Renault va dezvolta vehicule electrice (EV) mici, mai ieftine, pentru Ford, destinate pieţei europene, şi de asemenea cei doi producători auto vor face echipă pe segmentul camionetelor comerciale, pentru a reduce costurile şi a face faţă concurenţei din China, au anunţat marţi cele două companii, transmite Reuters.
"Ştim că ne luptăm pentru supravieţuirea industriei noastre", le-a spus luni jurnaliştilor directorul general al Ford, Jim Farley, la Paris, înaintea anunţului, când a descris răspunsul Ford la ameninţările reprezentate de concurenţa mai ieftină din China. "Nu există un exemplu mai bun decât situaţia de aici, din Europa", a adăugat oficialul.
Producătorii auto tradiţionali din Europa sunt afectaţi de influxul de rivali chinezi, cum ar fi BYD, Changan şi Xpeng.
Ca parte a parteneriatului Ford-Renault, compania americană intenţionează să producă două vehicule electrice mici la o fabrică a Renault din nordul Franţei, urmând să ajungă în showroom-urile din Europa în 2028. Ele vor fi mai mici decât orice model planificat de Ford pentru piaţa din SUA şi va umple un gol din gama de maşini a producătorului auto, a declarat Farley.
De asemenea, cele două companii vor dezvolta împreună camionete comerciale Renault şi Ford pentru piaţa din Europa.
"Împreună putem crea o forţă pe segmentul LCV (vehicule comerciale uşoare) în Europa, iar producătorii auto chinezi vor avea dificultăţi să concureze cu noi", a afirmat şeful Ford.
Deşi sunt puţine mărci din China care vând vehicule comerciale uşoare în Europa, Farley a spus că cele două companii "concurează cu ele direct în fiecare zi" pe pieţele emergente.
"Chinezii vor veni curând şi de aceea nu vreau să aştept", a afirmat directorul general al Renault, Francois Provost.
Parteneriatul a fost format după ce o echipă a Renault a vizitat în martie sediul central al Ford din Detroit. Atât Farley, cât şi Provost au dat asigurări că cei doi producători auto nu intenţionează să fuzioneze.
Ponderea Ford pe piaţa automobilelor din Europa aproape s-a înjumătăţit, de la 6,1% în 2019 la 3,3% în primele 10 luni din 2025. Ca parte a măsurilor de restructurare, compania a făcut concedieri şi a închis fabrica sa din Saarlouis, în Germania.
Folosind platformele EV ale Renault, Ford va concura mai bine pe piaţa vehiculelor electrice din Europa, unde se confruntă cu rivalitatea din partea producătorilor auto tradiţionali, cum ar fi Volkswagen, dar şi a rivalilor din China.
Deja Ford produce două modele EV în Europa, pe o platformă Volkswagen, şi vehicule comerciale uşoare cu producătorul auto german. Farley a declarat că parteneriatul cu Renault va fi complementar celui cu Volkswagen.
Şi producătorul auto francez dezvoltă LCV cu Nissan şi Volvo.
În 2026, Renault va produce două vehicule folosind platformele de la grupul chinez Geely în Brazilia şi este în negocieri cu mai mulţi producători auto, inclusiv Chery din China, pentru a fabrica şi a vinde împreună maşini.
"Ambiţia noastră este să arătăm că în Europa putem produce EV la fel de competitiv ca oricine, inclusiv chinezii", a declarat Provost.




























































Opinia Cititorului