Editorial

Liderii politici şi economici din întreaga lume s-au reunit şi anul acesta la Davos, dar tonul triumfalist al globalizării a lipsit cu desăvârşire.

De câţiva ani, cam spre sfârşitul lunii ianuarie, atunci când este publicat Indexul Libertăţii Economice realizat în parteneriat de Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal, rezerv un articol acestui eveniment.

Este cît se poate de clar că inerţia vremurilor în care marile "firme", atît cele politice, cît şi cele economice, se simţeau obligate de statut şi rang să cheltuiască bugete de sute de milioane de dolari anual, doar pentru acţiunile de...

În toamna anului trecut, planeta Terra a trecut prin ceea ce s-a numit criza petrolului.

Cer îngăduinţă marelui Sadoveanu, dar nu este vina mea dacă nu se află în limba română o împerechere mai potrivită de cuvinte pentru a des­crie ceea ce se petrece în politica din România acestor zile.

Este nevoie de bani la Buget, asta e cert.

Aflat la Iaşi, cu ocazia comemorării celor 150 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia, Mircea Geoană a reuşit un discurs programatic, dând temei regionalizării accente politice interesante.

Scurta furtună din PSD nu înseamnă sfârşitul epopeii. Personajele acestui nou poemation eroi-comic sunt antrenate pentru un serial cu multe episoade.

În vreme de criză, primele pieţe care capitulează sunt pieţele de capital, înaintea celor de bunuri şi servicii.

De cum aburcă o nouă echipă în rădvanul guvernării, începe să fie bîntuită de obsesia bugetului.

Alegerile s-au terminat. Atunci de ce mai insist? Pentru că greşelile trecutului ne vor bate la uşă din nou.

Pentru ceea ce se numeşte "dreapta" acum la noi, mai ales pentru "aripa" sa intelectuală, alegerea lui Barak Obama ca preşedinte al SUA produce îngrijorare.

Una dintre greşelile "clasice" de argumentaţie, identificate de logicieni, încă de pe vremea lui Aristotel, este aceea care constă în a invoca autoritatea unei persoane pentru a susţine adevărul sau falsul unei propoziţii.

Buget nu avem, încă.

Zilele trecute, unul dintre politicienii care stau mai mult prin studiourile de televiziune decât la birou, susţinea, indignat, că pretenţia ca Preşedintele să primească, prin revizuirea Constituţiei, dreptul de a dizolva Parlamentul nu este...

Cu frunzele de poama-vulpii, o plantă otrăvitoare, cei din vechime tratau dalacul, periculoasă boală contagioasă pe care noi, cei de astăzi, o numim antrax.

Nu era nevoie, neapărat, de un ajutor suplimentar. Iarna ne luase oricum prin surprindere şi pe nepregătite, tocmai la cumpăna trecerii de la un guvern la altul.

Întrebat de un realizator grăbit: Ce se întîmplă în Gaza?, am răspuns fără să clipesc: nimic. Omul nu avea nevoie de ideile mele, ci doar de un chip şi o voce.

Multe s-ar putea spune despre politicienii noştri, dar nu că le-ar lipsi capacitatea de adaptare.

Caruselul crizei economice a cuprins tot mapamondul.

Chiar dacă bilanţurile nu mai sunt la modă, majoritatea publicaţiilor de sfîrşit de an, într-un fel sau altul, trec în revistă evenimentele semnificative ale ultimelor 360 şi ceva de zile.

Dincolo de dezordinea sa aparentă, scena politică românească are regulile sale.

Considerat de mulţi un politican deja terminat, etichetat în fel şi chip, tratat cu condescendenţă, Mircea Geoană a reuşit, după alegerile generale din 30 noiembrie, nu doar să îşi salveze cariera politică, ci să şi-o relanseze.

Charles Ponzi a ajuns şi a rămas celebru pentru că, undeva, pe la începutul secolului trecut, a convins suficient de multă lume de faptul că un perpetuum mobile financiar este posibil şi poate funcţiona fără greş.

Sociologii şi analiştii probabil că au început deja studierea şi interpretarea scrutinului din 30 Noiembrie.

Dificultăţile Preşedintelui au început de-acolo de unde se aştepta mai puţin. O oarecare lipsă de entuziasm în propriul partid, ca şi din partea PSD, faţă de urcarea lui Theodor Stolojan pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, putea fi prevăzută.

Au trecut alegerile, avem negocieri, avem (un fel de) Guvern. Ce ne mai lipseşte? Printre altele, să înţelegem ce s-a petrecut. Iar una dintre cele mai importante componente ale votului din 30 Noiembrie este participarea.

Pe de altă parte, odată cu intrarea UDMR în opoziţie, în parlament se vor putea depune şi moţiuni de cenzură. Chiar dacă opoziţia va fi la fel de slabă ca după alegerile din 20 mai 1990, totuşi mijloacele parlamentare de control, fie şi formal,...

România europeană, prea ocupată cu ruleta mandatelor parlamentare, care nu mai reprezintă pe nimeni, ci doar asigură majorităţi de guvernare pentru cineva, nici nu a băgat de seamă că Uniunea Europeană a bifat cele şase luni ale preşedinţiei...

Oricare ar fi culoarea politică şi reţeta după care se va realiza componenţa ministerială a viitorului guvern, agenda sa a fost făcută cu mult înainte ca noii miniştri să se aşeze în cabinetele cu uşi bine capitonate.

O situaţie pe care doar un sistem de vot supra-realist o putea genera: cu toate că electoratul a ales de peste o săptămână, încă nu avem o majoritate guvernamentală.

Alegerile s-au încheiat, şi, cum era de aşteptat, nimeni nu a câştigat. Şi, pentru a acoperi manevrele de culise care urmăreau tranşarea politico-mediatică a evenimentului au fost declanşate două diversiuni succesive.

Greu de înţeles obsesia timpurilor pe care le trăim pentru ideea că tot ceea ce nu merge bine, de la mediul planetar pînă la instituţiile politicii, poate fi făcut ca nou, dacă dă peste el o "revoluţie".

Adevăraţii câştigători ai alegerilor parlamentare din 30 noiembrie sunt marii seniori locali. De la 1 decembrie, România a intrat sub zodia baronilor.

Chiar dacă parafraza din titlul articolului, după celebra carte de Învăţături ale Domnului Neagoe Basarab, este binişor forţată, rămîne cît se poa-te de adecvată specificului local al alegerilor noastre legislative.

Nici nu s-au afişat bine rezultatele sondajelor de la ieşirea de la urne şi pe ecranele televizoarelor au apărut deja figurile cunoscute, politicieni şi analişti.

Nouăzeci de ani: 1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2008. O perioa­dă care oglindeşte prezentul istoric al României.

Dacă nu ar fi existat, criza aceas-ta, economico-financiară, ar fi trebuit inventată. Nu de alta, dar politicienii erau în mare suferinţă.

Dacă există o clasă a cărei credibilitate a intrat în picaj odată cu actuala criză, atunci aceasta nu poate fi decât aceea a marilor afacerişti. De aproape douăzeci de ani sunt lăudate, de către analiştii de casă, talentele lor manageriale.

Partidele socialiste europene sunt surprinse de criza economică în plină degringoladă ideologică şi politică. În afara socialiştilor spanioli, conduşi de un José Luis Zapatero în mare formă politică, toate par­ti­dele socia­liste şi...