Alexandru Nazare: Evoluţiile bursiere confirmă încrederea investitorilor în măsurile de restabilire a echilibrelor macroeconomice ale României

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iulie

Alexandru Nazare: Evoluţiile bursiere confirmă încrederea investitorilor în măsurile de restabilire a echilibrelor macroeconomice ale României

Vreau să încurajăm diaspora să investească mai mult în titlurile de stat Fidelis

Reacţia pozitivă, din ultima perioadă, a acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) reprezintă o confirmare că investitorii au încredere în măsurile luate de guvern pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice ale României, a afirmat ieri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, cu ocazia evenimentului ce a marcat listarea ultimei emisiuni de titluri de stat Fidelis, la bursă.

Alexandru Nazare a spus: ”Am senzaţia că încă nu se conştientizează, la nivel public, cumpăna majoră şi pericolul pe care România le-a depăşit în ultima perioadă. A fost un timp foarte comprimat, mai puţin de două săptămâni, în care am reuşit să construim un pachet de măsuri care să fie considerat credibil, să negociem atât la nivel tehnic cât şi la cel mai înalt nivel cu Comisia Europeană, astfel încât să ajungem la ECOFIN (n.r. Economic and Financial Affairs Council) pe 8 iulie şi să avem o validare. A fost doar un prim pas, după care am avut reacţia pieţelor, iar cel mai bun barometru posibil a fost interesul care s-a ridicat la aproape 15 miliarde de euro în momentul în care am emis (n.r. titluri de stat), în prima zi după ECOFIN. Să ştiţi că n-a fost o întâmplare faptul că emisiunea a avut loc în prima zi după ECOFIN. A fost un pariu riscant care a dat rezultate. Am fost convinşi că acest pachet va fi considerat credibil, motiv pentru care am ales să emitem în acea zi”.

Ministrul Finanţelor a adăugat: ”Dobânzile sunt în continuare foarte mari, comparativ cu cele din regiune, cu cele ale ţărilor cu care suntem în competiţie. Dar faptul că am avut o diminuare pe toate maturităţile pe care am ieşit, în comparaţie cu alte emisiuni, ne arată că suntem în direcţia bună. De asemenea, evoluţiile de pe bursă comparativ cu cele din luna decembrie - astăzi, după adoptarea pachetului, vedem o reacţie pozitivă a bursei care merge cumva în media regiunii - reprezintă o confirmare în plus că investitorii au încredere în astfel de măsuri de a restabili echilibrele macroeconomice ale României. Din punctul meu de vedere sunt măsuri inevitabile şi orice guvern responsabil ar fi trebuit să se comporte la fel. Aceste măsuri transmit un semnal de încredere pentru că, dincolo de deficitele gemene, cel mai important lucru cu care trebuie să ne luptăm este un deficit de încredere, care a crescut în timp şi care nu va putea fi diminuat imediat, dar îl putem diminua prin fapte concrete. Asta înseamnă că, atunci când spunem că facem ceva, să şi facem; atunci când ne propunem să atingem o ţintă sau un jalon, chiar să-l atingem; şi atunci, încet-încet, vom reuşi să trecem peste acest deficit de încredere”.

Legat de titlurile de stat Fidelis, Alexandru Nazare a subliniat că îşi doreşte investiţii mai mari din partea diasporei, ceea ce va ajuta considerabil şi la dezvoltarea bursei.

”Evoluţiile ofertelor Fidelis sunt, din punctul meu de vedere, foarte bune. Avem mai multe subscrieri decât anul trecut, ceea ce este un semnal bun. Expunerea pe populaţie creşte, ceea ce de asemenea este bine, acesta fiind un obiectiv al Ministerului de Finanţe. Randamentele titlurilor sunt atractive, câştigurile de capital şi din dobânzi nu sunt impozitate, există posibilitatea lichidizării investiţiei înainte de scadenţă, subscrierea este uşoară, titlurile oferă diversificare - toate aceste lucruri contează. Pe viitor, aş vrea să încurajăm şi diaspora românească să investească mai mult, deoarece, în momentul de faţă, nivelul investiţiilor este foarte redus. Să creăm instrumente prin care să creştem interesul diasporei de a folosi astfel de titluri, pentru că există un potenţial foarte mare ca diaspora să participe (n.r. la finanţarea cheltuielilor statului prin achiziţia de titluri de stat). Pentru a reuşi să promovăm aceste instrumente în rândul diasporei, este nevoie de un efort conjugat. Bineînţeles, acest demers va sprijini considerabil şi dezvoltarea bursei”, a spus Alexandru Nazare.

Ministerul Finantelor a atras 1,65 miliarde de lei (681,3 milioane lei şi respectiv 192 milioane euro) prin cea de-a şasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie Fidelis derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. ...

    Asteptam ETF-uri pe titlurile de stat Fidelis cu diferite maturitati, 1,3,5 ani, ca titlutire in sine nu sunt chiar lichide.

    1. Masina de spalat vise fiunctioneaza

      Intotdeauna m-am intrebat ce ei in capul cumparatorului roman de titluri Fidelis, care-i mecanismu care il face sa se bucure la 7.5% desi iimpozitele si inflatia il lasa fara 70% din venitul dispoinibil, an de an.  

      Zi ne tu ce sa facem in loc

      De exemplu când vinzi și încasezi câteva sute de mii de euro și aștepți alte oportunități, parchezi banii in ETF-uri pe titluri de stat cu dobândă in loc să-i ții degeaba în cont la broker.

      Tema: cat încasezi pe o lună la 500k euro in ETF-uri pe titluri pe 7 ani cu dobândă 6.5% pe an, și cât încasezi daca ții bani degeaba în cont la broker. 

    deficit de 7 % , "speram" , nu e echilibru, e dezechilibru si inflatie. bursa asta reflecta, devalorizare bani, crestere economica anemica din deficite.

    oricum nesustenabil si piata ii va forta sa faca reforma reala. sau dc fac artificii sa ne bage in inflatie, ii vor da jos oamenii la vot.

    poate si mai rau, reintoarcerea la dictatura si la omorat politicieni si pe cine le-o mai casuna. 

    1. ai dormit bine?

      asta era planul gerogescu, a fost si in presa, omorat politicieni judecatori, sa le ia averile, ocupat institutiile statului.

      am convingera ca acelasi plan il are si acum in cap 

      Pai e reforma reala, se ia de la saraci si se baga in arme.. ce iti poti dori mai mult?

      Niciodata nu am vazut un asemenea apetit pentru ingropat bani in arme.  

      Putin a inceput!

      Nu va mai plangeti! 

      si putin termina demult daca nu avea atata succes cu propaganda la cei de mai sus

    de ce e discountul atat de mare la sifuri?

    1. ca ne-am fript de prea multe ori ca sa le mai dam crezare/atentie

    Randamentul la Fidelis este nesatisfacator: la o inflatie prognozata de 8% pentru perioada urmatoare, emisiunile Fidelis, indiferent de maturitate, au randament negativ.

    1. Zi ne tu ce trebuie sa facem altfel

    Sigur ca da.. faptul ca TLV a facut ieri maximul anual se datoreaza masurilor dure dar necesare de atac frontal la buzunarul saracilor, care au adus incredrere investitorilor.

    Tineti-o tot asa ! 

    Ura! Ura! Stima noastra si mandria... ce ne faceam fara Bolojan? Da' fara Stolojan?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3796
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4197
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8243
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.1906

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb