Enel vinde EPH participaţia pe care o deţine la Slovenske Elektrarne

Andrei Stan
Companii / 22 octombrie 2015

Grupul italian de utilităţi Enel a ajuns la un acord de principiu cu firma cehă EPH pentru vânzarea unei părţi din pachetul majoritar de acţiuni pe care Enel îl deţine la compania slovacă de utilităţi Slovenske Elektrarne, conform unei surse din conducerea Enel citată de Reuters.

La finele lunii august, grupul Enel a informat în mod oficial că a intrat în negocieri exclusive cu firma cehă EPH pentru vânzarea pachetului de 66% din acţiunile Slovenske Elektrarne deţinut de Enel. Atunci grupul italian estima că în decurs de câteva săptămâni cele două părţi ar putea semna un acord.

Sursa citată de Reuters a precizat astăzi că discuţiile erau destinate să se finalizeze până la data de 16 octombrie urmând ca în decurs de o lună părţile să pună la punct şi cele mai mici detalii.

Rugată să comenteze aceste informaţii, firma cehă EPH a precizat că nu s-a ajuns încă la un acord. "Nu putem confirma informaţiile apărute în media potrivit cărora EPH şi Enel au ajuns la un acord. Negocierile sunt încă în derulare", a subliniat firma cehă.

Enel intenţionează să vândă participaţia pe care o deţine la Slovenske Elektrarne în două etape. CEO-ul companiei a declarat anterior că vânzarea din prima etapă ar putea implica un pachet de aproximativ 30 la sută.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb