Greenspan: Europa este ca o "barcă cu găuri"

Elena Voinea
Internaţional / 1 iulie 2012

Greenspan: Europa este ca o "barcă cu găuri"

Europa poate poate fi comparată cu o barcă cu găuri, a declarat, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve, adăugând că singura soluţie la criza financiară a regiunii este consolidarea politică, potrivit Bloomberg.

Domnia sa a precizat: "Problemele din Europa sunt deficitele fiscale din toate ţările implicate. Europa este ca o barcă cu găuri pe care o salvăm în permanenţă şi suntem foarte mulţumiţi de noi înşine că vom fi capabili să continuăm să o salvăm. Problema este că nu am reparat, încă, găurile".

În opinia domniei sale, singura soluţie pentru criza europeană este consolidarea politică a Europei, spre care liderii continentului se îndreaptă, problema fiind, însă, data la care se va ajunge la o astfel de consolidare.

Liderii europeni de la Bruxelles au organizat, săptămâna trecută, cel de-al 19-lea summit de la începutul crizei datoriilor suverane.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb