CĂUTARE (53)

conflictul civil sirian
Siria reia exporturile de petrol după 14 ani

Siria reia exporturile de petrol după 14 ani

A.B.Internaţional / 2 septembrie, 14:35

Siria a exportat luni 600.000 de barili de ţiţei din portul Tartus, primul transport oficial după o pauză de 14 ani, a declarat un oficial al Ministerului sirian al Energiei pentru Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

UE şi ONU cer pace în Siria

UE şi ONU cer pace în Siria

V.D.Internaţional / 25 aprilie 2018

Oficialii UE şi ONU au cerut într-o conferinţă de presă pe tema ajutorului internaţional în Siria reînceperea negocierilor politice pentru a opri războiul civil din ţară, scrie Politico.

Ministrul Bogdan Aurescu are abilităţi certe de negociator, pe care le-a demonstrat în situaţii complexe, cu mize mari, precum câştigarea procesului intentat Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga şi finalizarea cu succes a negocierilor bilaterale româno-americane privind scutul antirachetă.

Brokeraj diplomatic

IULIAN MAREŞZiarul BURSA #Politică / 7 august 2015

Marile puteri se frământă să soluţioneze conflictul care durează în Siria de peste patru ani, dar eforturile lor au fost "răsplătite": protestele de la periferia statului sirian au devenit un război civil devastator, cu extensii în Irak...

Alegerile din Siria au început

A.C.Internaţional / 3 iunie 2014

Birourile de vot s-au deschis astăzi în Siria, pentru alegeri prezidenţiale organizate de actualul regim de la Damasc, iar şeful statului, care candidează, Bashar al-Assad este sigur de victoria sa în faţa a doi rivali...

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo