Arhitecţii dezastrelor

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 19 august 2015

CORNEL CODIŢĂ

Cum se întîmplă, care mînă nevăzută aşază evenimentele răzleţite, lipsite de substanţă, ale cotidianului, în aşa fel încît să reprezinte ceva, să devină istorie, să genereze consecinţe pentru decenii şi chiar secole, să capete structuri interioare mai rezistente decît cele ale lumii atomice? Generaţia lui Eminescu a crezut cu tărie că istoria noastră socială (deci şi politică!) se aşază aşa cum se aşază, strîmb, datorită lipsurilor, inadecvărilor structurale ale societăţii româneşti, distanţei prea mari, istorice şi chiar geografice, faţă de locurile, evenimentele şi amprentele culturale care au făcut să înflorească în Occidentul Europei seminţele modernităţii. În plus, ea a acuzat efectele distructive ale politicilor mimetice, ale pseudo-modernizării. Generaţia interbelică s-a legănat între iluzia specificului absolut al "eternităţii noastre" de sorginte mitico-rurală, din care nu putem evada vreodată, şi cea a "efortului de voinţă", ori a "distrugerilor purificatoare" care ar putea aşeza istoria noastră altfel, atunci cînd nu a abandonat pur şi simplu orice ideal, în favoarea soluţiilor de minimă rezistenţă, regimuri de mînă forte şi "wagoning", remorcarea României la ceea ce li s-a părut unora sau altora a fi, la un moment dat, "locomotivele istoriei", Franţa şi Marea Britanie, ulterior Germania prăbuşită deja în braţele dezastrului numit Hitler. Iluzia standard: Istoria noastră va fi cam tot cu a lor, pentru că ne-am pus pe aceeaşi şină, ba ne-am mai şi legat cu lanţurile groase ale alianţelor politice de ei! Ea, istoria, s-a încăpăţînat, însă, să fie altfel, pentru noi! După război, a urmat alt lung episod de "wagoning", remorcaţi de Moscova! De data aceasta, locomotiva şi-a legat vagoanele de ea, fie că au vrut, fie că nu! Vreo două decenii de teroare şi exterminare, atît fizică, cît şi simbolică, a ceea ce mai rămăsese după cataclismul războiului, din generaţia interbelică, iar apoi, cu puţine excepţii, doar strategii de acomodare, de căutare a mijloacelor de "supravieţuire" capabile să facă mai plăcută călătoria în vagoanele triste ale istoriei sovietizate. Cine vrea o viziune în cheie mai şugubeaţă, dar foarte precisă sociologic, poate să (re)vadă cu folos filmul "Goodbye Lenin" (Wolfgang Backer, 2003). O istorie care, aşa, plină de minciuni, de propagandă, de biciure totalitară, de lipsuri şi deraieri provocate ale destinelor individuale şi colective nu a putut alunga din spaţiul ei uman, bucurii, idealuri, tristeţi şi drame, ori fragmente disparate de construcţie şi respiraţie culturală. Fiecare dintre aceste cuante de istorie, de lumi închise, aproape fără să comunice între ele, au sfîrşit într-un dezastru, plătit greu de societate în resurse de capital (pămînt, lemn, sare, petrol, aur etc.) şi resurse umane. Fiecare a marcat, însă, un efort semnificativ de creştere, de schimbare, de resincronizare socială cu dinamica modernităţii.

Aceasta a fost şi speranţa, larg împărtăşită, care a deschis pentru România porţile perioadei post-comuniste. Mărcile resincronizării, cu certificat în regulă: integrarea euro-atlantică, NATO şi UE! După ce diplomele au fost obţinute, puse în ramă, după ce politicienii şi-au făcut fotografii cu ele, pentru posteritate, le-au lăsat în grija prafului gros al uitării. Realitatea şi-a văzut de treabă, iar această realitate prefigurează acum, după două decenii, mult mai clar viitorul "dezastru", decît îndelung aşteptatul succes istoric al sincronizării reale, definitive, a României cu Istoria. Un pesimist profesionist ar zice: păi, modernitatea însăşi, la ea acasă, în spaţiul ei privilegiat, îşi consumă sfîrşitul într-un uriaş eşec; ce mare procopseală să ne sincronizăm cu un alt dezastru???!!! E doar o şicană! Cînd este vorba despre istorie şi social, lucrurile sunt mai simple decît par şi mai complicate decît credem! Aşadar, de unde a apărut această nouă sămînţă de eşec care ameninţă să ne segmenteze din nou istoria? Oricît am îndrăgi-o, ori ne-ar părea de puternică, întîmplarea nu poate fi făcută responsabilă pentru un succes atît de trainic! Hazardul nu ştie să construiască, doar să dărîme! Structurile evenimenţiale nu se nasc de la sine, există întotdeauna un "arhitect" şi, desigur, "constructori". Uluitor este că acest adevăr rămîne valabil atît la scară micro, cît şi macro socială. Revelaţia o ai cînd dai peste o replică, aparent insignifiantă, (T. Mazilu, "Mobilă şi Durere") cum este cea a lui tov. Sile: "Construieşte Urecheatu, ăsta, nişte chefuri!" Nu doar chefurile, ci şi dezastrele, la scară micro, sunt construite, au un plan arhitectural, ne spune acelaşi Mazilu: "Gore, ai grijă, în lipsa mea, vezi să meargă prost cooperativa! Lăsaţi şefu, ştiu eu... o duc de rîpă! Bă, boule, nu de rîpă trebuie să meargă, ci mai prost decît atunci cînd sunt eu aici!!!" Tov. Sile iubeşte haosul, de aceea subalternii pregătesc scurtcircuite, ca el, şeful, să se simtă bine, cînd se reîntoarce din concediu!!!! Schimbaţi scurtcircuite cu "crize" şi o să aveţi o revelaţie! Şefii tranziţiei noastre au primit fiecare pe mînă cîte o "cooperativă". Cele cîteva sute de mii la cec, din textul lui Mazilu, au devenit astăzi milioane!!! Celelalte preocupări ale lor sunt identice: "crearea şi managementul dezastrelor", competiţia cu şeful căruia eşti condamnat să-i iei locul, chefurile, damele, parvenirea cu ostentaţie! Şi, desigur, cultivarea fără limite şi răgaz a unei excelente păreri despre sine: "Gore, şi eu am visat încă din copilărie să ajung subaltern. Da, ce vină am eu dacă nu s-a putut? Ce vină am eu, dacă sunt capabil, dacă am spirit organizatoric...!!!"

Arhitecţii dezastrelor noastre nu sunt forţe invizibile, nu sunt nişte stafii care se plimbă prin istorie, ci oameni, în carne şi oase, cu CV-uri împăunate de diplome fără acoperire şi contribuţii inexistente la binele obştei, cu funcţii şi ştaif, fără nici o legătură cu calităţile personale, cu averi consistente, realizate de pe urma dezastrelor pe care ni le livrează plini de importanţa misiunii lor istorice!!!

P.S. Numele şi prenumele vă rog să le adăugaţi dumneavoastră, fiecare dintre cititori; ştiu sigur că fiecare are o listă a lui!!!

Opinia Cititorului ( 4 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Am spus!

    1. Nu am postat eu mesajul de la ora 8 si 18 minute...cineva care ma iubeste semneaza cu numele meu...vrea sa intre pe sub pielea mea dar nu e metoda cea mai buna!

      !? Si care ar fi "metoda" de a intra in pielea ta?. 

    adevar graiti domnule profesor!

     

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro