BOGDAN BADEA, CEO HIDROELECTRICA:"Listarea Hidroelectrica ar putea să se întample în septembrie 2020"

Mihai Gongoroi
Piaţa de Capital /

Bogdan Badea

Bogdan Badea

Listarea Hidroelectrica se află pe ultima sută de metri, operaţiunea urmând a avea loc în septembrie 2020 "pe un calendar normal", a declarat Bogdan Badea, directorul general al companiei în cadrul unei conferinţe focusenergetic.ro.

Acesta a precizat că anumite investiţii istorice ale companiei au reprezentat principalul impediment pentru listare, iar în perioada următoare va fi anunţată o licitaţie pentru găsirea unui consultant juridic şi un consorţiu de intermediari pentru listare.

La începutul lunii iunie, directorul general al companiei, Bogdan Badea, ne-a precizat că Hidroelectrica a încheiat anul 2018 cu un profit brut record de peste 2,2 miliarde de lei şi, în premieră pentru ultimii ani, a închis fără opinie cu rezerve anul financiar, ceea ce înseamnă că din punctul de vedere al societăţii, aceasta este pregătită pentru listare.

Acesta a adăugat: "Totuşi, listarea companiei depinde de ceea ce se va întâmpla cu OUG 114, adică dacă se va menţine Ordonanţa, cu un preţ reglementat într-o proporţie care acum nu ne este clară, dar care conform reglementării ANRE va fi de până la 65% din producţie. Aceste două elemente nu se pot suprapune, pentru că ar însemna o diminuare artificială a valorii companiei, în condiţiile în care Hidroelectrica este o societate profitabilă, care a crescut an de an. Este o companie cu un potenţial foarte mare şi cred că Statul Român are interesul să obţină o sumă cât mai mare, pentru pachetul de acţiuni pe care-l va scoate la vânzare".

Directorul Hidroelectrica ne-a mai subliniat că, din punctul său de vedere, la nivel guvernamental trebuie analizată şi problema mărimii pachetului de acţiuni ale companiei care vor fi lis-tate, astfel încât să existe atractivitate pentru investitori cât şi o lichiditate suficientă în piaţă.

"Cred că 10% este puţin, dar vom vedea mai departe care va fi decizia acţionarului. Probabil, listarea unui pachet mai mare din Hidroelectrica va fi în interesul tuturor", ne-a spus directorul Hidroelectrica.

Acesta nota că listarea la bursă, care ţine în primul rând de decizia acţionarului majoritar, Ministerul Energiei, este al doilea obiectiv important pe care-l are conducerea companiei, după realizarea planului de investiţii.

Amintim că la finalul lunii iulie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spunea că Partidul Social Democrat (PSD) va publica în următoarele săptămâni o serie de măsuri şi paşi de parcurs care să asigure trecerea pieţei noastre de capital, care se află în prezent în categoria pieţelor de frontieră, la statutul de emergentă.

Teodorovici a declarat: "Există o propunere facută de şeful bursei (n.r. Adrian Tănase). Veţi vedea o serie de măsuri pe care le vom adăuga programului de guvernare în august-septembrie, care va conţine şi un pachet în sensul acesta, să devenim piaţă emergentă".

Domnia sa a subliniat că, printre măsurile avute în vedere, sunt incluse şi listări ale unor companii din portofoliul statului.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Sa vezi atunci pe Tănase etc ce merite își arogă!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. vind pamint agricol ieftin recomand pentru bisnitarii seriosi cu bani din europa pret 98700 euro pe hectar numai prin mesaj 0759794717

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria BankAdvertisement
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS