Sfîrşitul lumii la doi bani bucata
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 iunie 2022

Toate se scumpesc pe lumea asta. Era să zic, fără excepţie. M-am oprit la timp. Mai sunt cîteva "mărfuri" al căror preţ continuă să scadă. Piaţa e inundată şi nimeni nu mai pare dispus să cumpere. Sau, oricît ar cumpăra, tot rămîne mai mult decît trebuie. Mult mai mult. Marfuri de doi bani bucata. Aproape pe degeaba. Una dintre acestea este şi "sfîrşitul lumii". Un fel de bau-bau menit să trezească, să sporească şi să facă permanentă groaza în sufletele şi minţile bieţilor locuitori ai planetei.