Elena Lasconi părăseşte conducerea USR Câmpulung din lipsă de timp

O.S.
Politică / 28 ianuarie, 21:44

Sursa foto: Facebook/Elena Lasconi

Sursa foto: Facebook/Elena Lasconi

Fostul lider USR, Elena Lasconi, primar al oraşului Câmpulung Muscel, a demisionat de la conducerea filialei locale a partidului, declarând că timpul nu îi mai permite să mai ocupe şi această funcţie, conform News.ro.

"Nu am timp să mă ocup de asta, stau câte 12 ore la primărie. Nu am viceprimar şi nici city manager. Nu am avut conflicte cu nimeni, dar consider că această funcţie este foarte serioasă. Trebuie să te implici şi să faci extindere, iar eu nu mai am timp pentru asta”, a explicat Lasconi, potrivit News.ro.

Ea a respins informaţiile din presa locală care sugerau că demisia sa ar fi legată de nemulţumirile unor membri USR privind deszăpezirea, care ar fi rămas „mai mult pe hârtie”, a relatat News.ro.

"Ce legătură are funcţia de preşedinte USR Câmpulung cu deszăpezirea, care ţine de primar?”, a comentat Elena Lasconi.

Lasconi a fost aleasă preşedintele USR în iunie 2024 şi a demisionat în mai 2025, invocând şi scorul slab obţinut de partid la alegerile prezidenţiale, conform News.ro.

În decembrie anul trecut, liderul USR Dominic Fritz declara că legea nu îi permite Elenei Lasconi să părăsească singură partidul şi că, cel mai probabil, îşi dorea să fie exclusă pentru a-şi păstra mandatul de primar. Reacţia sa a venit după ce Lasconi a postat pe Facebook, în contextul rezultatelor parţiale care îl dădeau câştigător al alegerilor pentru Primăria Capitalei pe candidatul liberal Ciprian Ciucu, mesajul „O zi bună pentru democraţie”, însoţit de o fotografie alături de Ciucu, relatează News.ro.

Anterior, ea lansase critici dure la adresa preşedintelui Nicuşor Dan şi a Guvernului, acuzându-l pe primul că nu are legătură cu moralitatea şi este mincinos, iar Executivul că ar fi cel mai slab din ultimii 35 de ani, în condiţiile în care USR făcea parte din coaliţia de guvernare, a informat sursa menţionată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. era si cazul

    usr au devenit doar niste escroci borfasi cotidieni si atat. barna, ghinea, druloi, toi...

    minoritari borfasi ca sosoica, gavrila si bolohotul de pnl 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb