Trump anunţă un acord de pace ”istoric” între Armenia şi Azerbaidjan la Washington
M.P.Internaţional / 8 august, 10:45
S.B.Internaţional / 20 iunie, 12:04
Premierul armean Nikol Pachinian efectuează vineri o vizită foarte rară în Turcia, inamicul jurat al Armeniei, o vizită catalogată de Erevan drept o etapă ”istorică” spre pacea în regiune, potrivit news.ro.
A.B.Internaţional / 26 martie, 15:07
Parlamentul Armeniei a aprobat miercuri lansarea candidaturii ţării pentru aderarea la Uniunea Europeană, un pas semnificativ în orientarea fostului aliat al Rusiei către Occident, relatează AFP, care indică cele ce urmează.
S.B.Internaţional / 9 mai 2024
Preşedintele Vladimir Putin a fost de acord să retragă forţele ruseşti şi gărzile de frontieră din diferite părţi ale Armeniei, la cererea Erevanului, a declarat joi purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, informează news.ro.
F.D.Internaţional / 9 martie 2024
S.B.Internaţional / 20 februarie 2024
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îşi îndeamnă omologul şi aliatul azer Ilham Aliev să dezamorseze tensiunile între Azerbaidjan şi Armenia vecină, "în vederea unei păci durabile", informează news.ro.
F.D.Internaţional / 29 septembrie 2023
F.D.Internaţional / 28 septembrie 2023
S.B.Internaţional / 24 septembrie 2023
Prim-ministrul armean, Nikol Paşinian, consideră ineficiente alianţele actuale ale Armeniei, o aluzie voalată la relaţiile sale de lungă durată cu Moscova moştenite de când Armenia făcea parte din URSS, informează Agerpres.
F.D.Internaţional / 20 septembrie 2023
E.M.Internaţional / 13 septembrie 2023
F.D.Internaţional / 6 septembrie 2023
V.S.Politică / 4 septembrie 2023
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit luni la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Armenia în România, E.S Sergey Minasyan, potrivit News.ro.
V.G.Internaţional / 14 octombrie 2022
F.D.Internaţional / 13 octombrie 2022
G.D.Internaţional / 6 octombrie 2022
Peste 40 de lideri din întreaga Europă sunt aşteptaţi astăzi la Praga pentru prima reuniune a platformei Comunitatea Politică Europeană (CPE), relatează DPA, conform Agerpres.
G.D.Internaţional / 5 octombrie 2022
G.D.Internaţional / 15 septembrie 2022
V.G.Internaţional / 13 septembrie 2022
Actualizare Aproape 100 de morţi în ciocnirile de la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan
S.B.Internaţional / 13 septembrie 2022
Cel puţin 49 de militari armeni au fost ucişi în confruntări la frontieră cu Azerbaidjanul - cele mai sângeroase de la un război între cele două ţări din Caucaz în 2020, anunţă marţi premierul Nikol Paşinian, informează news.ro.
N.R.Internaţional / 19 iulie 2022
Armenia îşi va retrage până în septembrie toţi soldaţii dislocaţi în regiunea Nagorno-Karabah, un teritoriu disputat cu Azerbaidjan, a declarat, astăzi, un oficial armean de rang înalt, relatează AFP, potrivit News.ro.
Internaţional / 7 aprilie 2022
Actualizare 21:13- Rachetele ruseşti distrug loturi importante de arme care sosesc în Ucraina din SUA şi UE
Internaţional / 25 martie 2022
Actualizare - IZVESTIA - Peste 260 de militari ucraineni s-au predat Forţelor Armate Ruse din Mariupol, a anunţat ieri liderul forţelor cecene, Ramzan Kadyrov.
S.B.Internaţional / 23 ianuarie 2022
J.P.Internaţional / 8 iulie 2021
Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a cerut miercuri sprijin preşedintelui rus Vladimir Putin pe fondul tensiunilor în curs cu Azerbaidjanul, transmite dpa, citat de Agerpres.
G.BInternaţional / 20 iunie 2021
J.P.Internaţional / 4 mai 2021
A.B.Internaţional / 31 octombrie 2020
D.I.Internaţional / 22 aprilie 2018
Actualizare 14:52 Liderul opoziţiei a fost reţinut şi arestat
George Marinescu
Călin Rechea
George Marinescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 5.0628 |
![]() | 4.3331 |
![]() | 5.3754 |
![]() | 5.8856 |
![]() | 467.5323 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 august
Piaţa de Capital /A.V. - 13 august
Piaţa de Capital /A.I. - 13 august
Piaţa de Capital /A.I. - 12 august