Biroul de Presă al Ministerul Transporturilor (MT) face o precizare privind informaţiile apărute în mai multe publicaţii centrale, în legătură cu respingerea planului de administrare al fostei conduceri a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR, informează sursele de presă.
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a CNCF CFR a solicitat Consiliului de Administraţie să prezinte, în data de 8 aprilie, forma revizuită a planului de administrare (prezentat în 2 aprilie), deoarece forma iniţială nu prevedea obiective cuantificate privind rezultatele prognozate pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă, principiile de bună practică stipulate în ghidul de guvernanţă corporatistă realizat de Banca Mondială şi Ministerul Transporturilor, dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru sporirea gradului de siguranţă, dezvoltarea strategiei pentru obţinerea viitoarelor finanţări POS T, şi corelarea planului cu angajamentele asumate de Guvernul României, Ministerului Transporturilor şi ale CNCF CFR în cadrul acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale.
Nefiind îndeplinite măsurile solicitate în temeiul articolului 30 (2) din OUG 109/2011, reprezentanţii AGA au respins, conform OUG 109/2011, articolul 30 (3), în unanimitate, în cadrul şedinţei de luni, 15 aprilie, planul de administrare revizuit, o compilaţie practic între planul de administrare iniţial şi planul de management.
Planul de administrare prezentat nu avea caracter de anticipare şi de rezolvarea a cerinţelor operatorilor de transport, analizele referitoare la dinamica generatorilor de cerere pentru transportul de marfă/călători fiind un capitol inabordabil. Măsurile privind dezvoltarea infrastructurii feroviare erau exhaustive şi generale, în contextul în care atragerea şi accesarea fondurilor nerambursabile prin programul POS-T reprezintă o prioritate şi un obiectiv asumat de minister.
Faptul că orice întârziere în implementarea unor măsuri prompte şi viabile de eficientizare a întreprinderilor publice influenţează negativ buna funcţionare a acestora, ceea ce ar atrage în mod cert încălcarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu consecinţe grave din perspectiva echilibrului bugetar.
Pentru Compania Naţională de Căi Ferate CFR prioritare sunt aspectele economico-financiare şi cele de natură tehnică şi legislativă, astfel încât, prin efectul de ansamblu al acestora, să se poată asigura viabilitatea activităţii companiei şi încadrarea în obiectivele stabilite prin acordul încheiat de Guvernul României şi FMI şi prin angajamentele asumate în cadrul acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale.
În actualul context economic, Biroul de presă consideră că nu este necesară demararea unei campanii de imagine, ci trebuie să lanseze strategii rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei companiei, iar eficienţa depinde în mod determinant de performanţa managementului şi de corecta implementare a mecanismelor de bună guvernare.