Frontera, producător de panificaţie din sud-estul României, anunţă o creştere a vânzărilor în prag de sărbători. Cererea pentru produsele de panificaţie a crescut de Paşte cu 10% faţă de anii anteriori.
În perioada Paştelui, volumele de producţie ale brutăriilor Frontera înregistrează o creştere faţă de o lună obişnuită. Cererea se concentrează în ultimele zile dinaintea sărbătorii şi generează fluxuri de lucru de două sau chiar trei ori mai mari decât în mod normal.
Pentru a acoperi acest vârf de consum, compania a suplimentat volumul de producţie pentru acest an. Astfel, dacă într-o zi obişnuită Frontera utilizează 2.500 kg de maia lichidă, producătorul va înregistra un record de activitate în zilele de joi şi vineri dinaintea Paştelui, când va procesa peste 4.000 kg de maia şi 50 tone de făină.
De asemenea, în acord cu tendinţa actuală a populaţiei, de a mânca mai sănătos, vânzările de pâine integrală cresc anual în detrimentul pâinii albe, deoarece consumatorii sunt mai conştienţi de ceea ce mănâncă şi vor ceva mai sănătos, bogat în nutrienţi.
Pâinea Anei şi Pâinea lui Manole: Duo-ul premiat care susţine cifra de afaceri
Evoluţia business-ului Frontera este susţinută de o strategie care îmbină volumele din retail cu rigoarea artizanală. Compania Frontera a înregistrat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 62 milioane lei (12,2 milioane euro), un avans de peste 6% comparativ cu exerciţiul financiar anterior.
Dacă Pâinea lui Manole este vedeta portofoliului de peste un deceniu, anul acesta lansarea „Pâinii Anei” (800 g) marchează aniversarea celor trei decenii de activitate. Este un produs dospit lent, timp de 24 de ore, fără drojdie, realizat dintr-un mix de trei făinuri şi trei maiele diferite.
„Pâinea Anei completează duo-ul cu Pâinea lui Manole. Observăm că preferinţele consumatorilor se mută vizibil către segmentul sănătos; pâinea integrală creşte anual în detrimentul celei albe, semn că publicul caută nutrienţi, nu doar calorii”, declară Alexandru Stancu, CEO Frontera. Deşi cozonacul clasic, realizat după o reţetă proprie îmbunătăţită în 20 de ani, rămâne pe primul loc, reinterpretările moderne precum Babka cu nucă câştigă teren rapid.
Piaţa de panificaţie se pregăteşte pentru cel mai intens moment al anului, iar pentru fabrica Frontera, sărbătorile pascale marchează o bornă istorică. Compania aniversează 30 de ani de la prima pâine produsă în prima unitate de producţie din strada Theodor Aman, Brăila.
Logistica din spatele celor 1.000 de puncte de livrare
Din punct de vedere operaţional, perioada sărbătorilor transformă infrastructura Frontera într-un centru de precizie. Compania operează în prezent o reţea proprie de 27 de brutării în Galaţi şi Brăila (segmentul B2C), dar colaborează zilnic şi cu peste 1.000 de magazine partenere, fiind un furnizor cheie pentru retaileri precum Kaufland, Mega Image, Profi şi Carrefour.
Pentru a onora comenzile în cele 48 de ore de vârf, Frontera dublează capacitatea de transport pe anumite rute. Valoarea medie a bonului fiscal în reţeaua proprie creşte de obicei cu 20-25% în această săptămână, reflectând apetitul românilor pentru produsele de sezon.
„Este o provocare logistică imensă. Toată echipa este prezentă şi în unele departamente suplimentăm necesarul de oameni: de la şoferii titulari şi schimbători, vânzătoarele din magazine, până la agenţii de vânzări şi personalul din producţie. Ne asigurăm că avem toate cele 50 maşini din flotă disponibile pentru a asigura prospeţimea produselor la raft, fie că vorbim de magazinele noastre sau de marii retaileri”, explică Alexandru Stancu.
În ciuda provocărilor legate de lipsa forţei de muncă, Frontera continuă să investească în optimizarea reţetelor şi în procese de fermentare naturală (maia lichidă crescută 12-16 ore). Această abordare permite păstrarea calităţii artizanale chiar şi la volumele industriale cerute de sărbători, consolidând un brand care a pornit acum 30 de ani de la o singură unitate de cartier.





















































Opinia Cititorului