevastă, de femeie, de naşă, de moaşă, de femeie vârstnică, de îngropăciune etc.), precum şi de multiplele roluri pe care le avea (practic, estetic, de comunicare, de identificare, ceremonial, magic etc.).

Cămaşa ţărănească a însoţit femeia pe întreg parcursul vieţii, de la riturile de iniţiere la cele de trecere, constituind un fragment de istorie personală dintr-un mozaic infinit. Femeia avea obligaţia socială de a confecţiona cămăşile pentru ea şi pentru membrii familiei, în baza unui cod transmis prin generaţii, respectând cutume legate de iniţierea şi terminarea lucrului. Ducând mai departe forţa arhaică a gândirii magice, le-a învestit cu puterea de a acţiona apotropaic, asemeni unui scut, iar, când situaţia o cerea, avea dreptul de a le destructura în mod ritual.

Astăzi, cămaşa tradiţională (numită generic ie) este cu precădere un produs eclectic, ce sintetizează ornamentica, tehnicile de cusătură şi tiparul cămăşilor arhaice ţărăneşti. Piaţa este invadată de pseudo-cămăşi cusute/ţesute mecanic, produse în serii mari, în ţări precum China şi India. Dintotdeauna, elemente tradiţionale de costum au avut forţa de a marca sau accentua graniţe etnice, de a le consolida sau reafirma. În această paradigmă, importanţa cămăşii cu altiţă este esenţială, însă acest lucru o şi vulnerabilizează. Promovarea exacerbată o poate banaliza prin supraexpunere, supraproducţie şi inflaţie de informaţii neavizate, cerând o reevaluare etnografică şi etnologică.

Ceea ce mi se pare relevant, reprezentând totodată o certitudine care nu mai are nevoie de demonstraţii, este faptul că această cămaşă - la origini ţărănească - a început să fie afişată din nou în sens social. Spre deosebire de decadele precedente (epoca dictaturii comuniste şi anii 1990-2010) în care costumul tradiţional reprezenta o stigmatizare socială, femeile de la oraş îl folosesc acum, întocmai ca la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca resursă estetică, economică, diplomatică şi politică. Nu mai poartă o îmbrăcăminte stigmatizantă, ce le-ar putea trăda originea ţărănească, ci mai degrabă recurg la o îmbrăcăminte specială, în vogă, de cele mai multe ori de lux, care are capacitatea de a le facilita noi contexte sociale sau politice.

Reporter:Dacă ar fi să spuneţi povestea IEI, astăzi de ziua ei, în doar câteva fraze, care ar fi aceasta?

Iulia Gorneanu: Cu toate că denumirea cea mai apropiată de adevăr este cea de „cămaşă” voi folosi termenul generic „IE” şi voi povesti ceea ce mereu aduc în atenţie cu precădere în luna iunie, când o celebrăm.

IA - adevărat icon identitar, arhetip vestimentar al femeii acestor locuri - înseamnă conectare cu trecutul, cu viitorul şi prin limbajul universal al semnelor ei, cu comunităţile tradiţionale ale lumii. Luna iunie este un timp magic, în care IA - asemenea zeiţelor din vechime - renaşte mai frumoasă, mai majestuoasă, mai seducătoare. În fiecare vară ne inspiră, ne conectează cu misterul semnelor ei cusute, ne ajută să comunicăm o stare specială, ne dă identitate şi aripi. Povestea ei a devenit povestea noastră, iar noi o împărtăşim acum lumii întregi.

Pattern-urile iilor româneşti sunt obiect de studiu antropologic, arhitectura lor - sursă de creativitate a designerilor. IA a spart acum o sută de ani hotarul satului, a devenit veşmânt regal graţie reginelor României, apoi a ajuns să fie purtată de celebrităţi din toată lumea. Noi ar trebui să o păstrăm vie şi, mai ales, să demonstrăm că - dincolo de trend - există o dimensiune culturală a ei, o poveste ce vine din vremuri de demult şi care poate să fie fără de sfârşit.

Ca în fiecare an, de Sărbătoarea Sânzienelor îmbrăcăm IA şi demonstrăm că acest veşmânt este viu. Împreună, vom forma încă o dată o horă nemărginită a Drăgaicei, cerc protector peste lume şi timp. De sărbătoare, de lucru sau de ceremonial, IA a însoţit femeia pe tot parcursul vieţii. Ca orice veşmânt tradiţional, IA constituie o secvenţă a memoriei colective, iar purtarea ei, o manifestare spirituală ce străbate timpul şi prin care se poate descoperi istoria mitică a unui neam.

Reporter: Care este originea simbolurilor cusute pe cămăşile tradiţionale româneşti?

Iulia Gorneanu: Exemplu de design colectiv de mare excepţie şi rafinament, pattern-ul IEI vine din vremuri de demult, fiind de fapt un pre-alfabet. Expunerea ţesografică a unor semne-simbol, a căror grafie se întâlneşte pe toată planeta, ne ajută să reconstituim o gramatică străveche comună. Studiile arheologice menţionează vasele ceramice şi figurile antropomorfe neolitice drept cele mai vechi surse de reprezentare a semnelor-simbol care se regăsesc pe costumul ţărănesc. Din punct de vedere al tiparului IEI, primele mărturii vizuale menţionate provin din perioada antichităţii romane: Columna lui Traian din Roma, monumentul Tropaeum Trajani de la Adamclisi, Arcul lui Galeriu din Salonic.

Există în mentalul ţărănesc un mister al vieţii ascunse. Cămăşile se ţes şi se cos în taină, ele leagă timpul şi sufletele. Este o ţesătură nocturnă, intuitivă şi discursivă. Când şi-a cusut IA, femeia şi-a arătat sufletul, şi-a povestit viaţa prin semnele-simbol afişate. Dincolo de ornament, acestea îi oglindesc starea social-statutară, trăirile, vârsta, apartenenţa la o anumită comunitate, prestigiul, legătura cu lumea nevăzută. Această formă de mesaj este mult anterioară oricărei forme de scriere.

Toate IILE autentice sunt neterminate. Femeia din comunitatea ţărănească a considerat că perfecţiunea îi aparţine doar lui Dumnezeu, iar lucrul încheiat şi desăvârşit este de sorginte divină. Astfel, cusătura nefinalizată, precum şi intervenţia cu alt model sau culoare este deliberată.

Semnele primordiale pictate pe vase, tatuate pe trupul femeii neolitice ori incizate pe statuetele zeiţelor au fost cusute pe IE şi acolo au rămas până în zilele noastre. Ezoterism, semiotică, hermeneutică. Protecţie, magie, comunicare, arhetip. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este doar decorativ. Transferul din planul metafizic în cel al esteticului se face pe bază de cod. Limbajul semnelor cusute pe IE transmite mesaje care aşteaptă să fie decriptate: coarnele de berbec, coloana, rombul, colţii de lup, ochiul, rozeta... Rozetele sunt însemne solare, colţii de lup - simboluri totem de ocrotire a vieţii, rombul - reprezentare a fertilităţii, a familiei împlinite.

Întotdeauna semnele cusute sau ţesute, puse în context, formează adevărate enunţuri. (De exemplu, compoziţiile având la bază coarnele de berbec - în stare de luptă sau în stare de împlinire - pot constitui atât simboluri de integrare în lumea strămoşilor, cât şi erotice, „de completare”). În funcţie de poziţionarea coarnelor de berbec aflăm dacă avem de-a face cu o IE de mireasă, dacă mirele a fost din alt sat, dacă IA a aparţinut unei femei cu copii sau cu nepoţi, dacă este o IE de „îngropăciune”. Bătrânele satelor noastre îşi pregătesc cu grijă IA pe care o vor purta pe ultimul drum. Spun că numai îmbrăcate în IE vor fi recunoscute de neam şi vor putea fi primite în lumea strămoşilor.

IA i-a inspirat pe marii pictori şi designeri ai lumii - Henri Matisse, Pablo Picasso, Yves Saint Laurent, Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Tom Ford, Joseph Altuzarra, Nicole Miller; a fost purtată de celebrităţi precum Sophia Loren, Brigitte Bardot, Dalida, Virna Lisi, Ali McGraw, Raquel Welch, Jennifer Garner, Kate Moss, Kourtney Kardashian, Halle Berry, Alexa Chung, Katie Holmes, Anne Hathaway, Liv Tyler, Rita Wilson, Adelle, Meryl Streep.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre ziua de astăzi - de ce a fost aleasă pentru celebrarea bluzei populare româneşti?

Iulia Gorneanu: În calendarul popular există nenumărate sărbători ale Soarelui. Una dintre acestea, Sânzienele, este ţinută în fiecare an pe 24 iunie. Atunci, fete îmbrăcate în IE, reiterând o străveche stare vestalică în plan ritual, intră în hora Drăgaicei. Dansul magic impune prin ritm ordinea într-o lume haotică, iar jocul lor este investit, pe măsură ce se desfăşoară, cu semnificaţia unui act sacru. Intrarea în cerc, în ritm, presupune asumarea unei posibile iniţieri.

La noi, ca dealtfel în multe alte spaţii etno-culturale, hora se joacă de peste 5000 de ani, una dintre mărturii fiind obiectul de cult denumit „Hora de la Frumuşica”, capodoperă a culturii Cucuteni. Cele şase femei prinse într-un dans circular constituie elementul de legătură între cultul zeiţei-mamă, existent în societăţile de tip matriarhal şi cultul solar, reprezentat de cercul viu al dansatoarelor. De atunci avem şi sărbătoarea solstiţiară a Sânzienelor, singura tributară atât Lunii, cât şi Soarelui.

Astăzi, după un parcurs similar cu cel al istoriei noastre, IA redevine veşmânt de sărbătoare afişat online şi off-line în comunităţile din România şi diaspora, la zile din calendarele populare reactivate în calendarul urban. Puterea ei stă în tiparul perfect, în misterul unei ornamentici aparţinând fondului comun al umanităţii, în investirea de-a lungul timpului cu magie şi sacralitate. De aceea inspiră, fascinează, se reactualizează, marcând periodic şi definitiv trendurile şi moda. A demonstrat că e atemporală, conectând trecutul cu viitorul, satul cu oraşul, spaţiul real cu cel virtual, iar prin limbajul universal al semnelor-simbol afişate - naţiuni de pe toate continentele lumii.

Reporter: Mulţumesc!