AVOCAT CUCULIŞ: Piraeus trebuie să returneze comisionul de acordare într-un proces colectiv

Opinia Cititorului ( 1 )

1. 1.  fără titlu
   (mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2015, 18:04)

   Catre,

   BRD Groupe Societe Generale 

   Subsemnatul, RADIVOICOVICI DANIEL MARIUS, cu domiciliul in Galati, strada Victor Vilcovici, nr.22, bl. M6, ap.26, tel.0742392809, va aduc la cunostinta urmatoarea situatie pe care nu o inteleg si va cer ajutorul. 

   Sunt girant ipotecar pentru numitul Grigore Valeriu Mircea, salariat Medicina Legala Galati. acesta din cauza taierilor salariale a avut o perioada probleme in a-si onora contractul. In prezent i se retin ratele pe statul de plata dar nu cunosc amanunte de ce BRD Galati nu a dorit sa-l ajute in a depasi momentul punand conditii greu de indeplinit. Inca o casa ipotecata sau 10.000 euro pentru o noua refinantare pe motiv ca pretul caselor a scazut. Casa mamei acestuia a fost scoasa la licitatie si vanduta iar in data de 12 mai fiind stabilit termen pentru apartamentul meu mostenire de la tatal meu.Eu am girat sa ajut NU sa ajung in strada. Nu mi s-a explicat implicatiile gestului meu, mai mult am fost linistit de catre salariate BRD Galati in sensul caci la cum evolueaza pretul caselor in 5 ani de zile imi scot casa de sub ipoteca.  

   Domnul Grigore Valeriu Mircea a avut o intelegere cu fostului director BRD Galati daca plateste o anumita suma 6 luni de zile ii face refinantare DAR domnul director a fost schimbat iar doamna directoare a fost intrasingenta care a dorit scoaterea caselor la licitatie. In present ambele case sunt vandute si totodata dl Grigore Valeriu Mircea are si retinere pe statul de plata BRD Galati NU a contactat niciodata de la vanzarea caselor pe dl. Grigore Valeriu Mircea. Eu NU inteleg DE CE ACEASTA MASURA EXTREMA SI DURA? Si fara case si cu rate pe statul de plata. 

   Eu ROG conducera BRD Galati sa revina la o relatie mai concilianta cu dl. Grigore Valeriu Mircea sis a-I permita prin credit intoarcerea de la vanzare a apatamentului meu si incheierea unui contract de refinantare. 

   La aceste randuri eu mai adaug in sustinerea cauzei mele trei cauze CEDO și o cauză CJUE .În cele ce urmează vom reda rezumatele a trei cauze CEDO și a unei cauze CJUE, din dorința de a arăta garanțiile procedurale adecvate ce trebuie implementate, la nivel național, în cadrul procedurii de executare silită a locuinței principale a debitorului-justițiabil.1. Cauza Rousk c. Suediei (2013) 

   1.1. Situația de fapt 

   Menționăm, cu titlu preliminar, că această cauză privește situația unei persoane (domnul Rousk) care, din cauza faptului că suferea de depresie, nu a reușit să depună în termen declarațiile fiscale solicitate de către ANAF-ul suedez. În consecință, domnul Rousk a fost executat silit de către stat – prin scoaterea la vânzare silită a locuinței principale – cu scopul recuperării unei sume care, în final, se va dovedi a aveaun cuantum de doar 800 de euro. 

   Domnul Rousk – deși încă aflat în depresie – a încercat să obțină suspendarea executării silite până când instanțele naționale urmau să se pronunțe cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție (coroborat cu articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție), cererea de suspendare fiind însă declarată, în apel, ca lipsită de obiect – din moment ce executarea silită avusese – între timp – deja loc din cauza faptului că domnul Rousk nu a reușit să obțină, în instanță, nici măcar suspendarea provizorie a evacuării (paragr. 28 din hotărâre). În plus, atât instanța de apel cât și instanța supremă din Suedia au refuzat să-i ofere posibilitatea de a ataca decizia primei instanțe (leave to appeal) raportat la maniera în care a fost analizată proporționalitatea măsurii de executare și evacuare silită (paragr. 33 și urm.). 

   Mai menționăm că Guvernul Suediei a dorit să obțină, conform articolului 37 alin. (1) lit. c) din Convenție, radierea cauzei de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, oferind unilateral 80.000 euro (a se vedea paragr. 75) deși, pe de altă parte, Guvernul nu a admis că a existat și o încălcare a Convenție (afirmând totuși, prin intermediul agentului guvernamental, că regretă neplăcerile ce au trebuit suportate de către reclamant cu privire la executarea silită a locuinței). Curtea a stabilit menținerea cauzei pe rol, deoarece reclamantul a fost executat și evacuat silit din propria locuință, deși cauza principală (cauza prin care se contesta cuantumul datoriei fiscale) era încă în curs de soluționare (a se vedea paragr. 78), iar Guvernul, prin cererea unilaterală de radiere, nu a recunoscut și violarea Convenției. 

   1.2. Considerentele hotărârii 

   Curtea de la Strasbourg a reținut următoarele aspecte: 

   1. că proprietatea reclamantului a fost vândută, iar acesta a fost evacuat în timp ce procedurile cu privire la somația de plată erau încă pendinte în fața instanței de apel. De aceea, pentru Curte, și chiar dacă aceste proceduri s-ar fi finalizat dând câștig de cauză reclamantului, este dificil de observat cum ar fi putut fi întoarsă (undone) procedura vânzării și, în special, efectele evacuării silite (paragr. 91); 

   2. că, cel mai mult, reclamantul ar fi putut obține o reparație prin echivalent a atingerii aduse proprietății sale și asta doar dacă ar fi cerut acest lucru, întoarcerea executării (prin echivalent) neoperând de iure (paragr. 91); 

   3. că pierderea domiciliului este una dintre cele mai extreme atingeri aduse dreptului de respect al domiciliului, iar orice persoană care s-ar afla în fața unui astfel de risc ar trebui, în principiu, să aibă analizată proporționalitatea acestei măsuri de către o instanță independentă ce va aplica [direct] principiile stabilite de articolul 8 CEDO, așa cum a fost interpretat de către Curtea de la Strasbourg (paragr. 137 cu trimitere la precedentul McCann, paragr. 50); 

   4. Curtea, deși admite faptul că, în anumite situații, Statul poate fi nevoit să execute și să vândă silit o proprietate, inclusiv pe cea care ar reprezenta domiciliul justițiabilului, cu scopul de a asigura plata unor taxe, susține că astfel de măsuri trebuie să fie puse în executare într-o manieră prin care să se asigure observarea și protecția corespunzătoare a dreptului de a avea un domiciliu (the individual’s right to his or her home – paragr. 138 – am redat și în engleză deoarece poate nu am tradus corespunzător); 

   5. Curtea nu e convinsă că reclamantul a beneficiat de o protecție corespunzătoare, din moment ce: 

   (1) atunci când evacuarea a avut loc, autoritatea statului cunoștea faptul că numai o sumă infimă rămăsese a fi executată silit, iar 

   (2) cauza prin care reclamantul atacase maniera de calcul a datoriei fiscale era încă în curs de judecare, nefiind pronunțată o decizie definitivă și irevocabilă (paragr. 139); 

   6. Curtea consideră că, pentru a se asigura că mecanismele de atac și garanțiile procedurale existente în dreptul intern au fost disponibile și suficiente, nu numai în teorie ci și în practică,evicția ar fi trebuit să fie amânată până ce cauzele pendinte ar fi fost soluționate. (paragr. 139 cu trimitere la Mifsud c. Franței (dec.) [GC], no. 57220/00, § 15, ECHR 2002 VIII) 

   7. Curtea consideră că atât articolul 8 CEDO a fost încălcat, cât și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (pentru constatarea încălcării dreptului de proprietate, Curtea a criticat maniera deficitară prin care autoritățile au restituit sumele de bani ilegal executate silit (a se vedea paragr. 139). 

   2. Cauza Zehentner c. Austriei (2009) 

   2.1. Situația de fapt: această cauză privește executarea silită a apartamentului de 115 metri pătrați din Viena – singura proprietate a debitorului – în temeiul unei datorii ce depășea, cu puțin, 10.000 de euro. Vânzarea la licitație publică s-a perfectat pentru suma de 59.000 euro (paragr. 6-10) 

   2.2. Considerentele hotărârii – Curtea a stabilit: 

   1. că, deoarece apartamentul era domiciliul reclamantei, Curtea, atunci când va analiza dacă articolul 8 a fost respectat, va acorda o importanță specială garanțiilor procedurale existente la nivel național (paragr. 60), așa cum au produs efecte în circumstanțele specifice ale prezentei cauze; 

   2. faptul că vânzarea a fost rezultatul unei încuviințări acordate în baza unei proceduri sumare (summary proceeding) echivalente, considerăm noi, procedurii de executare silită existentă în România; 

   3. că nu e sigură dacă, în cadrul unei astfel de proceduri, interesele debitorului sunt în mod adecvat protejate sau luate în considerare, mai ales atunci când executarea casei are loc pentru acoperirea unei sume relativ mici (paragr. 61); 

   4. că protecția intereselor cumpărătorului de bună-credință, a eficienței administrației justiției și a securității juridice trebuie să fie pusă în balanță cu necesitatea de a proteja anumite categorii de justițiabili – vulnerabili, statul având astfel o obligație pozitivă, în baza articolului 8 CEDO, de a stabili o protecție specifică pentru astfel de categorii (i.e. cei lipsiți de capacitate juridică) (paragr. 63); 

   5. că instanța supremă din Austria nu a oferit nicio justificare și nu a pus în balanță interesele aflate în conflict, respectiv, pe de o parte, interesul cumpărătorului de bună-credință și, pe de altă parte, a debitorului lipsit de capacitate juridică (paragr. 63); 

   6. că principiul securității juridice, stabilit în articolul 6 alin. (1) CEDO, nu este unul absolut, Curtea stabilind situații de excepție, precum cea în care anularea unei decizii definitive și irevocabile este necesară pentru a se remedia un defect fundamental al acesteia (a se vedea Protsenko c. Rusiei, no. 13151/04, §§ 30-34, 31 iulie 2008 – paragr. 64); 

   7. că, în prezenta cauză, nici protecția bunei credințe a cumpărătorului, nici interesul general de a conserva securitatea juridică nu sunt motive suficiente pentru a șterge faptul că reclamantul a fost deposedat de propria locuință, fără de a avea posibilitatea de a participa în mod efectiv în cadrul procedurilor, dar și fără de a avea analizată proporționalitatea măsurii de către o instanță; 

   8. că, în concluzie, din cauza lipsei garanțiilor procedurale, articolul 8 din Convenție a fost încălcat (paragr. 64). 

   3. Cauza McCann c. Marii Britanii (2008) (traducere realizată în limba română de COE Human Rights Trust Fund) 

   Curtea a statuat, în această cauză, faptul că pierderea unei locuinţe este una dintre cele mai extreme forme de ingerinţă în dreptul la respectarea domiciliului (ratio decidendi reluat și în Rousk sau Zehentner). Orice persoană, care riscă să fie victimă în acest sens, trebuie, în principiu, să poată obţine examinarea proporţionalităţii acestei măsuri de către o instanţă independentă, în lumina principiilor relevante ce rezultă din articolul 8 al Convenţiei, chiar dacă dreptul său de a ocupa locuinţa a încetat prin aplicarea dreptului intern (paragr. 50). 

   De asemenea, Curtea a arătat că, în cadrul procedurilor sumare din Marea Britanie, cum ar fi cele introduse împotriva reclamantului, instanța de executare nu era autorizată, în temeiul dreptului intern, să examineze chestiunile ce ţin de proporţionalitatea ordonanţei de evacuare, decât în cazuri excepţionale. Drept consecință, Curtea a concluzionat că posibilitatea oferită reclamantului de a solicita un control judiciar şi de a obţine ca instanţa să examineze legalitatea şi caracterul rezonabil al deciziilor luate de autoritatea locală nu au constituit o “garanţie procedurală” care, în temeiul articolului 8, este necesară pentru ca să poată fi evaluată proporţionalitatea ingerinţei, iar, în cazul speţei, procedura de control judiciar, cum ar fi luarea în posesie,nu a oferit nicio posibilitate unei instanţe independente să examineze dacă pierderea domiciliului reclamantului a fost proporţională, în temeiul articolului 8 § 2,cu scopul legitim urmărit (paragr. 53). Astfel, reclamantul a fost deposedat de domiciliul său fără să fi avut cea mai mică posibilitate de a obţine evaluarea proporţionalităţii acestei măsuri de către o instanţă independentă, iar din lipsa de garanţii procedurale adecvate, în acest caz, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie (paragr. 55). 

   4. Cauza Sánchez Morcillo și Abril García (noi am fi vrut să o numim doar Morcillo, însă, pe pagina CURIA apare astfel citată) 

   Introductiv, menționăm că această cauză a fost deja publicată pe JURIDICE.ro (aici – 18 iulie 2014) dar și discutată în cadrul dezbaterii juridice din 10 noiembrie 2014, cu tema: Locuința consumatorului, o fortăreață impenetrabilă? Cauza Ku¹ionová (de la 1:21:40). 

   În Morcillo, Curtea și-a împărțit hotărârea în două părți. Într-o primă parte, a reamintit judecătorului național spaniol jurisprudența deja existentă și obligațiile care deja i se impuneau (4.1) pentru ca apoi să dezvolte, pe alocuri, jurisprudența respectivă (4.2.), influențată fiind (considerăm noi) de cerințele articolului 13 CEDO așa cum au fost preluate de articolul 47 din Carta DFUE și introduse, pe cale pretoriană, și în cuprinsul articolului 8 CEDO – în ceea ce privește „absorbția” articolului 13 CEDO în cuprinsul altor articole CEDO, a se vedea și maniera în care a acționat, pe cale pretoriană, Curtea de la Strasbourg raportat la articolul 6 alin. (1) din Convenție. 

   Apoi, mai trebuie menționat și faptul că instanța de la Luxembourg a supus cauza procedurii accelerate tocmai pentru că exista riscul ca proprietarii să-și piardă locuința principală până ce aceasta s-ar fi pronunțat preliminar (o preluare „ascunsă” a jurisprudenței McCann sau Rousk – preluare ce a devenit evidentă în cauza Kusionova – pentru detalii, a se vedea cuprinsul Ordonanței Președintelui Curții de Justiție, paragr. 11 dar și paragr.64 din C-34/13, Kusionova) 

   4.1. Curtea de Justiție a reamintit: 

   4.1.1. că „instanța națională este obligată să analizeze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 46, și Hotărârea Barclays Bank, EU:C:2014:279, punctul 34)”; 

   4.1.2. că „procedurile naționale de executare, precum procedurile de executare ipotecară,sunt supuse cerințelor pe care le impune jurisprudența CJUE referitoare la protecția efectivă a consumatorului” (paragr. 25); 

   4.1.3. că „Directiva 93/13 se opune unei reglementări a unui stat membru care nu permite instanței sesizate cu o cerere de somație de plată (instanța de executare, în cazul României – n.n.) să aprecieze din oficiu, in limine litis, sau într o altă etapă a procedurii,deși dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze privind dobânda moratorie, cuprinsă într un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator, în lipsa unei opoziții formulate de acesta din urmă(paragr. 26 cu trimitere la Hotărârea Banco Español de Crédito, EU:C:2012:349, paragr. 57)”; 

   4.1.4. că „Directiva 93/13/CE se opune unei reglementări a unui stat membru care nu prevede, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară: 

   4.1.4.1. „motive de opoziție întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu”; 

   4.1.4.2. „nu permite instanței sesizate cu procedura de fond, competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze, să adopte măsuri provizorii, printre care, în special, suspendarea procedurii de executare menționate, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacități a deciziei sale finale (paragr. 27 cu trimitere la Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, paragr. 64)” (s.n. – M. M.-B.); 

   4.1.5. că „Directiva 93/13 se opune unei reglementări naționale care nu permite instanței de executare, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară: 

   4.1.5.1. „nici să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al unei clauze, care este cuprinsă în contractul din care rezultă datoria solicitată și pe care se întemeiază titlul executoriu”; 

   4.1.5.2. „nici să adopte măsuri provizorii, printre care, în special, suspendarea executării, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacități a deciziei finale a instanței sesizate cu procedura pe fond corespunzătoare, competentă să verifice caracterul abuziv al acestei clauze (paragr. 28 cu trimitere la Ordonanța Banco Popular Español și Banco de Valencia, C 537/12 și C 116/13, EU:C:2013:759, paragr. 60)” (s.n. – M. M.-B.) 

   În ceea ce privește privilegiul acordat unui creditor de a iniția o procedură de executare ipotecară în temeiul unui act notarial având forță executorie – atunci când acel act nu a făcut, din punctul de vedere al conținutului său, obiectul unui control jurisdicțional destinat verificării eventualului caracter abuziv al uneia sau a mai multor clauze ale acelui act –Curtea a stabilit că o astfel de situație face cu atât mai necesar ca, în calitatea sa de debitor urmărit, consumatorul să poată beneficia de o protecție jurisdicțională eficace. 

   4.2. Ulterior, pentru a stabili dacă în cauza prezentă consumatorul beneficia de o protecție jurisdicțională eficace, Curtea a analizat dispozițiile interne aplicabile de procedură civilă,concluzionând că: 

   4.2.1. „dispoziția internă nu obligă instanță să examineze din oficiu eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale care constituie temeiul cererii, acest control fiind facultativ”; 

   4.2.2. „debitorul urmărit în cadrul unei executări ipotecare se poate opune atunci când aceasta se întemeiază pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul executării sau care a permis determinarea sumei exigibile” dar că: 

   4.2.2.1. „examinarea de către instanță a unei opoziții întemeiate pe caracterul abuzival unei clauze contractuale este supusă unor constrângeri temporale, precum aceea de a asculta părțile în termen de 15 zile și de a se pronunța în termen de 5 zile”; 

   4.2.2.2. „sistemul procedural spaniol în materie de executare ipotecară se caracterizează prin faptul că, din momentul în care procedura este inițiată, orice altă acțiune în justiție pe care consumatorul ar putea să o introducă, inclusiv în vederea contestării validității titlului executoriu, a exigibilității, a caracterului cert, al stingerii sau al cuantumului datoriei, face obiectul unei proceduri și al unei decizii independente, fără ca vreuna dintre acestea să poată avea ca efect suspendarea procedurii de executare în curs sau încetarea acesteia, cu excepția ipotezei reziduale în care consumatorul menționat a efectuat o înscriere preventivă a cererii de anulare a ipotecii înaintea efectuării notei marginale privind eliberarea certificatului de sarcini”; 

   4.2.2.3.̶ 1;în cazul respingerii opoziției formulate de consumator împotriva executării ipotecare a bunului său imobil, sistemul procedural spaniol, luat în ansamblul său și astfel cum este aplicabil în cauza principală, expune consumatorul menționat sau chiar, cum este cazul în litigiul principal, familia acestuia riscului de a și pierde locuința în urma unei vânzări silite a acesteia, în condițiile în care instanța de executare va fi efectuat eventual și cel mult o examinare rapidă a validității clauzelor contractuale pe care se întemeiază cererea vânzătorului sau furnizorului”; 

   4.2.2.4. „protecția de care consumatorul, în calitatea sa de debitor urmărit, ar putea eventual să beneficieze în urma unui control jurisdicțional efectuat în cadrul unei proceduri de fond inițiate în paralel cu procedura de executare nu este susceptibilă să înlăture acest risc, întrucât, presupunând că acest control conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive, acest consumator nu va obține o reparație în natură a prejudiciului său, care să îl repună în situația anterioară executării bunului imobil ipotecat,ci, în cel mai bun caz, va obține o indemnizație compensatorie. Or, acest simplu caracter de indemnizație al eventualei reparații acordate consumatorului nu îi conferă acestuia decât o protecție incompletă și insuficientă.” 

   Ca atare, Curtea a stabilit că rezultă cu claritate faptul că: 

   1. „derularea procedurii de opoziție la executare, (…) în fața instanței naționale, plasează consumatorul, în calitatea sa de debitor urmărit, într o poziție de inferioritate în raport cu vânzătorul sau furnizorul, în calitatea sa de creditor urmăritor, în ceea ce privește protecția jurisdicțională a drepturilor de care se poate prevala în temeiul Directivei 93/13 împotriva utilizării unor clauze abuzive; 

   2. sistemul procedural în discuție în litigiul principal pune în pericol realizarea obiectivului urmărit de Directiva 93/13. Astfel, acest dezechilibru între mijloacele procedurale puse la dispoziția consumatorului, pe de o parte, și a vânzătorului sau furnizorului, pe de altă parte, nu face decât să accentueze dezechilibrul existent între cocontractanți (cu trimitere, prin analogie, la Hotărârea Asociación de Consumidores Independientes de Castilla y León, EU:C:2013:800, paragr. 50)”; 

   3. „un astfel de sistem procedural se dovedește contrar jurisprudenței Curții, potrivit căreia specificitatea procedurilor jurisdicționale care se desfășoară în cadrul dreptului național între vânzători sau furnizori și consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze aceștia din urmă în temeiul dispozițiilor Directivei 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, paragr. 62)”; 

   4. „derularea, în fața instanței naționale, a procedurii de opoziție la această executare este contrară principiului egalității armelor sau al egalității procedurale. Or, acest principiu este parte integrantă a principiului protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, astfel cum este garantat de articolul 47 din Cartă (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Otis și alții, C 199/11, EU:C:2012:684, paragr. 48, și Hotărârea Banif Plus Bank, EU:C:2013:88, paragr. 29)”(s.n.-M.M.-B.); 

   5. „o procedură națională de executare ipotecară, precum cea în discuție în litigiul principal, este de natură să aducă atingere efectivității protecției consumatorului urmărită de Directiva 93/13 coroborată cu articolul 47 din Cartă, întrucât acest regim procedural consolidează inegalitatea armelor între vânzători sau furnizori, în calitate de creditori urmăritori, pe de o parte, și consumatori, în calitate de debitori urmăriți, pe de altă parte, în exercitarea acțiunilor în justiție întemeiate pe drepturile conferite acestora din urmă de Directiva 93/13, cu atât mai mult cu cât modalitățile procedurale de punere în aplicare a acelorași acțiuni se dovedesc incomplete și insuficiente pentru a face să înceteze aplicarea unei clauze abuzive, care figurează în actul autentic de constituire a ipotecii în temeiul căruia vânzătorul sau furnizorul declanșează executarea bunului imobil adus ca garanție”. 

   4.Dispo ziții CEDO incidente: 

   ARTICOLUL 2 

   Dreptul la viaţă (invocat de reclamanți în mod eronat) 

   1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 

   2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : 

   a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; 

   b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; 

   c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie. 

   ARTICOLUL 3 

   Interzicerea torturii 

   Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. 

   ARTICOLUL 6 

   Dreptul la un proces echitabil (extras) 

   1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 

   ARTICOLUL 8 

   Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie 

   1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 

   2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. 

   ARTICOLUL 1 din Protocolul nr.1 la Convenție 

   Protecţia proprietăţii 

   Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 

   Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. 

   Cu respect, 

   RADIVOICOVICI DANIEL MARIUS10 IUNIE 2015