Uniunea Financiară în două viteze, proiectul marilor economii europene

Şase state europene - Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos şi Polonia - au început demersurile pentru realizarea Uniunii Pieţelor de Capital, iniţiativă care ar diviza UE în două pe această temă, adică vom avea o Uniune cu două viteze pentru a recâştiga terenul pierdut în competiţia economică globală, idee care a răzbătut în urma reuniunii informale a Consiliului European ce a avut loc joia trecută în Belgia. În urma discuţiilor recente de la Bruxelles, conceptul de „two-speed Europe” nu mai este o idee marginală, ci o opţiune strategică rostită deschis: dacă unanimitatea frânează reformele esenţiale, un nucleu de state va avansa prin cooperare consolidată. Această schimbare de ton este semnificativă. Uniunea Europeană a fost construită pe consens, iar unanimitatea a reprezentat garanţia echilibrului între state. Însă consensul a devenit, în contextul actual, sinonim cu lentoarea, iar lentoarea, cu vulnerabilitatea. Europa se confruntă simultan cu presiuni economice, tehnologice şi geopolitice, într-o lume în care SUA şi China acţionează rapid, agresiv şi coordonat. În acest cadru, ideea unei integrări diferenţiate apare, pentru tot mai mulţi lideri europeni, nu ca o deviere de la unitate, ci ca o condiţie a supravieţuirii proiectului european.

De aceea, dezbaterea despre o „Europă cu două viteze” nu mai este o speculaţie teoretică, ci capătă contur instituţional prin apariţia formatului E6, o iniţiativă informală condusă de tandemul franco-german şi compusă din cele mai mari şase economii ale Uniunii: Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos şi Polonia.

• Kyriakos Pierrakakis: E6, o iniţiativă temporară

Preşedintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, a afirmat recent, citat de Euractiv, că acest nucleu ar reprezenta o „iniţiativă temporară” menită să accelereze convergenţa pe priorităţi deja discutate la nivelul UE, mesaj prezentat drept liniştitor, deşi realitatea politică din spatele acestei formule ridică întrebări incomode despre echilibrul de putere, suveranitate şi viitorul Uniunii Pieţelor de Capital (Capital Markets Union). Pierrakakis a insistat că vicecancelarul german Lars Klingbeil ar fi oferit asigurări privind transparenţa şi caracterul neconcurenţial al E6 faţă de formatele consacrate, precum Eurogrupul sau Ecofin, dar liderii europeni Ursula von der Leyen şi Emmanuel Macron au readus în discuţie scenariul unei integrări diferenţiate, sugerând explicit că lipsa progresului la nivelul UE-27 ar putea împinge Europa spre o viteză dublă de integrare economică şi financiară.

În centrul acestei dinamici se află piaţa de capital europeană, un proiect vechi, dar incomplet, care urmăreşte să unifice fluxurile de investiţii, să reducă fragmentarea financiară şi să ofere companiilor acces mai facil la finanţare transfrontalieră. Susţinătorii E6 vorbesc despre eficienţă, viteză şi capacitatea marilor economii de a acţiona ca „pacemakers” ai competitivităţii europene, potrivit ministrului francez al finanţelor, Roland Lescure, citat de Euractiv, care a mai spus că Europa nu trebuie doar să se mişte bine, ci şi mai repede. Logica pare seducătoare: dacă deciziile la 27 de state sunt blocate de interese divergente, atunci cele mai puternice economii pot deschide drumul. Însă această accelerare selectivă ascunde o schimbare structurală subtilă, dar profundă: mutarea centrului real de negociere într-un cerc restrâns, informal, în care masa critică economică devine criteriul dominant, iar consensul larg european riscă să fie înlocuit de o precoordonare a marilor jucători.

Din perspectiva integrării pieţelor de capital, implicaţiile sunt majore. O Piaţă Unică de Capital construită prin mecanisme informale ale E6 ar putea produce standarde, reguli şi priorităţi definite iniţial de acest nucleu, ulterior exportate către restul Uniunii ca punct de plecare, nu ca rezultat al negocierii colective. În teorie, statele mai mici ar beneficia de pe urma armonizării accelerate; în practică, ele s-ar putea trezi în situaţia de a valida sau respinge pachete deja calibrate conform intereselor economiilor dominante.

• Uniunea Pieţelor de Capital, necesară pentru finanţarea tranziţiei verzi, digitălizării, reînarmării

Conform Euractiv, critica exprimată de Simon Harris, ministrul irlandez al finanţelor, reflectă exact această anxietate: preferinţa pentru coaliţii tematice, construite pe viziuni comune, nu pe criteriul exclusiv al dimensiunii economice. Mesajul său este unul de avertizare diplomatică, dar limpede: cluburile bazate pe mărime pot eroda încrederea şi solidaritatea internă.

În paralel cu discursul oficial optimist, vocile critice merg mult mai departe, descriind E6 drept un pas către o centralizare de facto, realizată prin sintagma „faptului împlinit”. Într-o analiză publicată de Brussels Signals, Marcin Romanowski, fost ministru adjunct al Justiţiei în Polonia, conturează o naraţiune radical diferită: E6 nu ca instrument tehnocratic de eficientizare, ci ca mecanism extratratat prin care Germania şi Franţa îşi consolidează dominaţia asupra direcţiilor strategice ale Uniunii, de la energie şi apărare până la finanţe şi materii prime critice. În această interpretare, integrarea accelerată a pieţelor de capital nu este un scop neutru, ci un vector de adâncire a integrării fiscale, de presiune asupra adoptării euro şi de diminuare progresivă a drepturilor de veto ale statelor naţionale.

Această tensiune dintre eficienţă şi legitimitate devine esenţială pentru viitoarea piaţă unică de capital. Pe de o parte, Europa are nevoie urgentă de pieţe de capital mai profunde şi mai lichide pentru a finanţa tranziţia verde, digitalizarea, reînarmarea şi autonomia strategică. Pe de altă parte, dacă procesul este perceput ca fiind capturat de un nucleu restrâns, riscul politic creşte exponenţial: rezistenţă din partea statelor excluse, contestări privind echitatea regulilor şi o polarizare între „centru” şi „periferie”. În loc să reducă fragmentarea, o Europă cu două viteze în domeniul financiar ar putea-o reconfigura pe alte linii de fractură.

Criticii mai întreabă dacă integrarea diferenţiată poate accelera progresul fără a eroda coeziunea politică, în condiţiile în care istoria recentă a zonei euro arată că viteza diferită produce atât convergenţe, cât şi divergenţe. Aplicată pieţelor de capital, această logică ar putea genera un „core financiar” cu reguli armonizate rapid, în timp ce restul statelor ar rămâne într-un regim de adaptare graduală, cu riscul de a deveni receptori, nu coautori ai standardelor.

• Impactul pentru România al unei pieţe unice de capital cu două viteze

Analiştii economici din ţara noastră consideră că discuţiile de la Bruxelles, care au vizat mai mult o UE cu două viteze în privinţa Uniunii Pieţei de Capital, nu ar avea, în cazul concretizării lor, un impact prea mare asupra economiei naţionale, ci doar un impact privind finanţarea companiilor mari.

Economistul Aurelian Dochia ne-a declarat: "Există, potrivit tratatelor europene, posibilitatea ca un număr de nouă ţări să instaureze un plan de cooperare avansată în care, în anumite domenii pe care le decid ele, să nu mai fie nevoie de acordul tuturor celor 27 de state şi să aibă un acord între aceste nouă ţări. Deocamdată există un număr de şase ţări care au început să aibă nişte discuţii informale între ele şi care, până una alta, ştim că încearcă să se concentreze pe crearea unei pieţe unice de capital. Nu ştim dacă există şi alte domenii în care ar vrea să creeze o cooperare mai avansată, dar pe această piaţă unică de capital se pare că, deocamdată, este, pentru că ideea unei pieţe unice de capital a fost subliniată şi în raportul Draghi ca o pârghie prin care Europa şi-ar putea îmbunătăţi competitivitatea economică în general. Din cauza asta, unele ţări încearcă să pună în practică această idee de a avea o piaţă unică prin care să mobilizeze resurse financiare pe care să le pună la dispoziţia companiilor europene şi să stimuleze dezvoltarea lor. Existenţa unei asemenea pieţe unice ar putea să fie atractivă pentru companii mari şi pentru companii care depăşesc cumva dimensiunea pieţei româneşti. Ştim bine că piaţa românească de capital are anumite limite şi nu e mult de când UiPath - primul unicorn românesc - s-a decis să se listeze la New York, pentru că miliardele de dolari la care începuse să fie evaluat însemnau prea mult pentru piaţa românească de capital. Probabil că, pentru o asemenea companie, existenţa unei pieţe europene poate să fie o destinaţie atractivă, unde va putea să acceseze capitalul pe care nu îl poate obţine în România. Dar pentru tranzacţiile noastre obişnuite şi pentru ce avem noi acum pe Bursa de la Bucureşti, nu cred că o uniune de capital între şase sau nouă state europene va avea prea multă importanţă”.

Domnia sa ne-a precizat că discuţiile privind realizarea unei pieţe unice de capital şi a unei pieţe financiare unice europene durează de peste 10 ani, perioadă în care nu s-au făcut mari progrese, deoarece există anumite temeri naţionale ale statelor membre UE.

Aurelian Dochia a precizat: "Dacă se creează o piaţă unică europeană, evident că pieţele naţionale nu-şi prea mai găsesc rostul sau nu se ştie ce rost vor mai avea. Şi există îngrijorare în ce măsură o companie mică din România ar putea să aibă vizibilitate pe o piaţă europeană. În ceea ce priveşte situaţia actuală, eu cred că nu e atât de mare impactul pentru piaţa de capital din ţara noastră. Este posibil ca anumite companii mari, cum este, de exemplu, Electrica, să treacă pe piaţa unică, dar sunt convins că aproape toate celelalte companii listate la BVB nu ar dori să facă această trecere, deoarece, pe o piaţă atât de mare, vizibilitatea unei companii din România nu ar fi deosebit de bună. Cu menţiunea că încă nu avem experienţa asta, deoarece nu se ştie încă ce consecinţe ar putea avea o astfel de piaţă unică de capital doar pentru câteva state membre UE, piaţă unică despre care pot spune că nu sunt convins că va fi dusă la capăt, deoarece, de exemplu, nu cred că Polonia va avea exact aceleaşi interese cu Germania sau cu Olanda. Eu cred că discuţiile nu vor duce, deocamdată, la paşi concreţi în crearea unei asemenea pieţe unice”.

Cert este că, dacă statele din „prima viteză” finalizează Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Bancară şi Uniunea Economiilor şi Investiţiilor într-un cadru profund integrat, capitalul european va gravita cu prioritate către acele economii percepute drept mai stabile, mai previzibile şi mai bine ancorate instituţional. România, aflată încă în afara Uniunii Bancare şi a zonei euro, ar putea suporta costuri mai ridicate de finanţare, o percepţie de risc mai accentuată şi o competiţie mai dificilă pentru atragerea investiţiilor.

Următoarea reuniune E6 privind piaţa unică de capital va avea loc în marja următoarei întâlniri a miniştrilor de finanţe ai UE din 9-10 martie, la Bruxelles.