Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019

BVB înfiinţează compania care va avea rol de Contraparte Centrală

I.I.
Piaţa de Capital /

BVB înfiinţează compania care va avea rol de Contraparte Centrală

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a înfiinţat împreună cu parteneri din domeniul energetic şi financiar, compania care va avea rol de Contraparte Centrală, cu un capital social cu suma totală de 79,8 milioane lei, se arată într-un comunicat al BVB.

Entitatea juridică poartă numele de CCP.RO Bucharest S.A. şi a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în dată de 4 noiembrie 2019, după ce acţionarii acestei noi entităţi au aprobat participarea la capitalul social al acesteia.

BVB este acţionar majoritar în nouă companie, în urma unei contribuţii de 47,5 milioane lei (10 milioane euro), reprezentând 59,52% din capitalul social al CCP.RO Bucharest. Aceasta reprezintă cea mai mare investiţie realizată de BVB în cadrul unui singur proiect, care îşi propune să contribuie la creşterea lichidităţii pieţei de capital locale, informează BVB.

Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale "OPCOM" S.A. (OPCOM) deţine 19,06% din capitalul social al CCP.RO. Alţi acţionari în cadrul CCP.RO sunt: Enel România, Banca Transilvania, Tinmar Energy, Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana, Societatea de Investiţii Financiare Transilvania, Societatea de Investiţii Financiare Muntenia şi SSIF BRK Financial Group, fiecare având deţineri individuale sub 10%.

Primul Consiliu de Administraţie al CCP va fi format din 7 membri: Adrian Tănase - Preşedinte CĂ - (Director General al BVB), Otto Emil Nägeli (membru CĂ în cadrul BVB), Victor Ionescu (Director General al OPCOM), Cristian-Sorin Culea (Director Energy Management - Enel România), Iulius-Grigore Postolache (Managing Partner al aVilicus Consulting), Gabriel-Andrei Techera (Consilier în cadrul Cabinetului Şefului Cancelariei Prim-ministrului), Sinan Kircali (Director General Adjunct Garanti Bank). Durata mandatului primilor membri ai Consiliului de Administraţie este de doi ani.

Adrian Tănase, Directorul General al BVB şi Preşedintele CA al CCP.RO Bucharest au declarat: "Faptul că am reuşit să realizăm cu succes prima etapă majoră în construirea unei contraparti centrale locale printr-o investiţie semnificativă este o dovadă excelenţă de cooperare şi de interes în dezvoltarea sustenabilă şi semnificativă a pieţei de capital şi de energie. Ne bucurăm că putem să plecăm la drum cu parteneri puternici din domeniul financiar şi cel energetic într-un proiect fără precedent pentru România. CCP.RO va stimula creşterea lichidităţii pieţelor deservite, iar existenţa acestei instituţii reprezintă condiţia minimă necesară pentru a asigura o evoluţie sănătoasă a acestora".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS