ANCOM: Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o uşoară scădere în prima jumătate a anului
S.B.Miscellanea / 19 decembrie 2025
I.S.Miscellanea / 30 mai 2025
Cu ocazia vizitei la Ankara, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare
S.B.Internaţional / 12 aprilie 2025
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au început sâmbătă discuţiile privind crearea unui fond comun de apărare care ar achiziţiona şi deţine echipamente militare, închiriindu-le apoi statelor membre contra cost, potrivit news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 12 martie 2025
M.B.Internaţional / 11 martie 2025
Reţeaua de socializare "X" a fost afectată de o pană semnificativă luni, Elon Musk susţinând că aceasta a fost cauzată de un atac cibernetic de amploare, provenit din "regiunea Ucrainei", relatează Reuters.
M.B.Internaţional / 4 martie 2025
Ucraina dispune de armament şi echipamente militare americane pentru aproximativ "două-trei luni", a declarat un oficial ucrainean de rang înalt din domeniul spionajului, sub protecţia anonimatului, pentru Financial Times (FT).
R.S.Internaţional / 6 ianuarie 2025
Italia se află în discuţii avansate cu SpaceX, compania lui Elon Musk, cu privire la un contract de furnizare de servicii de telecomunicaţii securizate pentru guvernul italian, a relatat, duminică, Bloomberg News.
A.D.Companii / 11 decembrie 2024
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleaşi companii, transmite news.ro.
A.D.Miscellanea / 13 noiembrie 2024
Security Analyst Summit (SAS) a tras un semnal de alarmă, când a anunţat faptul că aproape 4.000 de receptoare de satelit GNSS au fost vulnerabile la atacuri pe internet în acest an.
S.B.Internaţional / 9 iulie 2024
Turcia a lansat marţi pe orbită primul său satelit de comunicaţii de producţie internă, Turksat 6A, o realizare despre care afirmă că îi va extinde acoperirea prin satelit la cinci miliarde de oameni, informează Agerpres.
F.D.Internaţional / 28 iunie 2024
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează Reuters.
S.B.Lifestyle / 15 martie 2024
A.F.Internaţional / 2 decembrie 2023

Florian Goldstein
M.S.
Călin Rechea
Octavian Dan
A consemnat George Marinescu
O.D.
| 5.0905 | |
| 4.3557 | |
| 5.4781 | |
| 5.8633 | |
| 621.3365 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 22 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 16 decembrie 2025
Octavian Dan
George Marinescu recorded