Camera Consultanţilor Fiscali solicită clarificări privind noile proceduri şi reguli de eşalonare ale plăţilor

Modificările fiscale introduse prin al doilea pachet fiscal (Legea 239/2025) şi prin „Ordonanţa trenuleţ” (OUG 89/2025), referitoare la eşalonarea la plată a datoriilor, necesită clarificări rapide pentru a evita blocaje în aplicare, susţine Camera Consultanţilor Fiscali (CCF), care solicită precizări privind interpretarea noilor prevederi, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit CCF, contribuabilii afectaţi de dificultăţile economice actuale, apelează la eşalonări tocmai pentru a-şi putea achita obligaţiile fiscale. Cu toate acestea, implementarea noilor reglementări la nivelul organelor fiscale ar fi generat probleme de interpretare, care duc fie la întârzierea soluţionării cererilor, fie la aplicarea neunitară a legii de la un judeţ la altul, subliniază comunicatul.

„Am identificat aspecte concrete care necesită clarificări urgente din partea ANAF şi/sau a Ministerului Finanţelor pentru deblocarea procedurilor de eşalonare aflate în derulare. Am transmis autorităţilor şi soluţiile pe care le considerăm corecte, fundamentate juridic, pentru a contribui la aplicarea unitară a noilor prevederi la nivel naţional”, a declarat Doru Dudaş, fost vicepreşedinte ANAF şi actual preşedinte al Comitetului fiscal din cadrul CCF.

• Neclarităţi privind contractul de fideiusiune

Una dintre principalele probleme semnalate vizează contractul de fideiusiune, instrumentul prin care o persoană garantează obligaţiile unui debitor în faţa creditorului, în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile, notează sursa.

Potrivit CCF, există neconcordanţe între Codul de procedură fiscală şi Codul civil în ceea ce priveşte părţile care trebuie să încheie şi să semneze acest contract. Codul de procedură fiscală, ca normă specială, prevede că fideiusiunea este încheiată între debitorul persoană juridică şi beneficiarul real al acestuia, urmând a fi prezentată organului fiscal. În schimb, Codul civil indică drept părţi fideiusorul şi creditorul bugetar, menţionează CCF.

În opinia Camerei, în situaţia acestui conflict legislativ ar trebui să prevaleze norma specială, respectiv cea din Codul de procedură fiscală. Astfel, contractul nu ar trebui încheiat direct între fideiusor şi stat, ci între debitor şi beneficiarul real desemnat ca fideiusor, conform comunicatului.

• Capabilitatea patrimonială a fideiusorului

O altă problemă ţine de obligaţia de a demonstra capacitatea patrimonială a fideiusorului. CCF atrage atenţia că legislaţia fiscală nu reglementează expres această cerinţă în cazul debitorilor persoane juridice, spre deosebire de situaţia persoanelor fizice.

În interpretarea Camerei, pentru debitorii persoane juridice, fideiusorul - respectiv beneficiarul real - nu ar trebui să fie obligat să facă dovada capacităţii sale patrimoniale înainte de acceptarea contractului de către organul fiscal, deşi acesta răspunde cu întreg patrimoniul şi veniturile sale. În schimb, în cazul debitorilor persoane fizice, fideiusorul ales trebuie să demonstreze că poate acoperi creanţa garantată, mai transmite sursa.

• Eşalonările pentru contribuabili cu risc fiscal redus

CCF mai semnalează şi o neclaritate legată de necesitatea contractului de fideiusiune în cazul eşalonărilor acordate contribuabililor cu risc fiscal scăzut. Deşi legea nu prevede explicit obligativitatea acestuia în astfel de situaţii, analiza coroborată a dispoziţiilor legale ar conduce, în opinia CCF, la concluzia că prezentarea contractului este necesară, notează comunicatul.

În acest context, Camera Consultanţilor Fiscali solicită intervenţia rapidă a autorităţilor pentru clarificarea şi aplicarea unitară a noilor reglementări, astfel încât mecanismul eşalonării la plată să funcţioneze eficient şi predictibil pentru contribuabili.