ANA BIRCHALL: "Proiectul privind conversia creditelor va fi discutat în Comisia pentru buget"

Mirabela Vasile
Bănci-Asigurări / 3 septembrie 2015

Ana Birchall a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă transmis astăzi redacţiei, că este încrezătoare în legătură cu proiectul de lege privind conversia creditelor ce va fi pus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Comisiei pentru buget.

"Astăzi am discutat cu domnul Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, care a acceptat solicitarea mea adresată Biroului Permanent de punere pe ordinea de zi a proiectului de lege privind conversia creditelor, în şedinţa de săptămâna viitoare a Comisiei. Sper ca şi colegii şi colegele mele din Comisie să sprijine demersul pentru găsirea în cel mai scurt timp a unei rezolvări echitabile a crizei creditelor în franci elveţieni", a declarat deputatul social-democrat Ana Birchall.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb