Bănci-Asigurări

26 iulie 2021
Dolarul, tot mai puternic faţă de euro

Dolarul, tot mai puternic faţă de euro

V.R.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 iulie 2021

CIBC Capital Markets şi Bank of America anticipează un curs de 1,15 dolari/euro în 2021 

Dolarul s-a apreciat cu 4% faţă de nivelul minim atins în acest an, faţă de euro, numărâdu-se printre monedele cu cele mai bune evoluţii din 2021, în condiţiile în care este susţinut de perspectivele politicii băncii centrale americane, de inflaţia în creştere şi de cererea de investiţii-refugiu, considerate sigure, în contextul pandemiei de Covid-19.

Vineri, un dolar era cotat la 1,1767 unităţi/euro pe piaţa SUA, la ora locală 08.04, în urcare cu 0,03% faţă de ziua anterioară. Şi indicele Dollar, care măsoară evoluţia dolarului faţă de un coş de valute majore, a urcat cu 0,2% săptămâna trecută. Moneda americană a crescut două săptămâni la rând, pieţele aşteptând reuniunea de politică monetară a băncii centrale americane (Federal Reserve - Fed), programată să aibă loc săptămâna aceasta.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
CEC Bank îşi modernizează reţeaua IT

CEC Bank îşi modernizează reţeaua IT

G.BBănci-Asigurări / 16 iulie 2021

CEC Bank, instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie şi cea mai extinsă reţea teritorială din România, îşi modernizează infrastructura internă de date folosind cea mai performantă tehnologie disponibilă pe piaţă: gestionarea software a...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo