Desemnarea viitorului preşedinte al CE va dura mai multe săptămâni

E.D.
Internaţional / 10 mai 2014

Desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, după alegerile din 25 mai pentru Parlamentul European, va dura mai multe săptămâni, au declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, François Hollande, potrivit AFP.

"Există o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din Europa programată pentru 27 mai (...), dar decizia nu va fi luată în marţea sau în miercurea de după alegerile europene", a avertizat Merkel, la o conferinţă de presă comună, la finalul unei întâlniri informale de două zile cu preşedintele francez în fieful său electoral din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară (nordul Germaniei).

"Negocierile se vor întinde pe o perioadă de câteva săptămâni", a adăugat cancelarul.

La rândul său, François Hollande a insistat asupra faptului că "votul europenilor trebuie să fie respectat".

"Alegerile pentru Parlamentul European trebuie să aibă consecinţe, iar dacă apelăm la vot este pentru a-i respecta rezultatele" , a subliniat Hollande.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb