Agricover Holding SA anunţă rezultate robuste pentru primul semestru al anului 2025, cu un profit net de 62,7 milioane lei (+55% YoY) şi o creştere de 5,1% a veniturilor consolidate, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Performanţa reflectă modelul de afaceri Agricover, construit în cei 25 de ani de activitate şi centrat pe fermieri, oferindu-le finanţarea necesară şi inputurile agricole care contribuie la optimizarea costurilor de producţie.
Anii 2023-2024 au fost dificili pentru sectorul agricol local, iar 2025, deşi cu producţii peste medie, a adus preţuri relativ scăzute la valorificarea recoltelor. În acest context, veniturile fermierilor continuă să fie reduse, amplificând presiunea pe lichiditate, deja o problemă cronicizată. În paralel, schimbările climatice îşi fac simţită tot mai mult prezenţa: seceta afectează acum doi-trei ani din cinci, faţă de unul din cinci, în special la culturile de primăvară, ceea ce determină schimbări în structura culturilor, trecerea de la porumb spre grâu, orz şi rapiţă.
„Agricultura traversează un paradox: recolte mai bune, dar venituri reduse şi lichiditate limitată. În acest context, Agricover a crescut portofoliul de credite la 3,84 mld. lei, ajungând la o cotă de 7,8% din finanţarea agriculturii din România, şi a readus segmentul de distribuţie de inputuri agricole pe profit, cu venituri de 0,85 mld. lei. Aceste rezultate arată că modelul nostru integrat funcţionează, punând la dispoziţie capital, inputuri şi soluţii digitale de finanţare, astfel încât fermierii să poată continua să producă sustenabil şi competitiv”, a declarat Liviu Dobre, CEO Agricover Holding SA.
-Valoarea brută a creditelor şi avansurilor acordate: 3,84 mld. lei, +14,3% YoY
-Cotă de piaţă: 7,8% din finanţarea agriculturii în România
-Rata creditelor neperformante: 3,2%, sub media pieţei
-Profitul înainte de impozitare pe segmentul finanţare: 61,5 mil. lei (+2,2% YoY)
Potrivit sursei, într-o piaţă în care finanţările bancare au stagnat, Agricover a crescut portofoliul prin expuneri mai mari per client (+16,7% YoY), fiind unul dintre principalii furnizori de lichiditate pentru fermieri. Soluţiile de creditare au fost calibrate pe ciclurile agricole şi pe nevoia urgentă de capital de lucru, confirmând strategia companiei de a menţine agricultura în mişcare susţinând fermierii să-şi continue activitatea de producţie.
-Venituri totale: 0,85 mld. lei, +5,1% YoY
-Profit operaţional pe segmentul distribuţie inputuri: 16,8 mil. lei (vs. pierdere de 4,3 mil. lei în primul semestru din 2024)
-Creşterea veniturilor în categoriile principale: produse de nutriţie a culturilor (+21,7%) şi produse de protecţie a plantelor (+12,6%)
După un an 2024 marcat de presiuni, segmentul de distribuţie de inputuri agricole a revenit pe profit datorită, în principal, unui model de distribuţie flexibil, care ne permite să oferim preţuri mai mici fermierilor locali, dar şi a unei cereri mai stabile. Portofoliul a fost adaptat astfel încât să ofere fermierilor inputuri esenţiale la preţuri competitive, sprijinindu-i să îşi menţină productivitatea chiar şi cu bugete restrânse.
Conform comunicatului, activele totale au crescut la 4,98 mld. lei (+25% vs. decembrie 2024), iar capitalurile proprii la 782 mil. lei. Structura de finanţare diversificată (bănci locale, instituţii internaţionale şi obligaţiuni) a asigurat stabilitate şi flexibilitate, permiţând grupului să susţină nevoile de finanţare a fermierilor.
Agricover îşi propune să continue creşterea constantă şi să rămână un finanţator de referinţă pentru agricultura românească, sprijinind fermierii printr-o combinaţie de finanţare, inputuri agricole şi soluţii digitale de finanţare adaptate noilor realităţi din sector.
„Viitorul agriculturii va fi definit de volatilitate climatică şi economică, de presiuni permanente pe lichiditate şi de nevoia de a accelera adaptarea tehnologică. În acest peisaj, finanţarea rămâne fundamentul dezvoltării întregului ecosistem agricol. De-a lungul celor 25 de ani, rolul nostru a fost acela de motor care pune în mişcare ecosistemul agricol, oferind fermierilor stabilitate şi resurse pentru a-şi continua dezvoltarea cu încredere”, a adăugat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.
Opinia Cititorului