Reabilitarea drumului judeţean către Vulcanii Noroioşi, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Buzău, intră într-o nouă etapă, marcată însă de presiuni bugetare suplimentare asupra administraţiei locale, în urma unor decizii guvernamentale recente.
Consiliul Judeţean Buzău a fost nevoit să majoreze contribuţia financiară proprie pentru acest proiect major de infrastructură, după ce o ordonanţă de urgenţă adoptată la finalul anului trecut a introdus obligativitatea unei cofinanţări de 20% pentru toate proiectele derulate prin Programul „Anghel Saligny”. Măsura, aplicată inclusiv autorităţilor judeţene şi municipiilor reşedinţă de judeţ, schimbă semnificativ regulile de finanţare în timpul derulării investiţiilor.
„Este o regulă venită în timpul jocului”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
În acest context, autorităţile buzoiene au aprobat alocarea a 10 milioane de lei din bugetul propriu, reprezentând 20% din valoarea estimată pentru lucrările ce urmează să fie decontate în 2026, aferente modernizării tronsoanelor DJ 102F şi DJ 220A, care asigură accesul către zona Vulcanilor Noroioşi.
Decizia vine pe fondul unei iniţiative asumate la nivel guvernamental.
Marcel Ciolacu a mai spus: „Domnul prim-ministru a venit cu o idee năstruşnică care să salveze bugetul de stat şi deficitul, impunând o cofinanţare de 20% pentru toate proiectele prin «Anghel Saligny» şi atunci a trebuit să luăm această hotărâre”.
Efortul financiar suplimentar este considerabil pentru bugetul judeţean, în condiţiile în care proiectul de modernizare a drumului spre Vulcanii Noroioşi este deja cea mai amplă investiţie rutieră asumată de Consiliul Judeţean Buzău. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro, iar o parte semnificativă din sumă va fi suportată din fonduri locale.
În acelaşi timp, fostul premier şi-a exprimat speranţa că această măsură va avea un caracter temporar şi nu va deveni o regulă permanentă pentru administraţiile locale. Marcel Ciolacu a mai punctat: „Ştiţi că este o ordonanţă de urgenţă care impune consiliilor judeţene să vină cu o cofinanţare de 20%. Sperăm doar pe anul în curs sau doar inclusă de actualul Guvern”.
Proiectul a intrat deja în linie dreaptă, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor la finalul lunii octombrie 2025, în urma unei proceduri de licitaţie care a durat aproape doi ani. Etapa de proiectare urmează să fie finalizată în aproximativ o lună, după care va începe execuţia propriu-zisă, estimată să se întindă pe o perioadă de circa trei ani.
Modernizarea acestui drum este esenţială pentru dezvoltarea turismului local, însă noile condiţii de finanţare pun o presiune suplimentară pe bugetele administraţiilor judeţene, în contextul eforturilor generale de reducere a deficitului bugetar la nivel naţional.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 19:08)
respect Bolojan !