Cercetarea cu celule stem a câştigat încredere în 2013

A.C.
Companii / 26 februarie 2014

Campaniile de informare şi rezultatele pozitive din ultimii ani au adus o încredere sporită pentru băncile de celule stem din România, potrivit unui comunicat trimis azi redacţiei.

Cifra de afaceri de pe piaţa celulelor stem va depăşi 15 milioane de euro anul acesta, conform previziunilor formulate de Asociaţia Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).

În 2013 s-au înregistrat cu 4% mai puţine naşteri în perioada ianuarie-septembrie, decât în aceeaşi perioadă a anului 2012, însă numărul familiilor care au apelat la serviciile băncilor membre ARBACS a crescut de la 5%, în 2012, la 6%, în 2013.

Până acum doi ani, una din principalele probleme ale băncilor a fost lipsa unei dovezi palpabile a utilităţii celulelor pentru clienţii români. "O altă provocare cu care ne-am întalnit în activitatea noastră a reprezentat-o concurenţa neloială venită din partea multor jucători, care tind să informeaze eronat femeile însărcinate şi/sau personalul medical", a declarat preşedintele ARBACS.

Cota de piaţă deţinută de cele trei bănci membre ale Asociaţiei (Biogenis, Cord Blood Center Medical, Stem SURE) a fost de 70% în 2013, previziunile pentru anul acesta fiind de 75%.

În ultimii 25 de ani, acest tip de celule a fost folosit în peste 30.000 de transplanturi în întreaga lume, contribuind la tratarea a aproximativ 80 de boli.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb