Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, declară joi că în luna aprilie 2026, România are nevoie de un parteneriat stabil între stat şi cetăţean iar cea mai mare vulnerabilitate a unei ţări este cearta internă, informează news.ro.
El precizează că România este mai aproape ca oricând de aderarea la OCDE, clubul celor mai selecte economii ale lumii. ”De ce am periclita ceva de care suntem atât de aproape de a câştiga? De ce nu ne place liniştea?”, se întreabă Abrudean, referitor la tensiunile din coaliţia da guvernare.
”Liniştea nu este un lux, este o strategie de dezvoltare. În aprilie 2026, România are nevoie de un parteneriat stabil între stat şi cetăţean. Stabilitatea politică înseamnă, de fapt, predictibilitate şi încredere”, spune preşedintele Senatului, pe Facebook.
Abrudean arată că ”cea mai mare vulnerabilitate a unei ţări este cearta internă”.
”Când suntem uniţi şi predictibili, vocea noastră contează la Washington şi la Bruxelles. Stabilitatea politică se traduce la final în fiscalitate predictibilă, investiţii şi dezvoltare, lucruri despre care nu vorbim suficient, pentru că ele se fac în linişte”, explică senatorul liberal.
”Eu sunt clujean, pentru mine acasă este reperul şi exemplul cel mai bun pe care vi-l pot da că lucrurile bune cresc în linişte. Clujul a devenit un hub de industrie high-tech şi cercetare, unde stabilitatea a atras investiţii care nu vin pentru un an, ci pentru decenii”, subliniază Mircea Abrudean.
”În timp ce noi ne pierdem în polemici la televizor, la Jucu şi în centrul Clujului, 3.500 de ingineri români proiectează viitorul mobilităţii globale. Bosch a ales să investească încă 100 de milioane de euro aici nu pentru că am promis scutiri de moment, ci pentru că au găsit un ecosistem predictibil. Grupul german Knauf a investit peste 70 de milioane de euro într-o fabrică de materiale de izolaţie, ridicată de la zero într-o perioadă de incertitudine europeană”, mai spune el.
Potrivit lui Abrudean, ”România este mai aproape ca oricând de aderarea la OCDE, clubul celor mai selecte economii ale lumii, unde, odată finalizat acest proces, va fi parte la cele mai importante decizii privind investiţiile şi economia”.
”De ce am periclita ceva de care suntem atât de aproape de a câştiga? De ce nu ne place liniştea?”, a mai comentat preşedintele Senatului.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 16.04.2026, 13:25)
Mircea Aburean propune vînzarea țării la toți Escobarii care pun jos 400.000EUR pentru o goldăn viza !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 16:26)
medicamentele sunt facute ca sa fie luate
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 16:25)
Ce folos ca vin pesedeii in frunte cu Manda su Grindeanu disperarati ca-si pierd privilegiile. Fara Bolojan adio consolidare fiscala si ne paste junkul
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 17:33)
Psd, Aur, Pace, Sos, ne sacrifica viitorul pentru ca sa ratam intrarea in OCDE, pentru a-si pastra ei privilegiile si sinecurile.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 17:25)
ardelean care se baga singur in seama, escroc si borfas ca tac-su bouljean.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 17:34)
Zi, ai votat aur si psd. Este?