AEI: 30 de miliarde de lei pentru menţinerea alimentării cu electricitate şi gaze

Criza energetică declanşată în Europa deschisă cu 2021 a împins ţara noastră într-o situaţie fără precedent: preţurile la electricitate şi gaze au crescut accelerat, situaţie care risca să se transforme într-o povară greu de suportat pentru milioane de gospodării şi pentru o mare parte a economiei, conform unui comunicat de presă transmis de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI). Pentru a evita un şoc social şi economic, statul a decis introducerea unei scheme de plafonare, prin care consumatorii plăteau un preţ limitat, iar diferenţa faţă de preţul real din piaţă era acoperită din buget.

Efectul plafonării a permis populaţiei să rămână la un nivel gestionabil, într-o perioadă în care preţurile din pieţele europene ajunseseră la maxime istorice. De asemenea, plafonarea a contribuit la menţinerea funcţionării unităţilor medicale, a şcolilor, a serviciilor publice şi a afacerilor mici şi mijlocii, care altfel s-ar fi putut confrunta cu întreruperi, închideri sau concedieri.

Conform datelor cumulate până în 2025, costul total al acestor intervenţii se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei . Dintre acestea, circa 18 miliarde de lei au fost folosite pentru a acoperi energia electrică , în timp ce aproximativ 12 miliarde de lei au mers către gazele naturale . În total, schema sa aplicat timp de mai bine de trei ani şi a acoperit atât consumatorii casnici, cât şi o parte importantă a mediului economic.

Pe lângă asta, statul mai are restanţe către furnizori de 6 miliarde lei (conform Ministerului Energiei) sau 8,3 miliarde lei restanţe, în noiembrie 2025 conform ACUE.

Avantajul pe termen scurt al plafonării a fost că a calmat populaţia într-un moment în care preţurile explodau şi a evitat un şoc social (restanţe la facturi, debranşări masive, falimente de IMM-uri). Dezavantajele mari pe termen mediu-lung au determinat distorsiuni de piaţă, preţul la consumator nu mai reflecta realitatea, dând un semnal economic fals că „energia e ieftină”, deşi nu era. De asemenea a condus la blocarea banilor în subvenţii şi nu în investiţii, dar a creat restanţe şi risc mare pentru furnizori (furnizorii au finanţat de fapt schema de plafonare din banii lor, aşteptând ani întregi să-şi recupereze diferenţa de stat şi astfel generând probleme de cashflow, dar şi costuri suplimentare cu credite, costuri care sunt recuperate de la clienţi după eliminarea plafonării şi determină preţuri mari.

În paralel, în timpul perioadei de plafonare statul a încasat 67-80 mld lei din taxe (conform AFFER), dividende şi diverse impozite suplimentare generate de scumpirea energiei - adică de peste două ori câte plătit pe compensări.

În final, povestea plafonării energiei în România este povestea unei balanţe: pe un taler, liniştea oamenilor în faţa unor facturi imposibile; pe celălalt, efortul financiar colectiv. Schema de plafonare nu a lăsat întunericul să intre în case şi nu a lăsat frigul să coboare în camere - dar a lăsat în urmă o datorie comună, plătită nu la întrerupător, ci prin bugetul ţării.

Resursele financiare alocate pentru plafonare au provenit din taxe aplicate companiilor din energie. Economiştii atrag atenţia că sume similare ar fi putut fi direcţionate către modernizarea sistemului energetic sau dezvoltarea capacităţilor de producţie care ar fi dus la preţuri mai mici în mod structural. În plus, o parte din sumele destinate furnizorilor sunt încă în curs de achitare, ceea ce prelungeşte impactul bugetar al schemei.

Cu aceşti bani, 36 de miliarde de lei (7,2 mld. euro) se puteau construi cca. 9.000 MW în panouri solare, 7.200 MW în centrale pe gaze, 4.000 MW eolian, ceea ce ar fi redus preţurile structurale şi dependenţa de importuri.

Plafonarea rămâne una dintre cele mai ample intervenţii publice din ultimul deceniu: o măsură care a protejat consumatorii şi a amortizat efectele crizei, dar care a venit la un cost semnificativ pentru finanţele statului. Dezbaterea este legată de perioada de aplicare a acestei scheme.

Analiza evoluţiei din perioada 2020-2025, realizată pe baza preţului mediu efectiv plătit de consumatori în contextul plafonării (date ANRE), comparativ cu estimările privind preţul mediu al energiei electrice care s-ar fi format într-o piaţă liberă (AEI), precum şi proiecţiile pentru următorii patru ani, indică faptul că, în intervalul 2021 - semestrul I 2025, consumatorii au achitat un preţ mediu cu aproximativ 33% mai redus faţă de nivelul estimat al pieţei libere, în timp ce în semestrul II 2025 se anticipează o inversare a tendinţei, cu un preţ mediu cu circa 28% mai ridicat decât cel care s-ar fi format fără plafonare, iar pentru perioada 2026-2029 estimările arată că preţul plătit de consumatori va depăşi cu aproximativ 32% nivelul maxim prognozat pentru această perioadă într-un scenariu de piaţă liberă.

Analiza evoluţiei din perioada 2020-2025, bazată pe preţul mediu efectiv plătit de consumatori ca urmare a plafonării (date ANRE), comparativ cu estimările privind preţul mediu al gazelor naturale care s-ar fi format într-o piaţă liberă în absenţa plafonării (AEI), precum şi proiecţiile pentru următorii patru ani, arată că în anul 2022 consumatorii au achitat un preţ mediu cu aproximativ 26% mai redus faţă de nivelul estimat al pieţei libere, însă în perioada 2023-2025 au plătit, în medie, un preţ cu circa 14% mai ridicat decât cel care s-ar fi format pe o piaţă neplafonată, iar pentru intervalul 2026-2028 estimările indică faptul că preţul mediu plătit va depăşi cu aproximativ 18% nivelul maxim prognozat pentru această perioadă într-un scenariu de piaţă liberă.

Pe baza ipotezelor şi estimărilor utilizate, analiza evidenţiază că avantajele financiare obţinute de consumatori în perioada 2021-2025 ca efect al plafonării preţului energiei electrice sunt contrabalansate - şi potenţial depăşite - de nivelurile superioare ale preţurilor anticipate pentru intervalul 2026-2029, în raport cu scenariul referenţial al pieţei libere. Această constatare sugerează că măsura a generat un beneficiu tranzitoriu, dar a indus totodată o redistribuire temporală a costurilor, cu externalităţi negative asupra funcţionării pieţei, a semnalelor investiţionale şi a comportamentului consumatorilor.

Din perspectivă macroeconomică şi instituţională, rezultatele indică limitări semnificative în capacitatea intervenţiilor administrative asupra preţurilor de a produce rezultate sustenabile pe termen lung fără efecte compensatorii ulterioare. Totodată, implicaţiile asupra stabilităţii bugetelor gospodăriilor şi asupra eficienţei pieţei energetice relevă necesitatea unor instrumente de politică publică structurale, predictibile şi orientate către corectarea cauzelor fundamentale, nu doar către atenuarea temporară a efectelor. În acest cadru, evaluarea finală conturează un bilanţ net nefavorabil pentru consumatori şi pune în discuţie oportunitatea continuării sau replicării unor astfel de măsuri în absenţa reformelor sistemice.