Analiză AEI: România, una dintre cele mai scumpe pieţe de gaze din UE după ajustarea la puterea de cumpărare

Europa de Est este „disproporţionat ” de scumpă pentru consumatori şi industrie atunci când preţul gazelor este ajustat după puterea de cumpărare, arată analiza realizată de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

În Europa de Vest, preţul gazului-marfă ajustat la puterea de cumpărare se grupează strâns în jurul intervalului 0,03-0,035 euro/kWh PPP, subliniază comunicatul. Germania, Olanda, Franţa, Austria sau statele nordice se află toate în această zonă, precizează sursa menţionată. Diferenţele sunt minore, iar costul real al energiei este relativ stabil şi predictibil, subliniază comunicatul.

Sursa citată evidenţiază că în Europa de Est şi Sud-Est situaţia este diferită: Bulgaria, Ungaria, Polonia, Statele Baltice şi chiar România (cel mai mare producător de gaze din UE) urcă spre 0,055-0,063 euro/kWh PPP, adică aproape dublu faţă de Vest în termeni de putere de cumpărare.

România ajunge la aproximativ 0,055 euro/kWh (PPP), una dintre cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană, se arată în comunicat.

Gazul-marfă este scump în Europa de Est nu din cauza furnizorilor sau a „speculei”, ci din cauza structurii pieţei: veniturile mai mici ale consumatorilor fac ca acelaşi preţ de import să fie mai greu de suportat, puterea de negociere redusă pe pieţe fragmentate creşte costurile unitare, iar dependenţa structurală de înmagazinarea gazelor generează cheltuieli fixe dificil de diluat, potrivit comunicatului remis redacţiei.

Analiza AEI arată că la la nivelul transportului gazelor naturale (euro/kWh·km ajustat PPP), statele vestice rămân la sau sub media europeană, în pofida unor tarife nominale mai ridicate. Explicaţia este structurală: volum mare, reţele dense, investiţii eficiente (nu făcute pentru comisoane), venituri ridicate ale populaţiei, arată sursa menţionată.

Conform comunicatului, în Est, curba urcă abrupt, iar România ajunge la un indice de 135, cel mai ridicat din eşantionul relevant, nu pentru că transportul ar fi scump în euro, ci pentru că infrastructura are un grad redus de utilizare, capacităţi mari - volume mici şi risipă mare - venituri reduse ale populaţiei, ceea ce amplifică efortul economic real la nivelul consumatorului.

Distribuţia este una dintre cele mai relevante componente, apreciază sursa citată. România, Bulgaria sau Ungaria sunt adesea invocate ca exemplu de costuri scăzute, arată comunicatul. Ajustarea la PPP inversează complet această percepţie, evidenţiază sursa.

România ajunge la un indice de 145, cel mai ridicat din UE, ceea ce înseamnă că, raportat la puterea de cumpărare, distribuţia gazelor este cu aproximativ 45% peste media europeană, conform comunicatului de presă.

Cauza nu este preţul unitar, ci supra dimensionarea reţelei (realizată din presiuni politice, considerente de reglementare deficitară, comisoane, lăcomia proiectanţilor şi constructorilor) şi subutilizarea reţelei, densitatea redusă a consumului şi dispersia geografică a infrastructurii. Consumatorul român plăteşte „putin” în euro, dar mult din venitul său real, arată analiza AEI, potrivit comunicatului.

Sursa menţionată anterior adaugă că înmagazinarea gazelor în scop de securitate energetică nu necesitate comercială, vine la pachet cu un cost economic ascuns. În cazul înmagazinării, diferenţele Vest-Est se menţin: ţările vestice, cu capacităţi mari şi utilizare intensă, rămân în jurul mediei UE după ajustarea la PPP, subliniază comunicatul. În Est, infrastructura este adesea dimensionată strategic pentru securitate, menţionează sursa citată, nu pentru eficienţă economică imediată (tipuri de depozite neadaptate total cererii, lipsa depozitelor multiciclu, grad de încărcare-descărcare redus). România ajunge la un indice de 148, ceea ce indică un efort economic cu aproape 50% peste media UE, potrivit comunicatului de presă. Costurile nominale nu sunt ridicate, dar gradul de utilizare relativ scăzut, combinat cu venituri mici, transformă stocarea într-o povară economică disproporţionată, se arată în comunicat.

Marja comercială arată că problema nu este „lăcomia” furnizorului, evidenţiază sursa. Analiza ajustată simultan la volum, km infrastructură şi PPP arată că România atinge un indice de 150, cel mai ridicat din UE, potrivit comunicatului.

Nu marja în euro/kWh este problema, ci contextul economic în care operează, indică sursa citată. Chiar dacă în termeni nominali aceasta este modestă, apreciază comunicatul, presiunea asupra consumatorilor apare din combinarea reţelelor lungi, a volumelor în scădere şi a puterii de cumpărare reduse, făcând ca o marjă aparent „mică” să devină dificil de suportat.

În România, TVA şi accizele nu sunt excepţionale, dar după ajustarea la puterea de cumpărare, gazul impune unul dintre cele mai ridicate eforturi economice din UE, se araă în comunicat. Analiza AEI arată, conform sursei menţionate anterior, că România „este scumpă” din cauza insuficienţei sistemice, nu din cauza pieţei.

Modelul românesc al pieţei gazelor se caracterizează printr-o lichiditate redusă, adaugă sursa, datorată volumelor mici şi tranzacţiilor limitate, şi printr-un grad scăzut de utilizare a infrastructurii de transport, distribuţie şi înmagazinare, rezultat al unor investiţii supradimensionate motivate de bonificaţii pentru companii, bonusuri pentru manageri şi comisioane pentru intermediari. Acest context generează tarife ridicate per unitate economică, marje comerciale aparent mari - nu din lăcomie, ci din lipsa de volum şi de tranzacţii - şi o fiscalitate cumulativă ridicată aplicată peste un sistem deja ineficient, accentuând ineficienţa operaţională cronică, mascată ani de comparaţii nominale, subliniază comunicatul de presă.

În România, preţul ridicat al gazului este un efect al structurii pieţei, nu cauza acesteia, evidenţiază comunicatul. O piaţă cu volum mic nu poate amortiza eficient infrastructura, ceea ce generează tarife ridicate; nu poate susţine o concurenţă reală, rezultând preţuri mai mari pentru gaz; nu poate reduce marjele prin rotaţie rapidă a capitalului, menţinând astfel marje mari; şi nu poate absorbi fiscalitatea fără a o transfera integral în preţ, sporind taxele, potrivit sursei precizate. Ca urmare, fiecare element al lanţului - transport, distribuţie, stocare, furnizare - devine mai scump pe unitatea de energie livrată, chiar dacă fiecare componentă luată separat rămâne „rezonabilă” în termeni nominali, conform comunicatului.

Potrivit sursei citate, eroarea fundamentală de politică publică constă în faptul că politicile energetice din România au abordat problema prin prisma unor concepţii greşite, concentrându-se pe idei precum „preţ prea mare”, „tarif incorect”, „mărime excesivă” sau „reglementare prea dură”.

În realitate, problema principală este lipsa de lichiditate într-un sistem intensiv în capital. Fără volum, nu poate exista eficienţă, un preţ scăzut sustenabil sau o concurenţă reală, subliniază sursa citată. Orice intervenţie administrativă care nu vizează direct creşterea eficienţei economice şi utilizarea mai bună a reţelelor nu face decât să redistribuie pierderile, fără a le elimina, şi, cel mai probabil, creşte costurile şi preţurile, mai adaugă comunicatul.