Infinexa, companie antreprenorială românească, a fost desemnată în calitate de administrator judiciar al societăţii Electrocentrale Craiova, în consorţiu cu Casa de Insolvenţă GMC, de către Tribunalul Dolj, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Instanţa a pronunţat luni, 15 decembrie 2025, deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea societăţii debitoare.
Prioritatea noastră e asigurarea continuării activităţii societăţii Electrocentrale Craiova, astfel încât furnizarea energiei termice şi electrice către municipiul Craiova să se desfăşoare fără întreruperi. În paralel, ne concentrăm pe menţinerea siguranţei în exploatare, plata obligaţiilor curente şi pe elaborarea unui plan de reorganizare care să permită stabilizarea financiară şi funcţionarea societăţii pe termen mediu şi lung, a declarat Adrian Lotrean, CEO Infinexa, administrator judiciar al Electrocentrale Craiova.
Societatea Electrocentrale Craiova, responsabilă cu producţia de energie electrică şi termică în Craiova şi una dintre firmele de referinţă din sectorul energetic regional, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în 12 decembrie 2025, din cauza unor datorii generate de obligaţia de a plăti certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Electrocentrale Craiova S.A. s-a înfiinţat în data de 30 septembrie 2022, în urma unei externalizări a activităţii de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Divizarea a fost parte a unui plan de restructurare şi decarbonizare, menit să eficientizeze activitatea termocentralei şi să faciliteze atragerea de fonduri europene (ex. PNRR) pentru modernizare. La momentul separării, societatea a preluat activele termocentralei şi infrastructura operaţională, personalul aferent şi o parte semnificativă din datorii rezultate din operaţiunile istorice ale CET.
Electrocentrale Craiova produce energie electrică pentru sistemul energetic naţional şi energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al municipiului Craiova. Societatea asigură încălzire şi apă caldă pentru peste 46.000 de apartamente, instituţii publice, şcoli, spitale, agenţi economici şi abur tehnologic pentru uzina Ford Otosan.
Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei ca entitate de stat şi joacă un rol strategic în sistemul energetic şi de termoficare al regiunii.





























































Opinia Cititorului