Ministeriala NATO continuă

V.G.
Politică / 29 - 30 noiembrie 2022

Ministeriala NATO continuă

Actualizare Bogdan Aurescu: "Ministeriala NATO înseamnă mult pentru prestigiul României, dar şi pentru securitatea ei"

Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre NATO, desfăşurată la Bucureşti, înseamnă "foarte mult" pentru prestigiul României, dar şi pentru securitatea ei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Dmitro Kuleba: "Ucraina va lucra pentru a convinge Germania să-i furnizeze sisteme Patriot"

Ucraina are nevoie de sistemele americane antiaeriene Patriot pentru a-şi proteja infrastructura civilă, supusă unor puternice atacuri de către Rusia, a declarat miercuri ministrul de externe Dmitro Kuleba, afirmând că va încerca să convingă Germania să permită livrarea lor...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Bogdan Aurescu: "Este nevoie de o monitorizare şi mai atentă a situaţiei din Marea Neagră"

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat miercuri că la Reuniunea ministerială a NATO a subliniat necesitatea monitorizării şi mai atente a situaţiei din Marea Neagră, având în vedere impredictibilitatea comportamentului Rusiei, şi a menţionat că există deschidere din partea aliaţilor de a pune în comun capabilităţile lor, astfel încât toate informaţiile să fie integrate şi utilizate într-un mod mai eficient decât în prezent...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Mircea Geoană: "Deciziile de a acorda echipamente militare Ucrainei aparţin ţărilor NATO şi partenerilor"

Deciziile de a acorda echipamente militare Ucrainei aparţin ţărilor NATO şi partenerilor NATO, a declarat, miercuri, la Bucureşti, secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Mircea Geoană: "Sunt convins că grupul de luptă din România va ajunge la nivel de brigadă"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a declarat convins, miercuri, că grupul aliat de luptă din România va ajunge la nivel de brigadă şi este încrezător că, până la summitul NATO de la Vilnius de anul viitor, ţara noastră şi ţările de pe Flancul estic vor avea "elemente suplimentare care să reconfirme că niciun centimetru pătrat din teritoriul aliat nu este lăsat în afara...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Şeful diplomaţiei turce: "Suedia şi Finlanda au făcut paşi pozitivi, însă Turcia aşteaptă măsuri concrete"

Suedia şi Finlanda au făcut "paşi pozitivi" în lupta împotriva terorismului, o condiţie pusă de Ankara pentru a aproba aderarea lor la NATO, a apreciat miercuri şeful diplomaţiei turce...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Antony Blinken califică drept ''barbare'' atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat miercuri atacurile "barbare" ale Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, la finalul reuniunii de două zile a miniştrilor de externe din cadrul NATO de la Bucureşti...Citeşte mai mult...

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO le va face să aibă o siguranţă mai mare şi va face Alianţa mai puternică"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că discuţiile de la Ministeriala NATO de la Bucureşti cu reprezentanţii Bosniei şi Herţegovinei, Georgiei şi Republicii Moldova au vizat îngrijorările comune privind securitatea şi sprijinul personalizat. El a adăugat că procesul de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO este aproape complet, conform News.ro.

"Aderarea lor le va face să aibă o siguranţă mai mare şi va face Alianţa mai puternică, ei sunt bineveniţi ca membri deplini ai Alianţei", a arătat el. Totodată, el a mulţumit României pentru "găzduirea excelentă" a Ministerialei "Asta arată încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţă", a subliniat el.

"La ultima sesiune, miniştrii de Externe ai Bosniei şi Herţegovinei, Georgiei şi Republicii Moldova ni s-au alăturat, trei parteneri NATO de valoare, care se confuruntă cu presiunea rusească. Am discutat despre îngrijorările noastre comune privind securitatea şi despre moduri de consolidare a cooperării noastre şi despre accelerarea sprijinului personalizat şi despre reforme şi moduri de a îmbunătăţi securitatea lor şi instituţiile de apărare", a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, Jens Stoltenberg.

De asemenea, la discuţii au participat şi Finlanda şi Suedia.

"Procesul de ratificare pentru aderare la NATO este aproape complet. Aderarea lor le va face să aibă o siguranţă mai mare şi va face Alianţa mai puternică, ei sunt bineveniţi ca membri deplini ai Alianţei. Aş vrea să mulţumim României pentru găzduirea excelentă a acestei Ministeriale NATO. Asta arată încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţă", a subliniat el.

----

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Este mai bine să ajutăm acum ţările care se confruntă cu presiunea rusească decât să vedem o evoluţie negativă a situaţiei"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că este mai bine să fie ajutate acum ţările care se confruntă cu presiunea rusească decât să vedem o evoluţie negativă a situaţiei, cum s-a întâmplat în Ucraina, la începutul anului, notează News.ro.

Jens Stoltenberg a fost întrebat, astăzi, într-o conferinţă de presă, la Bucureşti, cum ajută aceste decizii Georgia pentru a deveni membru NATO şi ce poate spune despre întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul de externe al Georgiei.

"Ne-am bucurat să ne întâlnim cu ministrul de Externe din Georgia şi cu ministrul din Bosnia-Herţegovina şi din Moldova. Dacă este o lecţie de învăţat din situaţia din Ucraina este că trebuie să-i sprijinim acum. Cu cât vom oferi mai mult sprijin acestor ţări, fiind diferite, dar confruntându-se cu presiunea rusească în diferite moduri, cu atât mai bine este să-i ajutăm acum decât să vedem o evoluţie a situaţiei care merge în sens negativ, cum s-a întâmplat cu Ucraina la începutul anului", a transmis secretarul general al NATO.

El a precizat că toţi aliaţii şi-au exprimat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

"De aceea, în Georgia, spre exemplu, avem centre de pregătire cu formatori din partea aliaţilor şi avem angajamente pentru un sprijin ulterior pentru că trebuie să stabilim un parteneriat pe termen lung cu Georgia şi folosim acest centru de pregătire în acest sens. Toţi aliaţii şi-au exprimat sprijinul puternic pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei. În acelaşi timp, aliaţii au subliniat importanţa implementării unor reforme democratice în Georgia şi lucrează împreună cu Georgia pentru a pune în aplicare pachetul de asistenţă comprehensivă pe care l-am stabilit", a mai afirmat Jens Stoltenberg.

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Bosnia-Herţegovina este foarte importantă pentru stabilitatea în toată regiunea Balcanilor de Vest şi pentru NATO"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că Bosnia-Herţegovina este foarte importantă pentru stabilitatea în toată regiunea Balcanilor de Vest şi pentru NATO, precizând că, pentru a se opune încercărilor ruseşti de a influenţa situaţia de acolo, trebuie format un guvern după alegeri şi trebuie consolidate instituţiile din această ţară, conform News.ro.

Jens Stoltenberg a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că NATO este angajată să sprijine în continuare Bosnia - Herţegovina.

"Bosnia-Herţegovina este foarte importantă pentru stabilitatea în toată regiunea Balcanilor de Vest şi este importantă şi pentru NATO. NATO are o istorie şi aşa cum am încercat să punem capăt războiului de acolo, din anii '90, şi NATO are forţe în Sarajevo. Tocmai am vorbit cu ministrul şi pentru a putea să ne opunem încercărilor ruseşti de a interveni şi de a influenţa situaţia de acolo, unul dintre cele mai importante lucruri care trebuie făcute trebuie este formarea unui guvern după alegeri şi să facem tot ce se poate face pentru a consolida instituţiile din Bosnia-Herţegovina şi pentru a o face mai rezilientă în faţa oricăror influenţe străine. NATO este angajată să sprijine şi în continuare Bosnia-Herţegovina, inclusiv prin consolidarea capacităţilor de acolo şi prin reprezentanţa pe care o avem acolo. Aşa că încercăm să construim instituţii de securitate şi de apărare care să fie reziliente", a transmis secretarul general al NATO.

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Ucraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia"

Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ucraina, a declarat astăzi, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei, conform Agerpres.

Continuarea sprijinului militar pentru Ucraina este esenţial, în special în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană, a spus şeful NATO.

El a mai afirmat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este aproape finalizată. "Este momentul să le primim ca membri deplini ai Alianţei", a declarat Stoltenberg.

În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că NATO nu vede Beijingul ca un adversar şi va discuta cu acesta atunci când este în interesul Alianţei, dar a atras atenţia că trebuie redusă dependenţa de China şi diminuate vulnerabilităţile.

În încheiere, el a mulţumit României pentru "excelenta găzduire" a reuniunii de la Bucureşti. "Acest lucru arată angajamentul puternic al României faţă de NATO", a mai afirmat Stoltenberg.

---

Actualizare NICU POPESCU: "Neutralitatea Republicii Moldova nu implică indiferenţă faţă de războiul din Ucraina"

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dat asigurări astăzi, la Bucureşti, că neutralitatea ţării sale, garantată prin Constituţie, nu implică "autoizolare, demilitarizare sau indiferenţă" faţă de evenimentele internaţionale...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Ministrul Aurescu a discutat cu omologul ceh despre susţinerea pentru Schengen, Parteneriatul Estic, Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut astăzi, o întrevedere cu omologul său din Cehia, Jan Lipavský, în marja Reuniunii miniştrilor de Externe din statele membre NATO pe care ministrul român o găzduieşte la Bucureşti...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Bogdan Aurescu a discutat cu omologul din Slovacia despre dezvoltarea relaţiilor economice

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut, astăzi, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Slovace, Rastislav Kaèer, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO...Citeşte mai mult...

---

Actualizare ŞEFUL DIPLOMAŢIEI ITALIENE ANTONIO TAJANI: "Europa trebuie să limiteze influenţa Rusiei în Balcani"

Europa ar trebui să îşi sporească prezenţa în Balcanii de Vest pentru a limita influenţa Rusiei, a declarat astăzi, la Bucureşti, şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani, înainte discuţiilor din a doua zi a reuniunii miniştrilor de externe din cadrul NATO, informează Agerpres.

"Stabilitatea în Balcanii de Vest este importantă pentru pace. Trebuie să îi oprim pe ruşi în Balcanii de Vest, avem nevoie de o prezenţă sporită a Europei", a declarat el, potrivit Reuters.

"Trebuie să protejăm toate ţările din Balcanii de Vest şi apropiate de Ucraina, deoarece este important în acest moment să lucrăm împreună. Unitatea este importantă şi este un mesaj puternic pentru Rusia", a spus Tajani, în contextul în care la reuniunea de la Bucureşti au fost invitaţi să participe şi miniştrii de externe din Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, parteneri ai NATO.

Bosnia-Herţegovina trece prin cea mai gravă criză politică de la sfârşitul războaielor din Balcani din anii '90, sârbii bosniaci contestând instituţiile statului, ca parte a eforturilor lor de lungă durată de secesiune, încurajaţi de un sprijin cel puţin tacit din partea Rusiei.

Ministrul de externe al Bosniei, Bisera Turkovic, prezentă la reuniunea de la Bucureşti, şi-a exprimat la rândul său îngrijorarea astăzi în legătură cu intenţiile Rusiei în privinţa ţării sale.

"Avem împuterniciţi ai Rusiei în guvernul nostru, iar diviziunea din ţara noastră este profundă", a spus ea înaintea discuţiilor din ultima zi a reuniunii.

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Aliaţii NATO sunt angajaţi să crească sprijinul pentru Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova"

Aliaţii NATO sunt "angajaţi să crească sprijinul pentru Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova", parteneri "afectaţi de presiunea rusă", a declarat astăzi, la Bucureşti, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, conform Agerpres.

"NATO şi aliaţii NATO oferă de mulţi ani sprijin pentru cei trei parteneri, inclusiv prin dezvoltarea de capacităţi, reforme şi instruire pentru întărirea instituţiilor lor de apărare şi de securitate", a spus Stoltenberg în deschiderea ultimei sesiuni de discuţii din cadrul celei de-a doua zi a reuniunii miniştrilor de externe din Alianţă, la care au fost invitate să participe şi Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova.

"Astăzi, aceşti parteneri sunt afectaţi de presiunea rusă. Aliaţii NATO angajaţi să crească sprijinul pentru ei. Această întâlnire este o oportunitate de a discuta unele dintre îngrijorările noastre comune de securitate, în special în regiunea de importanţă strategică a Mării Negre şi a Balcanilor de Vest", a spus şeful NATO.

Potrivit acestuia, întâlnirea de la Bucureşti arată "cooperarea puternică şi tot mai mare dintre NATO şi cele trei ţări în aceste vremuri provocatoare".

---

Actualizare DMITRO KULEBA: "Aliaţii s-au angajat să ne susţină cât este nevoie"

Ţările aliate s-au angajat să susţină Ucraina "atât cât este nevoie", afirmă şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, într-un mesaj publicat pe Twitter, după cina de lucru de ieri seară, cu miniştrii de externe ai ţărilor NATO, transmite Agerpres.

"La invitaţia lui Jens Stoltenberg, m-am întâlnit cu miniştrii de externe NATO pentru a le împărtăşi nevoile Ucrainei în această iarnă grea. Aliaţii au anunţat noi livrări şi s-au angajat să ne susţină atât cât este nevoie. Victoria Ucrainei va asigura pacea şi securitatea tuturor", a spus oficialul ucrainean.

Kuleba a transmis şi mesaje legate de întrevederile pe care le-a avut cu miniştrii român şi polonez.

"M-am întâlnit cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, pentru a-i mulţumi pentru excelenta organizare a ministerialei NATO. Discuţiile noastre s-au concentrat pe susţinerea Ucrainei şi nevoia de a îmbunătăţi conectivitatea între România şi Ucraina, pentru a facilita circulaţia persoanelor şi bunurilor", a adăugat demnitarul.

În ceea ce priveşte întâlnirea cu Zbigniew Rau, omologul polonez, Dmitro Kuleba a precizat că aceasta s-a axat pe "următorii paşi care trebuie făcuţi pentru a consolida Ucraina în această iarnă".

"Sunt recunoscător poporului şi guvernului din Polonia pentru hotărârea arătată în susţinerea Ucrainei şi pentru ajutorul militar şi umanitar considerabil oferit", a adăugat ministrul ucrainean de externe.

---

Actualizare MINISTRUL BOSNIAC DE EXTERNE: "Prezenţa NATO - extrem de importantă pentru Bosnia-Herţegovina, este garanţia securităţii"

Ministrul Afacerilor Externe din Bosnia-Herţegovina, Bisera Turkovic, a declarat, astăzi, că prezenţa NATO este extrem de importantă pentru ţara sa, garantându-i securitatea, notează Agerpres.

Demnitarul a arătat că Bosnia-Herţegovina este îngrijorată pentru viitor, iar reuniunea ministerială NATO de la Bucureşti este foarte importantă având în vedere situaţia din Balcanii de Vest şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

"Prezenţa NATO este extrem de importantă pentru Bosnia-Herţegovina pentru că este garanţia securităţii noastre. De aceea, prezenţa de astăzi de la summit şi posibilitatea de a mă adresa colegilor înseamnă mult şi noi avem speranţe mari de la acest summit", a afirmat ministrul bosniac, la Palatul Parlamentului, în ziua a doua a Ministerialei NATO.

---

Actualizare BOGDAN AURESCU: "Moldova se află pentru prima dată la o reuniune a miniştrilor de Externe ai NATO"

Republica Moldova participă pentru prima dată la o reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, iar acest lucru reprezintă "o premieră binevenită"...Citeşte mai mult...

---

Actualizare MIRCEA GEOANĂ: "Sprijinul imediat pentru poporul ucrainean trebuie pe deplin pregătit şi susţinut"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, subliniază că sprijinul imediat pentru poporul ucrainean, care se apără împotriva agresiunii ruse, trebuie pe deplin pregătit şi susţinut...< .link >https://www.bursa.ro/mircea-geoana-sprijinul-imediat-pentru-poporul-ucrainean-trebuie-pe-deplin-pregatit-si-sustinut-60114848" target="_blank">Citeşte mai mult...

---

Actualizare MINISTRUL SUEDEZ DE EXTERNE: "Suntem gata să furnizăm mai multă securitate în Europa şi în lume"

Ministrul de externe al Suediei, Tobias Billstrom, afirmă că ţara sa este pregătită să furnizeze mai multă securitate în Europa şi în lume, atunci când va deveni membru deplin al Alianţei Nord-Atlantice, transmite Agerpres.

"Noi am arătat clar că suntem gata acum să înfruntăm toate provocările, suntem gata să furnizăm, când devenim membrii deplini, mai multă securitate pentru Europa, pentru lume dar, în mod deosebit, noi venim de asemenea cu echipament bun, cu trupe bine antrenate să întărim flancul nordic", a declarat oficialul suedez, astăzi, la Palatul Parlamentului, în ziua a doua a Ministerialei NATO.

Billstrom a subliniat rezilienţa, dar şi ambiţia NATO de a sta în faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei, precum şi cooperarea dintre statele Alianţei.

El a precizat că nu poate da un termen precis al aderării Suediei la NATO până când Parlamentul Turciei nu va ratifica tratatul, dar a menţionat că au fost făcute progrese la întâlnirea de ieri dintre Suedia, Finlanda şi Turcia.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe din ţările membre NATO continuă astăzi, la Bucureşti. În cea de a doua zi a reuniunii se va desfăşura o nouă sesiune a Consiliului Nord-Atlantic cu Finlanda şi Suedia, ţări invitate să adere la organizaţie, după care va avea loc o sesiune în care se vor alătura discuţiilor şi şefii diplomaţiilor din Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.

---

Actualizare Bogdan Aurescu s-a întâlnit ieri cu Dmitro Kuleba

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, ieri, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, prilej cu care oficialul român a reiterat sprijinul ferm al Bucureştiului pentru independenţa...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Jens Stoltenberg "NATO poate aduce forţe suplimentare în regiunea Mării Negre dacă este necesar"

Ţările membre NATO au căzut de acord şi au pus în aplicare o prezenţă aliată crescută în regiunea Mării Negre chiar începând din 2014, după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, iar înainte şi după ziua începerii invaziei ruse în Ucraina ne-am sporit prezenţa în mod semnificativ, a afirmat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din NATO, găzduită de Palatul Parlamentului, relatează Agerpres.

''Când ne-am dat seama, în toamna trecută, că Rusia plănuieşte o invazie la scară mare a Ucrainei, am crescut prezenţa în regiunea Mării Negre. Am fost şi eu la baza Mihail Kogălniceanu din România, cred că în luna februarie, şi am văzut cum SUA şi aliaţii au adus mai multe trupe. Acum, Franţa conduce un grup de luptă şi s-a trecut de la patru la opt grupuri de luptă (în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania plus Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, n.red.). Înainte şi după ziua invaziei, am crescut prezenţa noastră în mod semnificativ, cu diverse tipuri de capacităţi şi am luat decizii importante din partea tuturor aliaţilor, ca şi la Madrid, pentru a ne creşte prezenţa, pentru a dedica trupe, echipamente prepoziţionate şi o combinaţie a unei prezenţe înaintate, a unor echipamente prerepoziţionate şi a unor trupe special alocate, astfel încât prezenţa noastră în regiunea Mării Negre să fie mai solidă. Lucrăm la detaliile multora dintre aceste decizii, dar deja s-au petrecut multe din aceste lucruri. Vreau să mai subliniez şi faptul că, fiind pregătiţi pentru invazie, chiar în dimineaţa invaziei, am activat planurile de apărare. Comandamentul Aliat Suprem a primit autoritatea de a deplasa forţe în această regiune atunci când este nevoie şi asta s-a făcut şi până acum în mare măsură, dar dacă este necesar pot fi aduse forţe suplimentare la sol şi pe mare'', a declarat înaltul oficial aliat într-o conferinţă de presă.

Grupul de luptă al NATO din România, la nivel de batalion dar care poate fi crescut, în caz de necesitate, la nivel de brigadă, are baza la Cincu şi comandamentul său este asigurat de Franţa.

Miercuri, în a doua zi a reuniunii ministeriale a NATO de la Bucureşti, vor avea loc o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic cu Finlanda şi Suedia, ţări invitate să adere la organizaţie. Ulterior, se va desfăşura o sesiune în care se vor alătura discuţiilor şi şefii diplomaţiilor din Bosnia, Georgia şi Republica Moldova, ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.

---

Actualizare Declaraţie comună a miniştrilor de externe ai statelor NATO: Susţinem cu fermitate angajamentul faţă de politica uşilor

Miniştrii de externe din ţările NATO, reuniţi la Bucureşti, reafirmă, într-o declaraţie comună, angajamentele luate la Summitul NATO care a avut loc în urmă cu 14 ani, tot în capitala României, inclusiv "politica uşilor deschise", potrivit Agerpres.

"Reamintind că regiunea Balcanilor de Vest şi cea a Mării Negre sunt de importanţă strategică pentru Alianţă, salutăm întâlnirea cu miniştrii de externe din ţările noastre partenere - Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, în contextul în care NATO îşi consolidează ajutorul adaptat pentru integritatea, rezilienţa, dezvoltarea de capabilităţi şi susţinerea independenţei politice în aceste ţări. Susţinem cu fermitate angajamentul nostru faţă de politica uşilor deschise. Reafirmăm deciziile pe care le-am luat la Summitul din 2008 de la Bucureşti şi tot ce decurge din acestea, legat de Georgia şi Ucraina", arată documentul.

Semnatarii atrag atenţia că Finlanda şi Suedia participă ca state invitate la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO. "Aderarea lor le va face să fie mai sigure şi va face regiunea euroatlantică mai sigură. Securitatea lor este importantă pentru Alianţă, inclusiv în timpul procesului de aderare", se precizează în declaraţia comună.

Documentul reiterează că NATO este o organizaţie defensivă care va proteja "fiecare centimetru de teritoriu aliat, oricând".

Totodată, în declaraţie sunt condamnate recentele atentate din Turcia, iar semnatarii îşi manifestă compasiunea faţă de victime.

"Condamnăm terorismul în toate formele sale şi suntem solidari cu Turcia, deplângând pierderile de vieţi în urma recentelor atacuri teroriste îngrozitoare. Ne confruntăm cu ameninţări şi provocări din partea unor actori autoritari şi din partea unor competitori din toate direcţiile strategice", arată miniştrii de externe aliaţi.

Aceştia vorbesc despre implementarea unui nou reper pentru posturile de apărare şi descurajare, anume "consolidarea semnificativă şi dezvoltarea unor forţe robuste, gata de luptă".

"Continuăm să ne pregătim (...) să descurajăm sau să ne apărăm împotriva unor atacuri ostile împotriva infrastructurii critice a statelor aliate. Orice atac împotriva aliaţilor va primi un răspuns unit, hotărât. Stăm alături, uniţi şi solidari, şi reafirmăm legătura transatlantică durabilă dintre naţiunile noastre. Vom continua să facem eforturi pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga regiune euroatlantică", afirmă în declaraţie miniştrii de externe ai statelor NATO, reuniţi la Bucureşti.

---

Actualizare Ministrul ungar de externe: "Trebuie depuse toate eforturile pentru a evita un conflict direct NATO-Rusia"

Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto a pledat marţi, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe din NATO de la Bucureşti, pentru depunerea tuturor eforturilor necesare evitării unui conflict armat direct între alianţa militară nord-atlantică şi Rusia, subliniind că o escaladare a ostilităţilor ar putea afecta teritorii din vecinătatea imediată, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Trebuie să se pună accentul pe pace, luând în considerare şi faptul că se apropie iarna, a menţionat Szijjarto, citat de Ministerul de Externe ungar.

Şeful diplomaţiei ungare a salutat poziţia calmă pe care s-a plasat Polonia în legătură cu racheta căzută mai devreme luna aceasta pe teritoriul său. "Dacă astăzi nu discutăm aici despre evoluţiile dintr-un al treilea război mondial, datorăm acest lucru comportamentului extrem de responsabil al liderilor Poloniei", a punctat Szijjarto.

Ministrul de externe ungar a avertizat asupra posibilităţii de escaladare a conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina, cât timp acesta continuă. Ungaria, ca vecină a Ucrainei, este pe deplin conştientă de posibilele consecinţe, a afirmat Szijjarto, şi de aceea interesul ei este să fie pace. Este clar că escaladarea războiului ar avea impact în primul rând asupra teritoriilor din vecinătatea imediată şi nu asupra unor ţări aflate la mii de kilometri distanţă, a insistat el, salutând declaraţia secretarului general al NATO în sensul că alianţa nu este parte a conflictului şi exprimându-şi speranţa că această situaţie va rămâne neschimbată.

Peter Szijjarto a mai notat că este posibilă o "catastrofă umanitară nemaivăzută" odată cu instalarea iernii şi a amintit că Ungaria a lansat o campanie umanitară fără precedent, preluând peste un milion de refugiaţi de război şi primind copii din Ucraina în circa 1300 de şcoli şi grădiniţe.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat necesitatea evitării tuturor factorilor care ar putea duce la o escaladare a războiului şi a avertizat împotriva tăierii canalelor de comunicare, recunoscând totodată activitatea de mediere a Turciei, a mai consemnat MTI.

---

Actualizare Ministrul lituanian de Externe: "Statele NATO trebuie să trimită tancuri de luptă moderne în Ucraina"

Statele NATO trebuie să ia decizia politică de a trimite tancuri de luptă moderne în Ucraina pentru a oferi forţelor ucrainene un avantaj militar împotriva forţelor ruse invadatoare în lunile de iarnă, a declarat marţi ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis...Citeşte mai mult...

Actualizare Declaraţie comună a miniştrilor de externe ai statelor NATO: Rusia - exclusiv responsabilă pentru războiul din Ucraina

Rusia este exclusiv responsabilă pentru războiul din Ucraina, care reprezintă "o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a Cartei ONU", afirmă miniştrii de externe ai statelor membre NATO în declaraţia comună semnată la reuniunea de la Bucureşti, potrivit Agerpres.

"Ne-am adunat aici, aproape de ţărmul Mării Negre, într-un moment când invazia Rusiei din Ucraina, care este în curs de desfăşurare, ameninţă pacea, securitatea şi prosperitatea euroatlantică. Rusia este exclusiv responsabilă pentru acest război, o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a Cartei ONU. Agresiunea Rusiei, inclusiv atacurile repetate şi de neconceput asupra infrastructurii ucrainene, lipseşte milioane de cetăţeni ai Ucrainei de serviciile de bază", arată documentul semnat de reprezentanţii diplomaţiilor celor 30 de ţări membre NATO.

Aceştia subliniază că agresiunea rusă "a afectat aprovizionarea cu alimente din lumea întreagă şi a pus în pericol ţările şi popoarele cele mai vulnerabile".

"Acţiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activităţile hibride, şantajul energetic şi retorica iresponsabilă pe teme nucleare subminează ordinea internaţională bazată pe reguli", arată semnatarii.

Diplomaţii NATO îşi exprimă solidaritatea cu Polonia, după incidentul din 15 noiembrie, care a dus la morţi în rândul civililor.

De asemenea, miniştrii de externe vorbesc despre atitudinea "crudă" a Rusiei în Ucraina, cu deportări forţate, tortură şi "comportament barbar" faţă de femei şi copii.

"Condamnăm atitudinea crudă a Rusiei faţă de populaţia civilă din Ucraina, încălcările şi abuzurile drepturilor omului, cum ar fi deportările forţate, tortura, comportamentul barbar faţă de femei, copii şi persoane vulnerabile", arată documentul.

Şefii diplomaţiilor din ţările NATO subliniază că "aceia care sunt responsabili de crime de război, inclusiv violenţe sexuale pe timpul conflictelor armate, trebuie să răspundă pentru acţiunile lor".

Totodată, demnitarii reuniţi la Bucureşti condamnă "toate părţile, inclusiv Belarus, care susţin activ războiul de agresiune împotriva Ucrainei".

Miniştrii de externe salută prezenţa şefului diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, la Bucureşti, în prima zi a ministerialei NATO, se angajează să nu recunoască aşa-zisele teritorii anexate de către Federaţia Rusă, şi să continue să sprijine Ucraina.

"Suntem profund solidari cu guvernul ucrainean şi cu poporul ucrainean, în efortul lor eroic de a-şi apăra naţiunea şi ţara şi aducem un omagiu tuturor cei care şi-au pierdut vieţile. Rămânem de neclintit când este vorba de angajamentul nostru faţă de independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei. Nu vom recunoaşte niciodată anexările ilegale ale Rusiei care încalcă flagrant Carta ONU. Vom continua să acordăm sprijin politic şi practic Ucrainei care îşi apără suveranitatea şi integritatea teritorială şi valorile noastre comune împotriva agresiunii ruse şi vom acorda acest sprijin atât cât este nevoie", se mai arată în declaraţie.

În acest context, precizează semnatarii, NATO se va coordona cu partenerii relevanţi pentru a consolida rezilienţa Ucrainei şi pentru a ajuta această ţară să contracareze "campaniile de dezinformare şi minciunile Rusiei". De asemenea, miniştrii aliaţi se angajează să susţină Ucraina "în eforturile de a-şi repara infrastructura energetică şi de a-şi apăra poporul de atacurile aeriene".

Declaraţia comună reînnoieşte angajamentul aliat faţă de reconstrucţia şi reformele Ucrainei, după război, astfel încât această ţară să îşi asigure "viitorul liber şi democratic, să îşi modernizeze sectorul de apărare, să consolideze interoperabilitatea pe termen lung şi să descurajeze agresiuni viitoare".

"Vom continua să consolidăm parteneriatul nostru cu Ucraina, pe parcursul aspiraţiilor sale euroatlantice", arată miniştrii de externe aliaţi în document.

Declaraţia comună a fost transmisă în prima zi a reuniunii miniştrilor de externe ai NATO, care are loc la Palatul Parlamentului.

---

Actualizare Bogdan Aurescu condamnă atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile ucrainene

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut marţi o scurtă întrevedere cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, pentru a discuta subiecte de actualitate de pe agenda Agenţiei, în contextul prezenţei acestuia la Bucureşti...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Ministrul ucrainean de externe s-a întâlnit cu omologii din NATO, în pofida veto-ului ungar

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avut marţi la Bucureşti o reuniune cu omologii săi din ţările NATO, în pofida veto-ului Ungariei care împiedică din 2017 Ucraina să participe la reuniunile acestei alianţe, a declarat un purtător de cuvânt al MAE ucrainean, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt citat, Oleg Nikolenko, a precizat că este vorba despre o reuniune informală paralelă reuniunii miniştrilor de Externe ai NATO.

''Aşa cum ştiţi, din anul 2017 Ungaria blochează reuniunile Comisiei Ucraina-NATO la nivel superior celui de ambasadori (...) Pentru a depăşi formal veto-ul ungar, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat o reuniune separată pentru miniştrii de externe ai NATO şi Ucrainei'', a explicat reprezentantul MAE de la Kiev.

Guvernul de la Budapesta a opus acest veto după ce a acuzat Ucraina că, încălcând drepturile minorităţilor prin adoptarea unei noi legi a educaţiei, nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de NATO.

Ungaria "nu va sacrifica interesele etnicilor maghiari din Transcarpatia pe altarul niciunui joc geopolitic", iar dacă pentru Ucraina este important să-şi reia cooperarea cu NATO, atunci trebuie să retragă legea educaţiei, a declarat în decembrie 2017 ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

---

Actualizare Bogdan Aurescu: "Sprijinul pentru Ucraina este de fapt sprijinul pentru securitatea României"

Sprijinul pentru Ucraina este de fapt sprijinul pentru securitatea României, siguranţa cetăţenilor români, a cetăţenilor Uniunii Europene, siguranţa regiunii euroatlantice, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul conferinţei de presă comune alături de...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Jens Stoltenberg: "NATO nu e parte din conflict, dar ne asumăm că vom susţine Ucraina cât timp va fi necesar"

NATO nu este parte din conflict, dar ne asumăm că vom susţine Ucraina cât timp va fi necesar, a declarat marţi, la Bucureşti, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în debutul reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, relatează Agerpres.

El a mulţumit României pentru găzduirea reuniunii NATO, menţionând că este vorba despre o întâlnire importantă, în contextul războiului din Ucraina.

"Este o onoare pentru noi toţi să fim aici, împreună cu dumneavoastră. Astăzi vom discuta despre războiul de agresiune al Rusiei şi modul în care susţinem Ucraina. Ultimele pierderi ale Rusiei, inclusiv retragerea din Herson, arată curajul incredibil al forţelor ucrainene. De asemenea, arată susţinerea pe care noi o acordăm şi modul în care aceasta ajută pe câmpul de luptă. Susţinerea noastră pentru Ucraina trebuie să continue. Armata rusă încă are capacităţi uriaşe şi foarte multe trupe. Strategia lor este să lase Ucraina pe întuneric şi în frig în iarna aceasta. Noi trebuie să ne păstrăm cursul şi să susţinem Ucraina în lupta de a rămâne o ţară suverană. NATO nu este parte din conflict, dar ne asumăm că vom susţine Ucraina cât timp va fi necesar. Vom continua să facem tot ce ţine noi pentru a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat", a subliniat Jens Stoltenberg.

---

Actualizare Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Parlamentului, unde are loc ministeriala NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, marţi, la Palatul Parlamentului pentru a participa la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Şefii diplomaţiilor din ţările membre NATO s-au reunit la Palatul Parlamentului

Şefii diplomaţiilor din ţările membre NATO s-au reunit, marţi, la Palatul Parlamentului, fiind întâmpinaţi de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Participanţii la ministeriala NATO promit că Alianţa va sprijini Ucraina în perioada următoare

Ţările membre ale NATO vor continua să sprijine Ucraina pe parcursul acestor luni dificile, a declarat marţi ministrul de externe britanic James Cleverly, la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din Alianţa Nord-Atlantică, organizată la Palatul Parlamentului...Citeşte mai mult...

---

Actualizare ANTONY BLINKEN: "SUA rămân angajate în a sprijini eforturile României de a-şi consolida mai mult statul de drept şi a combate corupţia"

Secretarul general al SUA, Antony Blinken a declarat marţi în cadrul declaraţiilor de presă comune cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu că Statele Unite ale Americii rămân angajate în a sprijini eforturile României de a-şi consolida mai mult statul de drept şi a combate corupţia şi nu pot să îşi dorească un aliat mai marcant şi angajat ca România, o ţară care găzduieşte mii de militari americani... Citeşte mai mult...

---

Actualizare Jens Stoltenberg îl acuză pe Vladimir Putin că vrea să folosească iarna ca armă de război în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin vrea să folosească iarna ca "armă de război" împotriva Ucrainei, prin "atacuri deliberate" asupra infrastructurii civile menite să lasa ţara fără încălzire, electricitate şi apă, denunţă marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP, potrivit News.ro.

"Atacuri deliberate împotriva unor servicii esenţiale - încălzire, lumină, apă, gaze natirale - au ca scop să provoace cât mai multă suferinţă civililor ucraineni, să încerce să le spargă angajamentul şi unitatea în lupta împotriva invaziei ruse", a denunţat Jens Stoltenberg la Bucureşti, unde participă la o reuniune a miniştrilor de Externe ai sgtatelor membre NATO.

---

Actualizare Bogdan Aurescu, declaraţii comune cu secretarul general al SUA, Antony Blinken

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe a declarat astăzi, în cadrul declaraţiilor comune cu secretarul general al SUA, Antony Blinken, că astăzi are loc audierea în Congresul SUA a viitorului ambasador al SUA la Bucureşti şi se bucură de această coincidenţă...Citeşte mai mult...

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Statele NATO furnizează un ajutor fără precedent Ucrainei şi vor continua să o facă"

Statele membre ale NATO furnizează un ajutor fără precedent Ucrainei şi vor continua să îi sprijine pe ucraineni prin distribuirea de elemente de apărare antiaeriană puternice şi pentru reconstruirea infrastructurii de gaz şi a celei electrice...Citeşte mai mult...

---

Actualizare MARCEL CIOLACU: "Am subliniat, în discuţia cu Stoltenberg, contribuţia ţării noastre la securitatea regiunii Mării Negre"

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în care a subliniat contribuţia ţării noastre la securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre...Citeşte mai mult...

---

Actualizare JENS STOLTENBERG: "Extinderea NATO este rezultatul deciziilor democratice"

Extinderea NATO este rezultatul deciziilor democratice şi nu este un gest împotriva Rusiei, a declarat, astăzi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Klaus Iohannis a discutat cu Secretarul de Stat al SUA despre continuarea sprijinului pentru Ucraina

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, aflat în vizită în România, în contextul participării la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO şi al aniversării, anul acesta, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat american Antony Blinken, şeful statului arătând că acesta a ales "un moment perfect" pentru a face această vizită, ţinând cont de războiul din Ucraina dar şi pentru că trebuie luate decizii dificile şi importante, în cadrul NATO, potrivit News.ro.

Şeful statului a afirmat că este o plăcere să îl primească pe oficialul american şi că este "un moment perfect" pentru a face această vizită, ţinând cont de războiul din Ucraina dar şi pentru că trebuie luate decizii dificile şi importante, în cadrul NATO.

"Avem de asemenea de discutat aspecte bilaterale", a mai spus Klaus Iohannis.

Antony Blinken a afirmat că a fost prezent la Cotroceni şi alături de Joe Biden, în urmă cu mai mulţi ani şi a amintit parteneriatul strategic dintre cele două ţări care s-a dezvoltat de-a lungul timpului, de la semnarea lui, de către preşedinţii Bill Clinton şi Emil Constantinescu.

