78% dintre români văd zilnic reclame vizuale: bannere, video, stories, dar aproape la fel de mulţi spun că le ignoră din cauza repetiţiei şi a lipsei de relevanţă. Într-o piaţă suprasaturată, o campanie de display nu mai poate miza doar pe "prezenţă", ci pe un mesaj bine plasat, bine gândit şi, mai ales, bine ţintit, conform unui comunicat transmis redacţiei.
"Într-o piaţă în care toată lumea vinde expunere, diferenţa reală o face cine te vede şi cum te ţine minte. Adevărata vizibilitate se măsoară în reacţii, nu doar în afişări. Un rate card mic poate că sună bine într-un Excel, dar nu construieşte brand", explică Alexandru Niţă, co-fondator al agenţiei Digital Atelier Studio.
România urmează accelerat trendurile globale de digitalizare. În 2025, peste 65% dintre bugetele medii şi mari merg către campanii digitale, iar media display a devenit o componentă cheie în strategii de awareness şi retargetare. Publicul interacţionează zilnic cu reclame vizuale pe cel puţin trei platforme, însă 54% dintre utilizatorii de mobile din mediul urban ignoră complet mesajele statice, dacă nu sunt personalizate sau bine încadrate în contextul în care apar.
"Sunt tendinţe validate şi la nivel global, dar încă vedem advertiseri care aleg agenţiile pe baza celui mai mic preţ per afişare. Asta poate însemna, de fapt, că plăteşti să nu fii văzut. Media display este despre poziţionare, nu doar despre prezenţă. Iar alegerea agenţiei potrivite este primul filtru care îţi determină vizibilitatea cu sens sau lipsa ei", punctează Alexandru Niţă.
Campaniile B2B care combină Google Display, LinkedIn Ads şi formate native pot genera până la 35% mai multe lead-uri calificate faţă de cele construite pe un singur canal. Însă formatul nu e totul, contează şi cum îl foloseşti, potrivit comunicatului.
"O reclamă bună nu e despre a arăta frumos în pitch, ci despre a rămâne în capul celui care o vede. Bannerele simple, cu mesaj clar şi contrast vizual, funcţionează mai bine decât cele încărcate. Pe mobil, formatul vertical este esenţial. Pe Instagram sau TikTok, primele trei secunde sunt decisive. Un video bun nu are nevoie de regie sofisticată, ci de intenţie clară şi un call to action integrat natural. Reţeta nu e despre culoarea perfectă, ci despre coerenţă, context şi empatie cu ochiul celui care vede", încheie reprezentantul Digital Atelier Studio.