Cultură

6 ianuarie 2020
"Cuminţenia Pământului'', un pas mai aproape de casa

"Cuminţenia Pământului'', un pas mai aproape de casa

A.I.G.Cultură / 12 decembrie 2019

Ministerul Culturii a anunţat astăzi că a mai restituit 1,5 milioane de lei din donaţiile efectuate în cadrul subscripţiei publice pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, şi, potrivit avocatului Bogdan Grabowski, nu a avut loc o discuţie cu proprietarii de la preluarea mandatului de către noul ministru, informează News.ro.

Academia apără "teoria" în faţa "deprinderilor practice"

EDUCAŢIEAcademia apără "teoria" în faţa "deprinderilor practice"

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 12 decembrie 2019

Academia Română trage un semnal de alarmă legat de tendinţele manifestate în ceea ce priveşte reformele din învăţământ. Academia vorbeşte despre presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice în învăţământul preuniversitar pe care o consideră periculoasă, la fel cum este şi presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste şi de ştiinţe sociale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Cultura "îngheaţă" la Biblioteca Naţională

Ziarul BURSA #Cultură / 5 decembrie 2019

Frigul din nepermis de multe case din Bucureşti a ajuns şi în instituţiile de cultură. Angajaţi ai Bibliotecii Naţionale a României (BNaR) reclamă din nou frig în instituţie, iar managerul explică faptul că este furnizată treptat căldura, dar că...

Monica Anisie. Sursa foto: EDUPEDU.RO

Educaţia are nevoie de 10 miliarde de lei

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 25 noiembrie 2019

Conducerea Educaţiei insisită pentru majorarea bugetului. Ministrul Monica Anisie a declarat că vrea aproximativ 1% din PIB (10 miliarde de lei) pentru Minis-terul Educaţiei: "Am făcut solicitarea pentru această rectificare. (...) Suma e...

STUDIUCultura este benefică pentru sănătate

Ziarul BURSA #Cultură / 12 noiembrie 2019

Cultura poate primi o nouă şansă după un ultim studiu în care se face o legătură între aceasta şi starea de sănătate. Activităţile culturale şi creative, precum dansul, cântatul sau vizitele la muzeu, pot avea un efect pozitiv asupra sănătăţii...

Polemică în lumea cinematografiei

Polemică în lumea cinematografiei

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 12 noiembrie 2019

Teoretic, gusturile nu se discută. Nici măcar în materie de filme. Practic, nu de puţine ori au apărut controverse legate de valoarea unui film sau a unui gen de filme. Ultimul scandal îi are în centru pe un important regizor şi o mare casă de...

Scandal cu manuale şi edituri

EDUCAŢIEScandal cu manuale şi edituri

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Cultură / 24 octombrie 2019 /

Educaţia are parte de un nou scandal, din nou, în centrul atenţiei fiind ... manualele. Fostul ministru, Liviu Pop a declarat, la un post TV, că Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor de aproape opt ani. Pop a vorbit despre şpăgile...

Elevii, apel către viitorul guvern

Elevii, apel către viitorul guvern

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 15 octombrie 2019

Elevii au devenit foarte sensibili la schimbările de guvern, pe bună dreptate, având în vedere că fiecare nou ministru al Educaţiei a venit cu propriul său dosar de reforme fapt ce a condus la numeroase schimbări ale regulilor, mai ales în ceea...

Literatură, pariuri şi premiul Nobel

Ziarul BURSA #Cultură / 10 octombrie 2019

Între literatură şi pariuri nu există, teoretic, nicio legătură, dar interesul public pentru cine câştigă premiul Nobel a făcut această conexiune posibilă. Astfel, scriitoarele Anne Carson, Mary-se Conde, Margaret Atwood, Ludmila Uliţkaia,...

Fiecare începe când poate

NOUL AN UNIVERSITARFiecare începe când poate

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Cultură / 1 octombrie 2019

Anul universitar începe la 1 octombrie, teoretic, practic fiecare universitate şi-a ales câte o dată pentru festivităţi, cei mai grăbiţi fiind "politehniştii", care au deja o săptămână de cursuri. La fel ca la începutul anului şcolar şi...

Greutăţile educaţiei: ghiozdan de 11 kilograme

Ziarul BURSA #Cultură / 16 septembrie 2019

Greutăţile cu care se confruntă un elev pe tot parcursul perioadei obligatorii de învăţământ sunt multiple. Un inspector şcolar s-a gândit să le... cântărească. Astfel, inspectorul şcolar general al IŞJ Suceava, Gabriela Mihai, însoţită de un...

Papa: xenofobia este o boală

Ziarul BURSA #Cultură / 12 septembrie 2019

Papa Francisc nu evită subiectele delicate, care au legătură cu marile probleme socio-politice ale lumii, şi le abordează ori de câte ori are ocazia. Papa susţine că xenofobia de astăzi din Europa, impulsionată de populism, îi aminteşte de Adolf...

Anul şi scandalul

ÎNCEPE ŞCOALA!Anul şi scandalul

Octavian DanZiarul BURSA #Cultură / 9 septembrie 2019 /

Astăzi debutează un nou an şcolar. Flori, emoţii, pe alocuri manuale noi, clădiri vechi, speranţe pentru viitor şi evident un scandal. Anul acesta disputa nu mai este nici pe marginea toaletelor insalubre şi nici cu manualele care fie nu vin,...

Elevii vor protecţie reală în şcoli

Elevii vor protecţie reală în şcoli

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 27 august 2019

Siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice în incinta unităţilor de învăţământ ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţi. Elevii, îngrijoraţi înaintea unui nou an şcolar, susţin că lucrurile sunt în regulă doar la nivel teoretic,...

Pasaj din Biblie confirmat de arheologi

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 14 august 2019

Lucrările ştiinţifice şi textele religioase pot avea mai multe puncte comune decât sunt dispuşi să accepte "fundamentaliştii", indiferent de tabăra în care se află aceştia. O dovadă tocmai a ieşit recent la lumină. Săpături ale...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4345
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9329
Gram de aur (XAU)Gram de aur457.9246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo