Apple va lansa cel puţin cinci produse în trei zile
T.B.Companii / 24 februarie, 09:24
Apple este aşteptată să facă, în perioada 2-4 martie, cel puţin cinci anunţuri de lansare a unor produse noi, potrivit news.ro.
T.B.Companii / 24 februarie, 09:24
Apple este aşteptată să facă, în perioada 2-4 martie, cel puţin cinci anunţuri de lansare a unor produse noi, potrivit news.ro.
T.B.Companii / 6 ianuarie, 10:41
Apple este aşteptată să schimbe anul acesta strategia de lansare a noilor modele de iPhone, care va împinge lansarea iPhone 18 în primăvara anului viitor, relatează news.ro.
T.B.Companii / 27 noiembrie 2025
T.B.Companii / 17 noiembrie 2025
2026 va fi un an al premierelor pentru iPhone, care va avea cel mai mare număr de flagship-uri de până acum, dar şi o schimbare de strategie privind lansările, relatează news.ro.
T.B.Companii / 5 noiembrie 2025
Din decembrie, funcţia de traducere în timp real a conversaţiilor dintre persoanele care vorbesc limbi diferite, făcută posibilă de căştile AirPods, va fi disponibilă şi în Uniunea Europeană, transmite news.ro.
R.S.Internaţional / 3 noiembrie 2025
Apple plănuieşte să se „integreze” cu mai multe companii „în timp”, potrivit CEO-ului.
A.F.Companii / 31 octombrie 2025
A.B.Internaţional / 28 octombrie 2025
T.B.Companii / 13 octombrie 2025
La o lună după prezentarea iPhone 17, Apple ar putea lansa în săptămâna care urmează mai multe produse bazate pe noua serie de cipuri M5.
T.B.Companii / 16 septembrie 2025
iOS 26, împreună cu celelalte noi update-uri majore ale sistemelor de operare Apple, sunt acum disponibile şi pot fi instalate pe dispozitivele dezvoltate de compania americană, transmite news.ro.
A.F.Companii / 15 septembrie 2025
Deşi tocmai a avut cel mai important eveniment din an, unde a prezentat iPhone 17, Apple Watch Series 11 şi AirPods Pro 3, Apple are încă o listă lungă de produse ce urmează a fi lansate în lunile ce vor urma.
A.F.Companii / 12 septembrie 2025
Apple a prezentat marţi noile căşti AirPods Pro 3, care oferă o serie întreagă de noutăţi şi îmbunătăţiri, însă nu toate acestea vor putea fi folosite şi în Europa, cel puţin la început, conform Reuters.
A.B.Companii / 10 septembrie 2025
M.P.Companii / 9 septembrie 2025
T.B.Companii / 28 iulie 2025
Apple pregăteşte mai multe facilităţi exclusive pentru modelele Pro ale seriei iPhone 17, atât de ordin hardware, cât şi software, conform news.ro.
T.B.Companii / 29 mai 2025
Apple are cinci modele în topul celor mai bine vândute smartphone-uri din primul trimestru al anului, cu modelul de bază al celei mai noi serii de iPhone pe primul loc, conform Counterpoint Research.
SABIN S. BRANDIBURUCompanii / 23 mai 2025
Apple oferă reduceri suplimentare pentru programul de buyback la noile iPhone-uri în China până pe 18 iunie 2025, conform anunţului publicat pe site-ul său oficial, informează Reuters.
M.P.Internaţional / 23 mai 2025
Gigantul chinez al tehnologiei Xiaomi îşi intensifică ofensiva împotriva Apple, lansând un smartphone cu un cip avansat, dar la un preţ considerabil mai accesibil, relatează CNBC, de la care transmitem următoarele.
F.A.Ziarul BURSA #Internaţional / 7 mai 2025
S.B.Companii / 1 aprilie 2025
Suita de inteligenţă artificială dezvoltată de Apple este acum disponibilă în România şi în toată Uniunea Europeană pe dispozitivele compatibile, potrivit news.ro.
S.B.Companii / 11 martie 2025
A.B.Internaţional / 2 ianuarie 2025
S.B.Companii / 18 decembrie 2024
Odată cu cel mai recent update pentru propriile sisteme de operare, Apple Intelligence ajunge şi la utilizatorii aplicaţiilor de birou ale companiei americane, informează news.ro.
A.D.Miscellanea / 11 decembrie 2024
Apple a lansat astăzi actualizări software pentru iPhone, iPad şi Mac, care includ integrarea ChatGPT în asistentul vocal Siri, conform CNBC.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 octombrie 2024
Bursele din Europa au scăzut ieri, pe fondul rezultatelor dezamăgitoare raportate de companii printre care LVMH.
R.S.Companii / 16 septembrie 2024
A.F.Companii / 13 septembrie 2024
S.B.Companii / 11 iulie 2024
În anul 2022, Flip a intrat pe pieţele din Bulgaria şi Ungaria, iar anul 2023 a însemnat şi extinderea pe piaţa din Grecia. În anul 2023, aproximativ 35% din totalul vânzărilor Flip au venit din cele trei pieţe.
S.B.Companii / 1 iulie 2024
Casca de realitate virtuală Vision Pro va beneficia, la un moment dat, de funcţii similare de inteligenţă artificială precum cele pe care compania le va adăuga anul acesta pe iPhone şi alte produse, informează news.ro.
T.B.Companii / 20 iunie 2024
S.B.Companii / 14 iunie 2024
Încercând în continuare să asocieze protejarea intimităţii propriului brand, Apple promite că datele reieşite din acţiunile utilizatorilor nu vor fi folosite pentru antrenarea modelelor lingvistice, informează news.ro.

Cristian Pirvulescu
George Marinescu
A.V.
Coordonatorul studiului: Florian Goldstein
A.I.
O.D.
| 5.0972 | |
| 4.3430 | |
| 5.6189 | |
| 5.8197 | |
| 752.0815 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 2 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 februarie
George Marinescu
Emilia Olescu recorded