Secretarul general al SUA a mai spus că sunt multe lucruri urgente de discutat, bilaterale şi globale. "Suntem recunoscători să avem în România un aliat atât de puternic şi un partener", a mai spus Blinken în cadrul întâlnirii.

---

Actualizare SECRETARUL DE STAT AL SUA: "Este minunat să mă întorc din nou la Bucureşti"

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat astăzi, după vizitarea unei expoziţii împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, că este minunat să se întoarcă din nou la Bucureşti, el arătând că a fost aici când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic şi că a fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Antony Blinken şi Nicolae Ciucă au vizitat expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic"

Secretarul de stat american Antony J. Blinken, alături de premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precum şi reprezentantul Ambasadei SUA la Bucureşti, însărcinatul cu afaceri David Muniz au participat, astăzi, la expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", eseu fotografic care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american...Citeşte mai mult...

---

Actualizare AMBASADA SUA: Secretarul de stat Antony Blinken a ajuns la Bucureşti

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.

Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe.

---

Actualizare Ministrul Bogdan Aurescu se întâlneşte cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea astăzi consultări politice cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, la sediul MAE...Citeşte mai mult...

---

Actualizare Secretarul de stat american Antony Blinken va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat american Antony Blinken, notează Agerpres

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, primirea este programată pentru ora 10,30.

Ambasada SUA la Bucureşti a anunţat că secretarul de stat Antony Blinken se va afla în România, în perioada 28 - 30 noiembrie, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO.

Oficialul american va avea consultări politice, astăzi, şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

De asemenea, secretarul de stat Antony Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic", un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american.

---

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice începe astăzi, la Bucureşti, fiind primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, transmite Agerpres.

Evenimentul este găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu.

Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008.

Totodată, este prima reuniune a NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei.

Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Conform MAE, astăzi vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei.

Ministeriala va continua mâine cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi - miniştrii de Externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

În ambele zile, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine o conferinţă de presă.

După cum a declarat şeful diplomaţiei române într-un interviu, "este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe".

"O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti", a spus Bogdan Aurescu.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Si cercul se inchide! Trebuia primita Ukraina inca de atunci in 2008 dar spionul "adormit" Merkel si-a facut datoria si a oprit iar minoritarull ungur beat cu pantofi platforme Sarkozi s-a pus (...)in cada

    1. Asta e realitatea - romanii sunt tinuti in frig si foame in case ca sa se poata intalni crema globalista la chiolhanuri la Bucuresti. Despre asta este vorba !

      Asta e realitatea, esti sustinator al Russiei. Asta ne mai lipsea, sa nu fim in Nato.

      Stiu ca dupa mintea ta era perfect, sa fim acum ca Ucraina. 

      Cam despre asta e vorba - chemam liderii NATO la Bucuresti, facem o spoiala mediatica plina de festivism gretos si vorbe goale apoi urmeaza comenzile de armament pe sume nerusinat de mari de la americani.. e un scenariu cu repetitie...prin care niste baieti se imbogatesc iar poporul saraceste constant si sigur.

      Ce se intampla este peste nivelul tau de intelegere. Fugi ca s-a deschis la pacanele !

    L-am vazut pe Mircea Geoana tuns chel

    Arata precum o Fiara si cuvanta ca un Balaur.. cum spune la Cartea Sfanta 

    1. Arata sinistru individul si vorbeste fara sa spuna nimic, dar daca nu intervine vreo manevra de ultim moment, el pare a fi "programat" pentru tronul de la Cotroceni.

      Da ,vorbeste perfect engleza , iar tu nu o intelegi.

      Faptul ca eu n'as intelege engleza nu schimba faptul ca Geoana vorbeste fara sa spuna nimic (pana la urma asta ii e "meseria").

      Nu te preocupa, engleza intelege oricine a vazut niste filme la Proteve, iar apoi s'a dus la Londra sa spele niste vase in restaurant. 

      Cum le stii tu pe toate, economie, politica, esti mega priceput....

      Nu, el stie doar un singur lucru. Denigrarea statului roman.

      Asa crede ca ii ajuta pe fratii lui rusi 

      Nu eu, Iohanis ca Romania este un stat esuat.

      Iohanis a spus ca*

      Statul român nu e același lucru cu românii. Statul român e Securitatea, Iohannis, Ciucă etc.

    Am urmarit declaratiile - numa vorbe goale, nimic concret.

    Ori vorbeste Ursula despre cum vede ea, cu creierul ei mic, reforma energetica, ori vorbesc astia, e fix la fel, nu afli absolut nimic decat niste declaratii bombastice bazate pe invarteli de cuvinte si expresii cheie.  

    Întâlnirea ar fi trebuit să fie transmisă live, înțelegerile sa fie publice. Să știe poporul la ce sa se aștepte.

    1. Ai mintea in ceata de la prea mmulta vodca.

      Bea si apa ca nu te omoara 

    Iata scala dezastrului provocat de NATO si pierderile armatei sale proxy. Peste 100 000 de soldati morti.

    However, von der Leyen’s statement that sparked controversy was related to the number of Ukrainian soldiers killed, stating that “Russia’s invasion of Ukraine has brought untold death, devastation and suffering. We all remember the horrors of Bucea. It is estimated that over 20,000 civilians and over 100,000 Ukrainian military officers have been killed to date.” 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro