Acţionarii Impact au aprobat majorarea capitalului social

E.D.
Companii / 14 aprilie 2014

Acţionarii societăţii Impact au aprobat majorarea capitalului social cu suma de 80 milioane de lei, în urma propunerii iniţiate de Consiliul de Administraţie, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, majorarea capitalului social se va face prin emisiunea a 80 milioane de acţiuni noi cu o valoare nominală de 1 leu/acţiune. Capitalul social va creşte, prin urmare, de la 197.866.574 lei la 277.866.574 lei.

Acţiunile noi vor fi oferite spre subscriere întâi acţionarilor societăţii, proporţional cu cota de participare la capitalul social deţinută de aceştia. Fiecare acţionar existent poate subscrie la fiecare acţiune deţinută 0,404312857814984 acţiuni noi. În cazul în care nu au fost subscrise toate acţiunile noi, acestea vor fi oferite pentru subscriere investitorilor calificaţi şi/sau la mai puţin de 150 de persoane fizice sau juridice, altele decât investitori calificaţi.

La Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor au participat acţionarii reprezentând 72,4868% din capitalul social.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb