ENGIE a semnat un acord pentru achiziţia unui parc eolian cu o capacitate instalată de 253,1 MW de la compania Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Localizat în judeţul Ialomiţa, proiectul beneficiază de condiţii excelente de vânt şi de stabilitate financiară pe termen lung, asigurată recent printr-un Contract pentru Diferenţă (CfD), potrivit aceleiaşi surse.
Conform comunicatului de presă, această investiţie reprezintă un pas important în strategia ENGIE de a-şi extinde capacitatea de producţie de energie din surse regenerabile şi de a juca un rol din ce în ce mai important în tranziţia către o energie curată. Aflat în prezent în construcţie, acest proiect, care include 42 de turbine de înaltă eficienţă, va deveni unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România odată ce va fi pe deplin operaţional în 2027, arată sursa menţionată mai sus.
De asemenea, comunicatul de presă informează că ENGIE Romania deţine şi operează în România 3 parcuri eoliene (178 MW) şi 6 parcuri fotovoltaice (70 MWp). Odată cu această achiziţie, compania îşi dublează capacitatea instalată de producţie de energie regenerabilă din ţară, ajungând la 500 de MW, şi îşi consolidează astfel poziţia pe piaţa de profil.
În plus, ENGIE Romania a securizat şi un contract pentru diferenţă (CfD) care va susţine finanţarea pentru alte două proiecte, unul eolian şi unul solar, ce vor totaliza 224 de MW. Toate aceste proiecte contribuie la obiectivul de a depăşi 1 GW de capacitate instalată de producţie şi stocare de energie regenerabilă până în 2030, potrivit sursei citate.
Cristian Buzan, Vicepreşedinte ENGIE Romania a declarat că: "Odată cu această achiziţie, ENGIE continuă să facă progrese semnificative în realizarea planurilor sale de dezvoltare în România, dublându-şi capacitatea instalată de producţie de energie din surse regenerabile şi consolidându-şi poziţia pe o piaţă cu un potenţial remarcabil. Totodată, suntem mândri că putem susţine, prin acţiuni concrete, tranziţia ţării către energia verde”.
Joăo Manso Neto, CEO al Greenvolt Group a adaugat: "Capacitatea Greenvolt de a proiecta, dezvolta şi a prezenta la cheie active regenerabile de înaltă calitate este demonstrată şi de acest proiect, care este o contribuţie concretă la tranziţia energetică europeană, precum şi la cea românească”.






























































Opinia Cititorului