Cursa Tarom Bucureşti-Iaşi a fost anulată din cauza ceţii de pe aeroportul ieşean

S.B.
Miscellanea / 21 ianuarie, 13:45

Cursa Tarom Bucureşti-Iaşi a fost anulată din cauza ceţii de pe aeroportul ieşean

Zborul Bucureşti-Iaşi şi retur a fost anulat miercuri, în timp ce alte două curse Ryanair ce urmau să aterizeze la Iaşi au fost redirecţionate către Timişoara, din cauza ceţii dense de pe aeroportul ieşean, informează news.ro.

Cursa aeriană Bucureşti-Iaşi a fost anulată, la fel şi zborul retur, activitatea pe aeroportul din Iaşi fiind afectată în cursul dimineţii din cauza ceţii

De asemenea, zborurile de la Paris şi Bruxelles operate de Ryanair au fost redirecţionate către Timişoara.

”Condiţiile meteorologice nefavorabile, respectiv ceaţa densă, au redus vizibilitatea pe Aeroportul Iaşi sub limita de siguranţă, motiv pentru care programul de zbor a înregistrat modificări. Decizia de anulare sau rerutare a unui zbor aparţine exclusiv companiei aeriene, care are obligaţia de a informa direct pasagerii afectaţi”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

Conducerea aerogării ieşene a informat că în cazul zborurilor deviate către alte aeroporturi, pasagerii sunt preluaţi de autocare puse la dispoziţie de operatorii aerieni şi transportaţi către destinaţia finală.

”Recomandăm pasagerilor care au zboruri programate în următoarele ore să menţină legătura cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru informaţii şi actualizări în timp real”, au mai transmis reprezentanţii aeroportului Iaşi.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb