Acordul de Apărare SUA-Danemarca pentru Groenlanda, renegociat după 2004

O.S.
Internaţional / 22 ianuarie, 16:29

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Statele Unite şi Danemarca urmează să renegocieze un Acord de Apărare încheiat în 1951 şi actualizat în 2004, referitor la Groenlanda, au declarat joi surse apropiate negocierilor. Discuţiile au avut loc miercuri la Davos între preşedintele american Donald Trump şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează News.ro.

Securitatea Arcticii urmează să fie consolidată, iar statele europene vor contribui la acest demers. În cadrul negocierilor nu a fost evocată ideea amplasării unor baze americane în Groenlanda sub suveranitatea Statelor Unite, conform News.ro.

Începând din 1951, un Acord de Apărare, actualizat în 2004, le oferă Forţelor Armate americane acces extins pe teritoriul Groenlandei, cu condiţia să informeze în prealabil autorităţile locale. Statele Unite deţin în prezent o singură bază în Groenlanda, la Pituffik (fosta bază aeriană Thule), situată în nordul insulei, însă în timpul Războiului Rece au operat aproximativ zece baze pe teritoriul arctic. Această instalaţie are un rol important în sistemul american de apărare antirachetă, potrivit News.ro.

Mai multe state membre NATO discută despre modalităţi de consolidare a prezenţei lor în Groenlanda şi au trimis la faţa locului un prim contingent însărcinat să verifice condiţiile acestei consolidări. Germania, Franţa, Norvegia şi Regatul Unit au trimis aceşti primi militari în Groenlanda, cu scopul de a pregăti o eventuală misiune NATO - după modelul celei lansate în Marea Baltică sau pe flancul estic al Alianţei - pentru a contracara ameninţarea Rusiei, conform News.ro.

După săptămâni de declaraţii agresive, Donald Trump a anunţat brusc, miercuri seara, la Davos, „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, ale cărui contururi rămân încă foarte vagi. Preşedintele american a refuzat să precizeze dacă un compromis în negocieri ar include şi transferul posesiei teritoriului autonom danez către Statele Unite, aşa cum a cerut de nenumărate ori, susţinând că acest lucru ar garanta securitatea împotriva Rusiei şi Chinei. Mark Rutte a afirmat că subiectul suveranităţii Groenlandei nu a fost abordat în discuţiile cu Donald Trump, a relatat sursa menţionată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0936
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3572
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4897
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8588
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.7196

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb