AFP: Banca Franţei avertizează că vede semnale financiare asemănătoare crizei ”subprime” din 2008

T.B.
Internaţional / 24 iunie, 18:02

AFP: Banca Franţei avertizează că vede semnale financiare asemănătoare crizei ”subprime” din 2008

Banca Franţei a făcut miercuri o paralelă între locul ocupat în prezent de către datoria ”privată” - acordată unor întreprinderi de către creditori nebancari - şi datoria ”subprime” cu puţin înainte de 2008, care a declanşat ultima mare criză financiară, relatează AFP.

”Vedem reapărând ingrediente care ne fac să ne gândim, la crize trecute”, a avertizat a doua subguvernatoare a Băncii Franţei, Agnès Benassy-Quere, la prezentarea unui raport cun privire la stabilitatea financiară, potrivit AFP.

”Sumele aflate în joc ”sunt destul de comparabile, de ordinul a 1.500 de miliarde de dolari, cu ale subprimelor din 2008, au aceeaşi mărime în privinţa creditului privat” în prezent, a anunţat ea, transmite AFP.

Există, însă, o diferenţă, relatează AFP.

Economia s-a dezvoltat larg în 20 de ani, iar mărimea relativă a creditului privat este mai mică decât cea a creditelor ipotecare ”subprime” acordate atunci fără reţineri gospodăriilor modeste, puţin solvabile, potrivit AFP.

VALOAREA CREDITULUI PRIVAT, ”DESTUL DE OPACĂ”

Creditul privat este ”destul de opac ca valoare”, dezvăluie Agnès Benassy-Quere, şi este greu să se ştie cu exactitate ”cine ce deţine”, transmite AFP.

Acest lucru se datorează fenomenului securitizării - acuzat de toate relele în 2008, potrivit AFP.

El constă în regruparea creditelor cu scopul de a fi transformate în active menite să fie vândute în ”tranşe” pe pieţe financiare, relatează AFP.

Aceste produse structurate transferă riscul de faliment de la creditorul iniţial la alţii, ceea ce face dificilă măsurarea acestuia în bilanţurile actorilor financiari de-a lungul a diverse structurări şi revânzări, potrivit AFP.

”Cum aceasta nu este o piaţă organizată, putem avea acelaşi fenomen de neîncredere ca în 2008”, avertizează economista, transmite AFP.

Însă instituţiile expuse ”nu sunt foarte îndatorate”, a precizat ea, spre deosebire de debitorii americani imobiliari de credite ipotecare de la mijlocul anilor 2000, potrivit AFP.

Expunerea actorilor francezi este a priori limitată, la aproximativ 1% în cazul asigurătorilor şi mai mică în cazul bancherilor, conform Autorităţii de Control Prudenţial şi Rezoluţie (ACPR), de pe lângă Banca Franţei.

FONDURI ”ALTERNATIVE”

Piaţa creditului privat - care se află în dezvoltare de zece ani - traversează începând din 2025 o perioadă de neîncredere, mai ales în Statele Unite, relatează AFP.

Investitorii sunt îngrijoraţi de o eventuală creştere a ratelor de faliment în rândul întreprinderilor din domeniul software-ului, potrivit AFP.

”Expunerea tot mai mare a creditului privat la sectorul inteligenţei aertificiale (AI) face de altfel această clasă de active vulnerabilă la o revizuire în scădere a anticipărilor privind venturl în acest sector”, se arată în raportul Băncii Franţei, transmite AFP.

Banca Franţei atrage de asemenea atenţia asupra pieţelor de acţiuni (burse) din Statele Unite, dominate larg de câteva valori tehnologice, potrivit AFP.

Ele ”rămân vulnerabile la o răsturnare bruscă”, avertizează Benassy-Quere, relatează AFP.

Banca centrală franceză notează, în final, locul tot mai important pe care-l ocupă aceste fonduri - denumite ”alternative” sau ”hedge fund” (fonduri speculative) - în deţinerea datoriei suverane franceze, potrivit AFP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6227
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6936
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0934
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7157

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb