Ariston România: Mai puţin de jumătate dintre posesorii de centrale termice verifică anual buna funcţionare a acestora

T.B.
Comunicate de presă / 25 august, 12:43

Ariston România: Mai puţin de jumătate dintre posesorii de centrale termice verifică anual buna funcţionare a acestora

Verificarea tehnică periodică (VTP) - operaţiune ce trebuie efectuată o dată la doi ani conform legii - dar şi revizia tehnică anuală - opţională din punct de vedere legal, dar obligatorie pentru menţinerea garanţiei comerciale a centralei- trebuie privite ca o investiţie minimă, dar esenţială, pentru funcţionarea optimă şi sigură a centralei termice, spun specialiştii Ariston România pe zona de service, potrivit unui comunicat de presă al Ariston, remis redacţiei. De altfel, potrivit acestora, o treime dintre intervenţiile din sezonul rece ţin de curăţarea schimbătoarelor şi a filtrelor sau reglarea termostatelor - fiind vorba despre intervenţii care ar putea fi evitate dacă revizia ar fi făcută la timp.

"Deşi în ultimii ani asistăm la un interes crescut pentru noile tehnologii, precum pompele de căldură, statisticile arată că în continuare un număr foarte mare de gospodării sunt dotate cu centrale termice, în România. Acestea pot constitui o opţiune importantă chiar şi pentru cei cu preocupări avansate legate de sustenabilitate şi protejarea mediului, în condiţiile în care pe piaţă sunt disponibile numeroase modele cu eficienţă energetică sporită şi un impact semnificativ redus asupra mediului. Totuşi, consumatorii trebuie să reţină că verificarea periodică rămâne obligatorie, dar mai ales este un demers care le va permite să beneficieze pe termen lung de toate caracteristicile tehnice şi performanţele centralelor", a declarat Cătălin Drăguleanu, Head of East Europe Southern Countries, Ariston Group.

Recomandări practice pentru funcţionarea în siguranţă a centralei termice:

VTP sau revizie tehnică anuală? Care este diferenţa şi ce rol joacă fiecare în buna funcţionare a centralei termice

Potrivit legislaţiei în vigoare, verificarea tehnică periodică (VTP) se efectuează o dată la doi ani, de către firme autorizate ISCIR. În cadrul Verificării Tehnice Periodice se face şi o evaluare a stării tehnice a centralei, în care sunt verificaţi parametrii de funcţionare, inclusiv verificarea randamentului arderii. La finalul acestei operaţiuni, firma de service autorizată va elibera un document care să ateste că centrala funcţionează în mod corespunzător şi, de asemenea, că aceasta a fost instalată corect.

Mai ales pentru centralele cu condensare - un model de centrală ales de majoritatea consumatorilor mai ales datorită caracteristicilor sale prietenoase cu mediul dar şi a performanţelor tehnice - producătorii recomandă şi efectuarea unei revizii tehnice anuale. Aceasta este o procedură distinctă, care presupune, în primul rând, verificarea elementelor de siguranţă şi curăţarea camerei de ardere - operaţiune care, mai ales la centralele cu condensare, este foarte importantă. În plus, se verifică şi elementele de etanşare, precum şi reglarea presiunii şi se întreprind operaţiuni de curăţare a componentelor. În cele mai multe ţări europene, revizia tehnică anuală este obligatorie prin lege. În România, nu există încă o obligaţie legală în acest sens, însă specialiştii recomandă ferm ca această operaţiune să fie făcută deoarece procesele de ardere produc depuneri în camera de ardere a centralelor.

Intervenţii efectuate doar de firme autorizate!

Verificările şi întreţinerile trebuie realizate exclusiv de firme de service autorizate, nu de persoane care doar se prezintă ca „specialişti”. Numai tehnicienii certificaţi de ISCIR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat) au competenţa legală şi tehnică de a interveni asupra centralelor termice. Această autorizare este esenţială pentru siguranţa instalaţiei, pentru validitatea documentelor emise şi pentru menţinerea garanţiei produsului.

Ariston dispune de o reţea extinsă de peste 300 de centre de service la nivel naţional şi organizează periodic sesiuni de instruire pentru tehnicieni, pentru a asigura un standard ridicat de calitate şi siguranţă.

Costurile aferente procedurilor de verificare şi revizie sunt o investiţie în siguranţă şi în confortul pe termen lung al locuinţei.

În mod normal, atât verificarea tehnică periodică (VTP) cât şi revizia tehnică anuală sunt operaţiuni care nu durează mai mult de 1,5-2 ore. În funcţie de localitate şi de centrul de service ales, costul unei intervenţii poate fi cuprins între 200 şi 400 de lei.

Aceste operaţiuni sunt necesare, inclusiv pentru modelele de ultimă generaţie, deoarece funcţionarea acestora depinde şi de agenţi precum gazul, aerul, energia electrică sau agentul termic. Atunci când revizia nu este realizată anual, pot apărea blocaje datorate depunerilor de magnetită sau reziduuri în centrală, iar schimbătorul de căldură pierde din eficienţă, respectiv putere.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0539
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.7917

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb