Piaţa imobiliară urbană din România continuă să reflecte diferenţe semnificative între regiunile din estul şi vestul ţării, arată o analiză realizată de platforma Storia, lansată de OLX. În luna mai 2025, preţurile apartamentelor noi şi vechi au crescut în toate marile oraşe faţă de anul trecut, însă direcţiile de evoluţie diferă în funcţie de regiune.
În oraşele din estul şi centrul ţării, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Sibiu sau Braşov, apartamentele vechi continuă să fie mai scumpe decât cele noi. Amplasarea centrală, conectivitatea şi infrastructura existentă rămân factori decisivi pentru cumpărători, ceea ce menţine preţurile ridicate ale locuinţelor vechi. De exemplu, în Bucureşti, un apartament vechi cu trei camere s-a vândut în medie cu 28.000 de euro mai mult decât unul nou.
În schimb, în oraşele din vestul ţării - Timişoara, Oradea şi Craiova - se remarcă o tendinţă opusă: apartamentele noi sunt mai scumpe decât cele vechi. Diferenţele sunt consistente şi reflectă atractivitatea crescândă a noilor dezvoltări imobiliare din aceste oraşe. În Timişoara, de exemplu, locuinţele noi cu trei camere s-au vândut în medie cu 7.300 de euro mai mult decât cele vechi, semn că zonele în expansiune atrag tot mai mulţi cumpărători.
Cea mai accentuată creştere anuală a preţurilor a fost înregistrată în Craiova (+16%), urmată de Sibiu (+15%) şi Iaşi (+14%). La polul opus, Braşovul a consemnat o creştere de +9%, iar Bucureştiul şi Cluj-Napoca au înregistrat un avans de +11%.
„În cele mai multe oraşe mari din ţară, apartamentele vechi continuă să fie mai scumpe decât cele noi, în principal datorită amplasării lor în zone bine conectate şi deja dezvoltate. Bucureştiul este cel mai bun exemplu. În contrast, doar în Craiova, Oradea şi Timişoara observăm un fenomen invers - locuinţele noi depăşesc ca preţ cele vechi, semn că noile dezvoltări câştigă atractivitate”, explică Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group.