Gorghiu: ”PNL a luat decizia să susţină demersul de constituire a Comisiei speciale «România fără violenţă»”
S.B.Politică / 20 august, 14:28
F.D.Politică / 23 mai 2022
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat, astăzi, la Senat, că în PNL nu a fost nicio discuţie privind cota unică sau cota progresivă de impozitare şi nu a fost nicio şedinţă a BEX, în ultimele două luni de zile, informează News.ro.
F.D.Politică / 16 mai 2022
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat astăzi că nu susţine introducerea de noi taxe, pentru că această măsură ar însemna "bani mai puţini la buget", informează Agerpres.
M.G.Politică / 3 aprilie 2022
S.B.Politică / 2 aprilie 2022
Prim-vicepreşedinte Politici Publice, preşedinte LAL, Gheorghe Flutur, va prelua interimar şefia PNL, potrivit unor surse politice citate de news.ro.
S.B.Politică / 2 aprilie 2022
Florin Cîţu a demisionat astăzi de la conducerea PNL, la doar 6 luni de mandat.
G.U.Politică / 1 aprilie 2022
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, astăzi, că şedinţa Biroului Executiv în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional nu a fost una statutară şi a anunţat convocarea BEx pentru sâmbătă, informează Agerpres.
S.B.Politică / 31 martie 2022
Actualizare - Mâine va avea loc o şedinţă a BPN al PNL care va convoca Consiliul Naţional al partidului pentru duminică
G.BPolitică / 22 martie 2022
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat astăzi că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a fost aprobată fuziunea cu ALDE, potrivit Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 martie 2022
S.B.Politică / 19 noiembrie 2021
S.B.Politică / 19 noiembrie 2021
G.BPolitică / 17 noiembrie 2021
J.P.Politică / 17 noiembrie 2021
Biroul Executiv (BEx) al PNL a aprobat, marţi seara, propunerea privind rotaţia premierilor într-un viitor guvern cu PSD şi UDMR, condiţia liberalilor fiind ca primul prim-ministru să fie dat de PNL, conform Agerpres.
G.M.Ziarul BURSA #Politică / 15 noiembrie 2021
G.U.Politică / 12 noiembrie 2021
Actualizare - Cristian Diaconescu neagă fuziunea PMP cu PNL
J.P.Politică / 12 noiembrie 2021
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că varianta rotaţiei prim-miniştrilor într-un guvern cu PSD şi UDMR este o soluţie, dar că în acest moment mandatul liberalilor este pentru o guvernare în jurul PNL, conform Agerpres.
G.U.Politică / 12 noiembrie 2021
Biroul Executiv al PNL se reuneşte în şedinţă, astăzi, la ora 11:00, la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.
G.U.Politică / 10 noiembrie 2021
Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat că se va prezenta, vineri, la şedinţa Biroului Executiv al partidului unde se va discuta excluderea sa, dar o astfel de decizie revine Consiliului Naţional, transmite Agerpres.
G.U.Politică / 10 noiembrie 2021
PNL va discuta vineri, într-o şedinţă a conducerii, ultimele declaraţii ale fostului lider al partidului Ludovic Orban, a anunţat preşedintele liberalilor, Florin Cîţu, transmite Agerpres.
G.U.Politică / 9 noiembrie 2021
G.BPolitică / 2 noiembrie 2021
S.B.Politică / 1 noiembrie 2021
Actualizare - FLORIN CÎŢU: "BEx al PNL i-a propus lui Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul de premier desemnat"
S.B.Politică / 29 octombrie 2021
G.BPolitică / 21 octombrie 2021
Actualizare - Preşedintele Iohannis încheie consultările cu delegaţia grupului parlamentar al minorităţilor naţionale
G.BPolitică / 13 octombrie 2021
Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, astăzi, că la întâlnirea cu prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş nu s-a ajuns la nicio concluzie, potrivit Agerpres.
G.BPolitică / 8 octombrie 2021
Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de astăzi să nu propună niciun premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, dacă nu va reuşi să contureze o majoritate parlamentară, potrivit Digi24.
A consemnat Emilia Olescu
Călin Rechea
Cornel Codiţă
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 5.0787 |
![]() | 4.3463 |
![]() | 5.4106 |
![]() | 5.8571 |
![]() | 496.3229 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
George Marinescu