Antisemitismul a explodat
MAKEZiarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2024

• Minciunile ruseşti
MAKEZiarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2024
• Minciunile ruseşti
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 16 iulie 2024
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2024
Arabia Saudită a avertizat reprezentanţii oficiali ai unor ţări din grupul G-7 că ar putea vinde obligaţiunile emise de guvernele europene dacă se va trece la confiscarea activelor financiare îngheţate ale Rusiei.
R.S.Politică / 16 iulie 2024
Eurodeputaţii români Victor Negrescu (S&D) şi Nicolae Ştefănuţă (Verzi) au fost aleşi marţi în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, potrivit Agerpres.
S.B.Piaţa de Capital / 16 iulie 2024
Ascendia, lider în dezvoltare de soluţii e-learning, a semnat un parteneriat cu UiPath, lider global în soluţii de automatizare, pentru a sprijini programul UiPath Academic Alliance, potrivit unui comunicat al Ascendia.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, a demisionat, marţi, după a doua înfrângere consecutivă în finală la Campionatul European.
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marţi preşedintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate, informează Agerpres.
S.B.Politică / 16 iulie 2024
S.B.Politică / 16 iulie 2024
România va semna cu următoarea Comisie Europeană un acord astfel încât într-o perioadă de şapte ani să ajungă la deficitul de 3% asumat prin Tratatul de la Maastricht, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu, informează Agerpres.
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
S.B.Companii / 16 iulie 2024
BAT este al doilea cel mai mare contribuabil al României, cu o contribuţie totală de 10,8 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize şi taxe la bugetul de stat în 2023.
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
Rusia ar putea decide să reintroducă din august interdicţia privind exporturile de benzină, în cazul în care ar exista o penurie de aprovizionare pe piaţa internă, a declarat luni viceprim-ministrul Alexander Novak, informează news.ro.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Tony Estanquet, preşedintele Comitetului de Organizare al JO 2024, şi primarul Parisului, Anne Hidalgo, vor înota, miercuri, în Sena, a declarat luni prefectul regiunii Ile-de-France, Marc Guillaume.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 142 WTA, s-a calificat, luni seară, în optimile turneului WTA de la Palermo, cu premii de 232.244 de euro.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Finala Copa America câştigată de Argentina în faţa Columbiei la Miami (1-0) a fost marcată de numeroase incidente în care au fost implicaţi suporteri sud-americani.
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
Elon Musk intenţionează să doneze 45 de milioane de dolari pe lună unui grup care susţine campania prezidenţială a lui Donald Trump, la care contribuie şi alte personalităţi din sectorul tehnologic, informează news.ro.
A.I.Piaţa de Capital / 16 iulie 2024
S.B.Companii / 16 iulie 2024
Primele versiuni publice de test ale sistemelor de operare pe care Apple le va lansa în toamnă pentru iPhone, Mac, iPad, Apple TV şi Apple Watch au fost lansate, informează news.ro.
S.B.Companii / 16 iulie 2024
S.B.Internaţional / 16 iulie 2024
Acţiunile Trump Media au crescut luni, pentru scurt timp, cu peste 35%, la două zile după tentativa de asasinare împotriva fostului preşedinte Donald Trump, acţionarul majoritar al companiei, informează news.ro.
A.F.Internaţional / 16 iulie 2024
A.F.Internaţional / 16 iulie 2024
Biroul Naţional de Statistică al Chinei a declarat luni că PIB-ul ţării a crescut în trimestrul al doilea cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ratând aşteptările unei creşteri de 5,1%, potrivit unui sondaj Reuters.
A.F.Internaţional / 16 iulie 2024
A.F.Politică / 16 iulie 2024
Preşedintele american Joe Biden a cerut ca un candidat independent la fotoliul de la Casa Albă, Robert F. Kennedy, să beneficieze de protecţia Secret Service, anunţă secretarul Securităţii Interne Alejandro Mayorkas, relatează AFP.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Campioana europeană Spania a revenit, luni, la Madrid, unde jucătorii au fost primiţi ca eroi la palatul regal Zarzuela, înainte de aşteptata întâlnire de seară cu zeci de mii de fani pe străzile capitalei spaniole.
O.D.Sport / 16 iulie 2024
Atacantul Olivier Giroud a confirmat că nu va mai purta tricoul Franţei, într-un lung mesaj de adio postat pe Instagram. El este cel mai bun marcator din toate timpurile al Franţei (57 de goluri în 137 de selecţii).
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 iulie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 iulie 2024
F.AZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iulie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 16 iulie 2024
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 iulie 2024
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 16 iulie 2024
Reporter: Cum apreciaţi infrastructura rutieră, dar şi pe cea feroviară din ţara noastră?
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 iulie 2024
S.B.Piaţa de Capital / 16 iulie 2024
MedLife, reţeaua privată de servicii medicale din România, continuă extinderea reţelei de centre dedicate sănătăţii mintale prin inaugurarea unei noi clinici MindCare în Craiova.
A.F.Politică / 16 iulie 2024
A.F.Politică / 16 iulie 2024
Domnule Klaus Iohannis, preşedinte al României,
O.D.English Section / 16 iulie 2024
George MarinescuEnglish Section / 16 iulie 2024
O.D.English Section / 16 iulie 2024
MAKEEnglish Section / 16 iulie 2024
• Russian lies
Octavian DanEnglish Section / 16 iulie 2024
O.D.English Section / 16 iulie 2024
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iulie 2024
Sabin S. BrandiburuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 iulie 2024
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 5,77%.
Sabin S. BrandiburuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 iulie 2024
Euro a scăzut, ieri, cu 0,37 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9700 lei/euro.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2024
Bursele din Europa au scăzut ieri, după evenimentele din SUA, din weekend, care îl privesc pe fostul preşedinte american Donald Trump.
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iulie 2024
• Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului
Internaţional /A.B. - 19 noiembrie, 17:28
Internaţional /S.E. - 19 noiembrie, 17:08
Internaţional /A.B. - 19 noiembrie, 17:08
Internaţional /D.N. - 19 noiembrie, 16:58
Bănci-Asigurări /A.B. - 19 noiembrie, 16:09
Miscellanea /S.E. - 19 noiembrie, 16:06
Macroeconomie /A.V. - 19 noiembrie
Internaţional /Andre Cappon - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /Călin Rechea - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 19 noiembrie
Companii /F.A. - 19 noiembrie
Macroeconomie /George Marinescu - 19 noiembrie
| 5.0889 | |
| 4.3980 | |
| 5.4787 | |
| 5.7655 | |
| 581.2510 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital / A. I. - 17 noiembrie
Piaţa de Capital /A. I - 14 noiembrie

